joi, noiembrie 21, 2024
AcasăAnalizăScrisoarea militarilor francezi – o "șaorma naționalistă cu de toate" și un...

Scrisoarea militarilor francezi – o „șaorma naționalistă cu de toate” și un simptom grav al degradării democrației în UE

-

În ziua de 21 aprilie 2021, la inițiativa lui Jean-Pierre Fabre-Bernadac (ofițer în rezervă, în vârstă de 70 de ani), este semnată și dată publicității o scrisoare-apel – „Pentru o întoarecere a onoarei și datoriei în rândul conducătorilor noștri” -, adresată președintelui Emmanuel Macron, miniștrilor și parlamentarilor.

Documentul este semnat de 20 de generali, 100 de ofițeri superiori și câteva mii de militari de diferite grade inferioare.

Franța este afectată de o serioasă criză politică și economică, provocată de pandemia Covid-19. În luna aprilie, țara s-a confruntat cu un al treilea val de pandemie, care a obligat Guvernul să aplice măsuri severe de carantină: restricții de circulație, închiderea școlilor și a unor magazine considerate a fi neesențiale pentru aprovizionarea populației, interdicția de părăsire a locuințelor după ora 19.00 etc.

Franța a înregistrat un număr de aproximativ 5,6 milioane de cazuri de infectare cu noul coronavirus, din care peste 100.000 de decese.

- Advertisement -

Inevitabil, democrația din Franța a fost afectată și supusă unui intens asediu din partea atât a cetățenilor nemulțumiți de măsurile sanitare severe aplicate de Guvern, cât și a extremiștilor de toate culorile – de la cei de Stânga anarhistă la cei de Dreapta militaristă –, care sunt mereu pregătiți să profite de criza societății democratice.

Situația din Franța nu este singulară. În aproape toate statele membre ale Uniunii Europene, precum și în alte state din comunitatea Lumii Libere (SUA, Canada, Australia etc.), cu diferite proporții și rezultate, grupările extremiste – fie anti-capitaliste, fie naționaliste – au câștigat teren.

În România, criza provocată de pandemia Covid-19 a favorizat apariția formațiunii politice naționaliste AUR și intrarea acesteia în Parlamentul României, în urma alegerilor parlamentare din decembrie 2020.

- Advertisement -

Scrisoarea Militarilor Francezi reprezintă o mostră definitorie pentru naționalismul anti-european și enclavizat, această fantomă care bântuie națiunile europene.

Arsenalul propagandistic al militarilor naționaliști francezi: vorbe mari, sforăitoare, ideologie inspirată din extremismul de Dreapta și amenințări cu „războiul civil”

Scrisoarea-apel semnată de militarii naționaliști francezi este infestată de o frazeologie ce se dorește a fi un apel eroic la „Onoare și Patrie”. Semnatarii consideră că onoarea lor „constă în denunțarea dezintegrării care ne lovește patria”.

Care este conținutul acestei „dezintegrări”? În viziunea autorilor, „dezintegrarea” este provocată, în primul rând, de „anti-rasismul care este afișat cu un singur scop: să creeze pe solul Franței neliniște, chiar ură între comunități”. Susținătorii anti-rasismului „disprețuiesc țara noastră, tradițiile, cultura ei și vor s-o vadă dizolvându-se prin eliminarea trecutului și a istoriei sale”, consideră militarii naționaliști semnatari ai documentului.

În al doilea rând, „dezintegrarea” Franței este provocată „de islamism și de hoardele suburbane”, efectul fiind „comploturi împotriva națiunii pentru a transforma teritorii (ale Republicii – n. red.) supuse dogmelor contrare Constituției noastre”.

În al treilea rând, „dezintegrarea” ar fi provocată pentru că „ura are prioritate față de frățietate, în timpul demonstrațiilor în care puterea folosește Poliția ca mandatar și țapi ispășitori în fața francezilor în veste galbene care-și exprimă disperarea”. Altfel spus, forțele de ordine refuză să fraternizeze cu protestatarii din vestita grupare a „Vestelor Galbene” (un conglomerat politic populist, cu diferite orientări extremiste, fie de Stânga, fie de Dreapta), „în timp ce persoane mascate și cu glugă jefuiesc afacerile și amenință” membrii forțelor de ordine.

În fața acestei situații deplorabile – intenționat zugrăvită în tonuri apocaliptice – în care zace Republica Franceză, semnatarii scrisorii-apel avertizează că ei, ca „slujitori ai Națiunii, întotdeauna gata să-și asume sacrificii, așa cum cere statutul militar”, nu pot fi spectatori pasivi.

