vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLumeaRusia a trimis un asasin să otrăvească doi primari din Praga. Unul...

Rusia a trimis un asasin să otrăvească doi primari din Praga. Unul a dat jos statuia unui mareșal sovietic, celălalt a dat pieței din fața Ambasadei ruse numele unui martir anti-Putin. Cehia își apără oamenii de „asasinul cu ricin”

-

Totul a pornit de la două episoade uluitoare, care definesc cinismul ocupantului sovietic și demnitatea poporului ceh.

1. Cinismul sovietic. Pe vremea guvernelor-marionetă din timpul comunismului, Uniunea Sovietică a amplasat în centrul Pragăi statuia mareșalului Ivan Konev, care a avut un rol-cheie în ocuparea capitalei cehe în 1968, în timpul „Primăverii de la Praga”, când au fost uciși 72 de cehoslovaci.

2. Demnitatea cehilor. În 2020, șeful administrației Districtului 6 Praga, Ondrzej Kolar, a hotărât să înlăture statuia mareșalului Konev de pe piedestal. Decizia a venit la câteva săptămâni de la inaugurarea, în acelaşi sector din Praga şi în faţa Ambasadei Rusiei, a Pieţei „Boris Nemţov”, pentru a-l comemora pe fostul lider al opoziţiei ruse, asasinat în 2015 (de către regimul Putin, conform multor indicii). Piața „Boris Nemțov” a luat naștere prin semnătura primarului orașului Praga, Zdenek Hrib.

Punguța cu ricin

Piața „Boris Nemțov” din Praga

Publicația cehă Respect, preluată de Unversul.net, semnalează activitatea intensă a serviciilor speciale ruse, pe fondul deciziei autorităților de la Praga de a înlătura statuia mareșalului sovietic Ivan Konev.

- Advertisement -

Potrivit presei din Cehia, citată și de Radio Svoboda, un bărbat cu pașaport diplomatic rus a ajuns, acum trei săptămâni, pe Aeroportul „Vaclav Havel” din Praga. A fost preluat de o mașină și dus la Ambasada Federației Ruse. Potrivit unor surse citate de jurnaliștii cehi de la publicația Respect, în bagajele individului s-ar fi aflat și o punguță cu ricin, o otravă letală.

Serviciile speciale cehe erau la curent cu sosirea individului și l-au tratat ca pe o amenințare imediată la adresa celor doi politicieni cehi care înfuriaseră Moscova: șeful administrației Districtului 6 Praga, Ondrzej Kolar, și primarul capitalei cehe, Zdenek Hrib. După sosirea „diplomatului” rus, ambii politicieni au primit protecție non-stop din partea serviciilor secrete din Cehia.

Sursele jurnaliștilor de la Praga susțin că „omul cu ricin este un agent al serviciilor secrete ruse”.

- Advertisement -

„Vă cer să predaţi Federaţiei Ruse statuia mareșalului Konev!”

Primăria Districtului 6 al capitalei cehe a demontat la 3 aprilie statuia mareşalului Ivan Konev, care ar urma să fie înlocuită cu un memorial dedicat eliberării oraşului Praga în 1945.

Moscova a reacționat agresiv. Comitetul de anchetă rus însărcinat cu acest dosar a „decretat”, printr-un comunicat: „Prin aceste acţiuni cinice, autorităţile municipale din Praga au încălcat în mod grav obligaţiile contractate de Republica Cehă”.

A fost invocat un tratat ruso-ceh din 1993, care ar obliga Republica Cehă să aibă grijă de monumentele militare ruse de pe teritoriul său.

Comitetul de anchetă de la Moscova denunţă, de asemenea, „dispreţul faţă de memoria comună şi faţă de istoria luptei poporului sovietic împotriva fascismului”, din partea celor care au demontat statuia.

Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, s-a adresat printr-o scrisoare omologului său ceh, Lubomir Metnar, cerând ca Praga să predea Moscovei statuia mareşalului sovietic.

„Vă cer să predaţi Federaţiei Ruse, cât de repede posibil, statuia mareșalului Ivan Konev! Aşteptăm de la voi informaţii cu privire la locul şi ora transferării acestuia. Dacă rezolvarea acestei probleme necesită cheltuieli financiare, suntem gata să le plătim în mod integral”, a subliniat Şoigu în scrisoarea către Metnar, citată de mass-media rusă.

Mareşalul Ivan Stepanovici Konev (1897-1973) este un personaj extrem de controversat. Pentru unii este un erou, participant la operaţiunea pentru eliberarea Pragăi și la bătălia de la Berlin, în primăvara anului 1945. Alţii critică rolul său în suprimarea Revoluţiei maghiare din 1956 (circa 2.500 de maghiari omorâți), cât şi a „Primăverii de la Praga”, din 1968 (72 de cehoslovaci uciși). Atât Ungaria, cât şi Cehia se aflau sub regimuri sovietice în acele timpuri.

Monumentul mareșalului Konev a fost vandalizat de multe ori. Pe 21 august 2019 (la exact 51 de ani de la invadarea Cehoslovaciei), cineva a scris: „Nu mareşalului mânjit cu sânge! Să nu uităm!”.

Primăria a învelit apoi statuia cu o prelată, însă simpatizanţii pro-Konev au rupt-o şi au organizat o manifestaţie pentru menţinerea monumentului.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

VIDEO. Radu Moraru, delir în serial: Iohannis îi bagă pe bătrâni în case ca să-i omoare, lăsându-i fără vitamina D de la soare! E aliat cu Bill Gates, care vrea să acopere soarele!

- Advertisement -

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -