Acasă Main #Rezistenților, nu fiți triști! Pe 10 august am învins noi: gazarea inocenților...

#Rezistenților, nu fiți triști! Pe 10 august am învins noi: gazarea inocenților i-a trezit pe români

10 august, ziua care a salvat democrația din România! Chiar dacă am fost gazați și bătuți, acesta a fost prețul plătit pentru atingerea scopului final: convingerea românilor că Dragnea și clica lui sunt de o tocicitate absolută. Iar rezultatele s-au văzut la două runde de vot.

10 august a fost ziua în care un întreg popor a fost bătut, umilit, gazat: nu doar cele aproximativ 150.000 de persoane care au fost prezente fizic în Piața Victoriei, ci și părinții lor, frații sau soțiile care se uitau de departe la ei. A fost momentul în care PSD și Liviu Dragnea au depășit linia roșie a nemerniciei, a fost crucea pe care și-au înfipt-o în trupul putred și plin de corupție.

Câțiva dintre cei prezenți în coloana de mașini care a mers din Oltenia în Piața Victorie, în 10 August 2018
Câțiva dintre cei prezenți în coloana de mașini care a mers din Oltenia în Piața Victoriei, în 10 August 2018

Eu, un diasporean din Milano care de doi ani trăiam doar pentru lupta împotriva acestui regim de infractori, nu puteam lipsi de la acest memorabil eveniment al diasporei. Fiind în contact direct cu mai toate grupurile civice din țară și din străinătate, ne organizam și noi cum puteam, în special prin intermediul Facebook.

Tot așa am hotărât ca, înainte de evenimentul din 10 august, să organizez un protest la Târgu-Jiu, în Gorjul meu natal, în data de 8 august. Am încercat să iau legătura cu mai mulți prieteni virtuali din Gorj, pentru obținerea autorizației, iar la final am obținut-o prin intermediul unui mare luptător împotriva PSD, Petre Goanță, un liberal adevărat. „Gorjul nu e Roșu” a fost unul dintre puținele proteste din Târgu-Jiu, la care au participat aproape 100 de persoane.

În Piața Victoriei, 10 august 2018
În Piața Victoriei, 10 august 2018

Ulterior am decis, împreună cu mai mulți prieteni, să organizăm o caravană de mașini care să plece din Oltenia spre București, astfel că am făcut un eveniment pe Facebook și am început să-l promovez.

În dimineața zilei de 10 august am plecat din Târgu-Jiu împreună cu alți gorjeni, apoi ni s-au alăturat zeci de mașini din toată Oltenia. La Craiova ne așteptau foarte multe mașini, în special prin efortul unui prieten virtual, Nicolae Drimboi, iar la final eram aproximativ 50 de mașini în coloana care venea din Oltenia.

Am ajuns la București după ora 14.00, iar ce s-a întâmplat acolo știm cu toții. Pentru mine, personal, a fost încoronarea a doi ani de sacrificii – atât familiale, cât și finaciare (doar în anul 2018 am fost de 5 ori la protestele din București, totul pe banii mei, câștigați din serviciul de simplu bucătar într-un spital din Milano).

Am suferit gazele și jeturile de apă pe care le-au aruncat fără milă pe noi, am plâns de ciudă și de neputință când am văzut femeile și copiii inconștienți pe jos; dar, terminat totul, în jurul orei 3 noaptea, în timp ce mă îndepărtam singur din Piața Victoriei, am început să plâng de fericire.

Da, de fericire, pentru că am înțeles că am participat la un eveniment epocal. Tot ceea ce îmi doream eu, prin zecile de proteste organizate în fața Consulatului român din Milano, era să conving oamenii să iasă la vot. Cum românul reacționează doar când îi ia foc casa, știam că indiferența lui poate fi învinsă doar dacă se întâmplă ceva grav, care să-l șocheze, iar gazarea „diasporei” din acea seară a fost acel lucru.

„Dragnea și PSD ne-au gazat frații din diaspora” este acel ceva ce românii nu pot ierta, pentru că toți avem pe cineva plecat în străinătate. Dragnea și PSD au căzut în capcana propriei barbarii, iar asta s-a văzut la vot.

Deci, dragi #rezistenți, nu fiți triști: pe 10 august am învins noi!

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Grohăitură pesedisto-dragnistă a lui Mircea Badea în legătură cu represiunea barbară din 10 august

loading...

4 COMENTARII

  1. Acum pare ca guvernul Orban se lupta cu diaspora. Ce a fost cu timpenia de intrare in carantina a celor care vin din Spania. In Spania mor 2-5 oameni pe zi la o populatie dubla. Iar la noi vreo 40-50. Nu luam in calcul infectiile declarate pentru ca asta e relativ, in functie de numarul de testari. Si atunci cine infecteaza pe cine? Se infecteaza cei din tara de la cei din Spania?
    Alt amatorism in guvernul Orban? Sau cineva din guvern are un dinte impotriva diasporei. Clasarea dosarului 10 august elimina orice indoiala.
    Oare cine sa saboteze guvernul din interior. Pai cine a anuntat porcaria asta absurda? Pai Comitetul National Pentru Situatii de Urgente. Din subordinea MAI. Condus de Vela (ministrul).
    Nu pot fi intimplatoare toate aceste gafe una dupa alta. De ce evita Vela sa faca curatenie in minister? Poate zice ca nu a stiut dar ca nu ia nici-o masura dupa aceea il face complice si culpabil.

    Vela si Predoiu trebuie sa demisioneze. Nu vedeti cei doi elefanti domnule Johannis?

  2. Ati invins pe dracu! Ce victorie este aceea in care victimele platesc cu sanatatea luxul calailor?! „Ati invins” ca liberalul vela sa ia si pielea de pe rudele voastre din Romania care muncesc ca sclavii pe salariul minim pentru ca sa le plateasca pensie de lux gazarului cucos si fantomei albe care nici macar cu farsa de dosar nu e deranjat ! De invins au invins falsul revolutionar de Buzau ciolacu si securistii din PSD care au scapat de dragnea, a invins iohannis care mai doarme inca 5 ani intr-un palat complice la ororile prin care trece poporul, a invins beizadeaua de securist orban care de la somer a facut saltul la premier, a invins bisnitarul vela, a invins mincinosul rares bogdan care manipulandu-va a castigat un post de europarlamentar cu 20 000 de euro pe luna, au invins procurorii si judecatorii care va scuipa in fata metaforic si pentru care ati protestat. Voi, protestari #rezist nici macar putina intelepciune si inteligenta nu ati castigat!

  3. Am văzut cum s-au trezit…cu elefantul roz la Cotroceni.!!!… rușine … te-au gazat, te-au bătut, te-au tufat și acum s-au dus cu elefantul roz la plimbare pe la instituții…au fost și la Ministerul sănătății ,poate Arahat face o încrucișare între o cămilă cu o cocoașă și un elefant !!!..va ieși un elefant cu două cocoașe…de pandemie….

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Modifică Setările