Jean-Pierre Fabre-Bernadac, ofițer rezervist

Care este „oferta” militarilor naționaliști francezi? Ei atenționează că „este imperativ ca cei care conduc Franța să găsească curajul de a eradica aceste pericole, iar pentru a face acest lucru, este adesea suficient să aplici legile existente fără slăbiciune”. În caz contrar, dacă „laxitatea (politicienilor) va continua să se răspândească inexorabil în societate, aceasta va provoca, în cele din urmă, o explozie și intervenția tovarășilor noștri activi (militari – n. red.) într-o periculoasă misiune, cu scopul de a ne proteja valorile civilizaționale și de a ne proteja compatrioții pe teritoriul național”. Mai direct spus, „periculoasa misiune de salvare a valorilor etc.” este o lovitură de stat militară, care ar aduce la conducerea țării o juntă militară menită să salveze Franța de anti-rasism, de prezența concetățenilor francezi de religie islamică, dar și de sistemul capitalist împotriva căruia au protestat vehement și violent „Vestele Galbene”.

În finalul aberației, militarii naționaliști francezi renunță la orice politețuri și amenință direct cu războiul civil: „După cum putem vedea, nu mai este timp să amânați; altfel, mâine, războiul civil va pune capăt acestui haos în creștere, iar decesele, pentru care veți purta responsabilitatea, vor fi în număr de mii”.

De remarcat faptul că scrisoarea-apel a fost comunicată publicului într-o zi cu valoare de simbol: 21 aprilie. La această dată s-au împlinit 60 de ani de la lovitura de stat eșuată, organizată de un grup de generali în retragere (Maurice Challe, Edmond Jouhaud, André Zeller și Raul Salan) și îndreptată împotriva președintelui Franței, Charles de Gaulle. Puciul s-a desfășurat în perioada 21-26 aprilie 1061 și a eșuat ca urmare a unui magistral discurs rostit de De Gaulle la posturile naționale de radio și TV. Istoria a notat că președintele a câștigat „războiul tranzistorului” pentru că discursul său, transmis pe unde radio, i-a determinat pe militarii rebeli să renunțe la puci și să se predea Armatei Franceze.

Reacții la scrisoarea-apel a militarilor naționaliști

Principalul beneficiar al acțiunii militarilor naționaliști este Marine Le Pen, lidera extremei drepte din Franța. Aceasta a reacționat însă cu prudență: i-a invitat pe militari să i se alăture, să susțină programul ei politic pentru alegerile prezidențiale din 2022, dar i-a avertizat că ea nu sprijină ideea organizării unei lovituri de stat militare, considerând că soluția la problemele cu care se confruntă Franța este utilizarea mecanismelor democratice. Într-un gest de captare a bunăvoinței militarilor naționaliști, Marine Le Pen a negat că scrisoarea ar conține o amenințare cu lovitura de stat.

Stânga radicală din Franța a reacționat cu duritate prin vocea liderului ei, Jean-Luc Mélenchon, care a cerut vehement ca semnatarii scrisorii-apel să fie deferiți urgent Justiției. O reacție previzibilă, având în vedere faptul că textul scrisorii, deși îndreptat către inamicul comun – clasa politică aflată la conducerea Franței –, exprimă valori ale ideologiei de extremă Dreapta, în conflict natural cu ideologia de extremă Stânga.

Guvernul Franței a reacționat prin vocea ministrului Apărării, doamna Florence Parly, care a anunțat că militarii semnatari ai scrisorii-apel vor fi sancționați conform regulamentelor militare în vigoare. Conform legislației din Franța, cadrelor militare active și în rezervă le este interzis să-și exprime în public opiniile despre religie și politică.

Generalul François Lecointre, șeful Statului Major al Armatei Franceze, s-a declarat „absolut revoltat și șocat” și a anunțat declanșarea unei proceduri excepționale, la solicitarea ministrului Apărării. Generalii semnatari vor fi deferiți unui Consiliu Militar Superior, iar la final, președintele Republicii va emite un decret de excludere a acestora din rândul corpului de ofițeri ai Armatei Franceze.

Un sondaj realizat de „Harris Interactive” pentru postul de televiziune La Chaîne Info, arată că:

  • 58% dintre francezi aprobă acţiunea militarilor;
  • 49% consideră că „Armata trebuie să intervină pentru a restabili siguranța publică fără să aştepte vreun ordin”;
  • 45% dintre francezi cred că „Franţa va cunoaşte curând un război civil”.

Naționalismul – o boală mortală de care națiunile Europei refuză să se vindece

Scandalul Scrisorii Militarilor Francezi are loc pe fondul intensificării luptei politice dintre cei doi principali candidați la alegerile prezidențiale care se vor organiza în Franța anul viitor: Emmanuel Macron și Marine Le Pen. Din această persectivă, s-ar putea spune că respectivul scandal cu iz naționalist-extremist este doar un episod din această luptă.

Totuși, aceasta ar fi o concluzie superficială.

Textul scrisorii-apel, numărul surprinzător de mare de militari francezi care l-au semnat (peste 8.000!) și simpatia puternică de care se bucură inițiatorii în rândul cetățenilor francezi exprimă realitatea unei crize profunde în care se află democrația din Franța. O criză specifică însă nu doar societății franceze, ci și multor altor state membre ale Uniunii Europene (inclusiv României!) .

Sistemul democratic al Uniunii Europene plătește tot mai scump excesul de „vitamine pentru democrație” cu care a forțat națiunile europene să se hrănească în ultimul deceniu: implementarea tot mai agresivă a politicilor de gen; transferul masiv de populații străine (imigranții) pe teritoriile statelor membre, însoțit de eșecul integrării acestora în sistemul valorilor democratice europene; secularizarea agresivă și aproape eliminarea Bisericii Creștine din dezbaterea publică; birocratizarea excesivă a mecanismelor Uniunii Europene; tentativele de rescriere abuzivă a Istoriei Națiunilor Europene într-o „cheie” neomarxistă etc.

Toate aceste erori au fost comise în numele Democrației Europene. În ciuda tuturor așteptărilor mai mult decât optimiste, de data asta „plus” cu „plus” (măsurile, politicile publice prin care s-a crezut că Democrația va fi întărită, extinsă!) oferă ca rezultat „minus”.

Constatăm în rândul națiunilor Europei Unite un „minus” grav în ceea ce privește aderența la Democrație. Națiunile membre ale UE lasă impresia că s-au săturat de mecanismele administrative lente, birocratice și defel „eroice” ale Democrației.

Europenii solicită reacții imediate pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă, mai ales în aceste vremuri în care umanitatea este pusă în pericol de pandemia Covid-19.

Birocrația Uniunii Europene s-a dovedit a fi incapabilă să ofere o astfel de reacție atât în confruntarea cu pandemia Covid-19, dar și în general, atunci când a fost chemată să rezolve problemele cetățenilor europeni.

Mai mult, europenii nu se mai simt reprezentați de mecanismele politice ale acestei Uniuni. De exemplu, ce să mai înțeleagă cetățenii europeni din eficiența și reprezentativitatea acestor mecanisme, atunci când Parlamentul European, în ianuarie 2021, a considerat necesar să discute „Strategia pentru egalitatea de gen 2020-2025”, în timp ce europenii erau loviți din plin de efectele grave provocate de pandemie – boală, decese, restricții sanitare, falimente, șomaj etc.? Evident, nimeni nu poate nega necesitatea adoptării unei strategii cu privire la egalitatea de gen. Totuși, când casa îți arde în flăcări, prioritatea zero este să stingi incendiul. Restul problemelor pot să mai aștepte…

Dincolo de aspectul practic imediat, criza Democrației din Uniunea Europeană are și o dimensiune ideologică. Politicienii europeni din vremurile noastre au refuzat testamentul democrat-creștin al Părinților Fondatori ai Europei Unite și, implicit, au negat, direct sau indirect, cele trei rădăcini ale Civilizației Europene: Filosofia Greciei Antice, Dreptul Roman și Tradiția Iudeo-Creștină.

În locul acestor valori, ei nu au reușit să așeze ceva trainic. Multiculturalismul pe care l-au promovat este infestat de agresivitatea minorităților de tot felul față de cultura și credințele majorității. Secularismul agresiv îndepărtează un aliat foarte valoros pentru Uniunea Europeană în realizarea idealului unității europene – Biserica Creștină – și nu reușește să aducă pacea socială. Dimpotrivă, extremismul islamist asediază cu putere atât comunitățile cetățenilor europeni de religie musulmană, cât și securitatea statelor membre ale UE.

Toate aceste realități și probabil încă multe altele, pe care le regăsim în teritoriile Uniunii Europene, oferă adepților naționalismului extremist o prețioasă „muniție de război”.

Sub acoperirea mincinoasei lozinci „Pentru o Europă a Națiunilor!”, naționaliștii pregătesc, de fapt, distrugerea unității europene. Capacitatea de seducție a naționalismului – care părea total pierdută, în urmă cu aproximativ 20 de ani – este tot mai mare. Europenii nu se mai obosesc să dezbată, să perfecționeze mecanismele Democrației, să participe la agora Cetății europene. Ei nu se mai simt reprezentați de conducătorii acestei Cetăți și, fapt mult mai grav, ei nu se mai simt cetățeni ai Cetății Europei Unite.

Soluția oferită de naționaliști este seducătoare: „Nu tu ești responsabil pentru relele ce se întâmplă în Cetatea ta, ci străinul venit din depărtări pe capul nostru și care ne infestează locul natal! Nu tu ești responsabil pentru faptele politicienilor pe care i-ai ales, fără prea mult discernământ, să conducă Cetatea, ci ei sunt vinovați pentru că sunt trădători vânduți străinilor! Nu tu ești responsabil pentru prea puțina bunăstare pe care ai obținut-o prin munca ta, poate insuficientă, ci companiile străinilor care te exploatează și care îți jefuiesc Cetatea! Tu nu ești un om ca oricare alt om de pe planeta asta, cu bune și cu rele, ci ești membru al unei națiuni mărețe, alese de Dumnezeu, cu un trecut eroic, o națiune care nu se poate manifesta în toată splendoarea ei din cauza conspirațiilor oculte îndreptate împotriva ei de dușmanii Țării!”.

Astfel de vorbe mari seduc mințile slabe și neinstruite, atunci când sunt folosite inteligent și viclean de politicienii naționaliști. Naționalismul – cândva o etapă necesară în evoluția umanității –, însoțindu-se cu rasismul, xenofobia, homofobia și alte extreme, a provocat milioane de victime în secolul XX, fiind la originea unor crime oribile, culminând cu Holocaustul.

În luptă cu valurile de pandemie Covid-19, Uniunea Europeană va fi obligată, în curând, să-și asume un al doilea front – cel împotriva fantomei naționalismului care bântuie tot mai agresiv mintea și sufletul națiunilor Europei Unite.

Dacă această fantomă va câștiga, pandemia Covid-19 ni se va părea o joacă de copii față de haosul în care naționalismul va arunca Europa noastră…

CITIȚI ȘI:

* „M-am cutremurat auzindu-i că vaccinul cel mai bun este Sfânta Împărtășanie”. ÎPS Teodosie, ridiculizat de la vârful Bisericii

* 10 minciuni șocante ale lui Gigi Becali în ziua a doua de Paște. A fost prins circulând cu 106 km/oră în localitate, pe un drum național, dar susține că rula regulamentar „pe autobandă”!

* Consiliera deputatului Tudorache-Diamant are locuință socială lângă Guvern. A primit-o când era consiliera primarului Tudorache-Diamant

* Trista poveste lui Dumitru: era așteptat acasă, în România, dar zăcea de 13 ani într-o morgă din Valencia, după ce a murit într-o râpă

* CTP l-a „dat în primire” pe șeful SIE, în direct, la TV. Ce minunății franțuzești conținea cutia-cadou trimisă jurnalistului

* FOTO-VIDEO: 7 poze cu agentul GRU expulzat pentru că încerca să racoleze oficiali români

* Senzațional! Dan Diaconescu revine cu serialul „Pandemia” – 10 sezoane a câte 6 episoade. Ca să-l vezi pe DD, trebuie să te abonezi

* Divorțul deceniului: Bill Gates se desparte de Melinda, după 27 de ani! Își împart o avere de 146 de miliarde de dolari

* Clujul mai dă o lecție Bucureștiului: din această vară va găzdui un turneu de tenis feminin din circuitul mondial

* A început declinul Simonei Halep? La aproape 30 de ani, nu prea se mai apropie de finale. Eliminată în „optimi” pe zgura din Madrid

7 COMENTARII

  1. Pe de ală parteee…, CAMMM… AU DREPTATE (peee… FOND!): ALOGENII/IMIGRANȚII-NEINTREGAȚI-SOCIAL-ECONOMIC-și-CULTURAL… AU TRANSFORMAT SUBURBIILE-ORAȘELOR Europei-OCCIDENTALE și pe cele ale (Nordului-)Americii-de-Nord (S.U.A. și Canada) în… „STATE-în-STAT” (!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!), în care AUTORITĂȚILE COMPETENTE-și-RESPONSABILE… NICI MĂCAR NU MAI POT PĂTRUNDE (!!!!!), darămiteee… să mai și vegheze la respectarea (cât-de-cât a) Legii!

  2. Aaaa, stati sa vedeti cand se vor satura ofiterii englezi de violatorii pachistanezi, atunci o sa fie frumos.

    Apropos, stiati ca „extremistii” nemti de la NPD demonstrau cu chipul unei romance violate si ucise de refugiati „sirieni”? Bineinteles mincinosii de serviciu titrau la acel moment despre xenofobi si anti-romanii de la NPD.

    Un amic din Nissa spunea de acum 15-20 de ani ca sunt situatii in care arabii umbla cu masini in viteza si trag focuri in aer. Banui ca si astea tot din cauza covidului se intamplau. Ca si incendierile traditionale de automobile cu zecile de mii.

    Unii oameni nu vor sa vada realitatea nici daca i-ar musca de nas. Si nu e vorba de ofiterii francezi.

    Imi doresc din tot sufletul ca Franta sa se trezeasca sa se spele de jegul stangist si sa straluceasca asa cum numai Franta stie si poate.

  3. D-le Parvu, va ramasesem dator. „Miorita” pe care o blamati NU E romaneasca, este foarte RUSEASCA.

    O proba fantastica de propaganda ruso-ortodoxa timpurie – secolul XVI.

    Are la baza o poveste reala cu trei printi dintre care unul crestin care i-a asasinat pe ceilalti doi – pagani. Mai erau acolo niste violuri pt buna masura. Popimea a intors povestea pe dos in care crestinul contempla moartea si se lasa omorat de pagani, just because.

    Povestea a fost data la export pe filiera popeasca si imbracata intr-o frumoasa limba romaneasca.

    Cel mai probabil a fost preluata popeste o balada cu mult mai veche (cred asta datorita simbolisticii religioase necrestine), golita de sensul real si inlocuita cu o minciuna naucitoare, RUSEASCA.

    Cu stima.

    • Păiii…, iată că… (IARĂȘI!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!) suntem… DE-ACORD (!!!), STIMATE (!!!!!) Domnule „Dunn”: ȘTIAM (desigur!) că… NENOROCITA (!!!!!!!!) aia de „Mioriță” este, la origine, ooo… „MATRIOȘKA”-(spirituală-)rusească (!), dar… rămâne întrebarea chiar… EXISTENȚIALĂ (Și pentru individ…, ȘI pentruuu… comunitate: POPOR, în aceaastă discuție!!!): DE CE (!) unii au ADOPTAT-O – în cazul nostru, al românilor: cuuu… ENTUZIASM(-IDENTIFICATORIU!!!!!) –, iar alții, (CULMEA:) chiar din neamul… SLAVILOR (!!!), au… RESPINS-O (ca „LEGE-de-MIȘCARE” – !!!!! – a EVOLUȚIEI/DEFINIȚIEI-ISTORICE: POLONEZII – ÎN PRIMUL RÂND!!! – , cehii, slovacii, slovenii, croații, chiar mare parte dinre… RUTENI (ucraineni, cum le-am zice azi, generic dar… parțial greșit!) într-un cuvânt… acea „MIITTELEUROPA” (catolică și, apoi, parțial protestantă!), daaaaaaaaaaaaaaa?!!!

      DE CEEEE?????!!!
      Păiii…, pentru că… BIZANTINISMUL era (DEJAAAA!) un teren PERFECT(-FERTIL!), de-aia…!!!

      • Pai nu prea acceptata dupa cum se vede. Astea sunt povestile tovarasei profesoare…
        Insa trebuie sa recunoastem maiestria cu care au administrat otrava in secolul XVI! Vorbim de un dusman irecociliabil si extrem de rafinat.
        Polonezii si finlandezii s-au confruntat mai din timp cu genocidul rusrsc, insa au avut religia de partea lor.
        Obsesia Bizantului ne-a costat enorm.

  4. @Vladimir Munteanu, cunoasteti realitatea momentului în societatea francezã pentru a vã pronunta „de la sorte” ? Ar fi mult mai întelept sã vã documentati temeinic înainte de a trage concluzii pripite. În rest, toate bune…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -