joi, martie 28, 2024
AcasăPolemiciRevolta unui fost lider al PNȚCD față de unele afirmații ale lui...

Revolta unui fost lider al PNȚCD față de unele afirmații ale lui Nicolae Manolescu despre Corneliu Coposu. „Era un om politic redutabil, dar nu era și un om de stat”, a scris președintele Uniunii Scriitorilor

-

Într-un editorial publicat recent în revista „România literară” (pe care o conduce), Nicolae Manolescu, președintele Uniunii Scriitorilor, a făcut câteva afirmații riscante la adresa regretatului Corneliu Coposu, liderul PNȚCD și al Opoziției anti-FSN din prima jumătate a anilor ’90 (1990-1995). Secretarul general al PNȚCD din acea vreme, Liviu Petrina, a reacționat prompt.

În calitate de președinte executiv al Partidului Corectei Guvernări (PCG), partid fondat și condus de foști fruntași ai PNȚCD, Liviu Petrina a trimis revistei „România literară” un Drept la replică, pe care revista nu i l-a publicat.

Ziaristii.com publică această luare de poziție, ca o formă de solidarizare cu memoria unui Om cu „O” mare: Corneliu Coposu.

Dreptul la replică

„Către conducerea revistei «Romania literară»

- Advertisement -

Rugăm publicați Precizarea, în virtutea dreptului la replică. Mulțumim.

Precizare: Timeo Danaos et dona ferentes.

Domnul Nicolae Manolescu face afirmații stranii cu privire la patriotismul Seniorului Corneliu Coposu (vezi «România literară», nr. 21 / 22 mai 2020, pag. 28).

- Advertisement -

Este un joc de cuvinte penibil să spui despre Corneliu Coposu: «era un om politic redutabil, dar nu era și un om de stat»; «nu România a avut-o Corneliu Coposu în vedere, ci PNȚCD-ul»; «tacticile subterane ale mult iubitului și deopotrivă mult detestatului Corneliu Coposu».

Corneliu Coposu este parte a Elitei Românești care s-a opus comunismului – care năvălise peste Neamul nostru -, gata a plăti cu libertatea, cu viața, cum au și făcut Iuliu Maniu, Ion Mihalache și ceilalți martiri ai PNȚ-ului.

Corneliu Coposu este liderul renașterii demnității naționale și a democrației în România, al rezistenței anti-criptocomuniste realizate de PNȚCD după 1989.

Iuliu Maniu și Ion Mihalache, Corneliu Coposu, frații Matei și Ioan Boilă, Ion Puiu, Ion Diaconescu, Ioan Bărbuș si ceilalți fruntași, în temnițele comuniste, iar în exil Ion Rațiu și Ion Varlam etc., au mărturisit – repet: fie și cu prețul vieții! – dragostea lor față de Neamul Românesc, față de libertate și democrație. Nu au fost preocupați de un anume partid, ci de Patria Română. Așa au fost liderii PNȚCD și după sfărâmarea comunismului.

Începând cu Decembrie 1989, fiecărui patriot român i s-a oferit posibilitatea deplină să participe la opera de eliberare și re-democratizare a țării, după o jumătate de secol de ocupație sovieto-comunistă.

Fiecare patriot român trebuia să se alăture, cât mai curând, unuia dintre cele trei partide istorice – în primul rând, PNȚ-ului devenit Creștin-Democrat prin diligențele lui Ioan Alexandru, Liviu Petrina, Iftene Pop, ale grupării acestora; sau PNL-ului sau PSDR-lui-Cunescu.

Cine s-a dus cu Iliescu, cine nu s-a alăturat unuia din cele trei partide, până la alegerile din mai 1990, să nu ne vorbească de patriotism!

Domnul Manolescu îl descria pe Iliescu, în 1990, om cu O-MARE (sic!) și considera că partidele politice nu mai au ce căuta în Istorie, pleda numai pentru fronturi, alianțe și alte închipuiri efemere dragi manipulatorilor din formațiunile totalitare.

Domnul Manolescu își amintește de o ofertă făcută Convenției Democrate de Iliescu, prin 1992: dincolo de ponderea în Parlament, Președinția Senatului să revină CDR-ului. Iliescu a fost de acord să renunțe la acel post, dar «i-a pus o condiție lui Coposu: președinția Senatului să nu revină în niciun caz PNȚCD-ului».

Domnul Manolescu – care afla, zice, mai târziu că Iliescu îl prefera pe dânsul în capul Senatului – este surprins că liderii PNȚCD, care conduceau CDR-ul, nu au acceptat funcția oferită CDR-ului, spunând că nu au încredere în Iliescu: Timeo Danaos… Teme-te de comuniști și când fac daruri! Era în 1992, azi e și mai evident: Brucan și Iliescu preconizau plasarea și pe stânga, și pe dreapta a cripto-marxiștilor.

Citind aserțiunile domnului Manolescu, un fost coleg, diplomat, m-a întrebat dacă «nu era oare mai bine pentru țară să participe la putere și CDR»? A adăugat: și Iuliu Maniu, în 1944, poate era bine să accepte oferta rușilor și să preia funcția de prim-ministru.

Nu, colega! Nu era bine. Și Maniu, și Coposu știau/aplicau sacra regulă a politicii superioare: principiile nu se negociază!

Și rușii au pus tot «o singură condiție: renunțarea la Basarabia și la nordul Bucovinei». Patriot impecabil, Maniu le-a răspuns: Aiasta una nu se poate! Carta Atlanticului, lansata de anglo-americani la izbucnirea Războiului și semnată apoi și de Domniile Voastre, de URSS, stipulează clar: nicio acaparare teritorială dincolo de granițele de la 1 septembrie 1939 nu va fi validată la Conferința de Pace…

Și istoria mai recentă ne învață.

Domnul Manolescu greșește: în 1996, nici CDR, nici PNȚCD nu au câștigat alegerile. CDR a obținut numai 37,5%, din care PNȚCD două treimi, adică numai 25% din locurile din Parlament. Atunci, CDR și Emil Constantinescu și l-au alăturat pe Petre Roman cu jumătate din FSN. Rezultatul: catastrofal nu numai pentru CDR, pentru PNȚCD, dar, mai ales, pentru România…

Dacă mai trăia în/după 1996, Corneliu Coposu ar fi continuat să se țină ferm de principii și ar fi servit întotdeauna interesul general, Țara sa.”

Liviu Petrina

Președinte executiv al Partidului Corectei Guvernări (PCG)

Fost secretar general al PNȚCD sub președinția lui Corneliu Coposu

Fost membru al Parlamentului României

București, 26 mai 2020

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

- Advertisement -

9 COMENTARII

  1. Ma bucur ca ati dat dreptul la replica ,drept pe care orice publicatie care se pretinde democratica trebuie sal dea,mai ales cand este „judecat” postmortem o personalitate marcanta pentru democratia romaneasca !!!Cat despre publicatia Romania literara? Se pare ca traiesc inca in dictatura ceausista,domnii scriitori de pe acolo,de asculta atat de umil de „seful” lor!!!🤐🤫😡

  2. Bietul Coposu era o relicva vie, si, din pacate, chiar arata a relicva, nu se potrivea ca figura simbolica pentru un partid care sa atraga masele. Nu mai vorbesc ca a fost barfit infiorator de bolsevicii lui Iliescu. Acesta speria masele ca un comunist din anii 50, intreba in mod retoric: „ce, vreti sa vina mosierii?”….el stia foarte bine ca la acel moment masele erau indobitocite de societatea dinainte si le speriai repede cu mesaje anti capitaliste….PNTCD a fost chiar tinta manipularilor celor mai grosiere, de parca acel partid fusese readus pe scena special pentru a aparea ca o fantoma a trecutului hulit de comunisti. Ambele figuri de presedinti propusi sa-l concureze pe Iliescu au fost figuri DE OPERETA!!! Totul trebuia sa-l scoata pe el castigator!!!!

    • Auzi,tanti ? „Relicva” sa-i spui lui MANOLESCU iliescu,lui basescu,chiar lui barney al vostru,useristi tampiti!😈😈Iar asta cu „bietul” tot relicvei barney i se potriveste-manusa,nu altceva!🤢ASA SA VORBESTI DESPRE MARGINALI,DESPRE MEDIOCRI,NU DESPRE PERSONALITATI CARE AU MARCAT ISTORIA ACESTEI TARI!UN OM MARE ,CU COLOANA VERTEBRALA RAMASA NEATINSA DE BATELE INFRACTORILOR COMUNISTI !! 😠😡

      • Frumoasa replica data cartitei bolsevice,bravos pentru comentariu. Sper ca de-a lungul timpului romanii au invatat sa nu mai judece oamenii dupa fizionomie si sa se m lase manipulati de comunisti (la alegeri).

  3. Mă tem, domnule Petrina, că cinstea, demnitatea și bunacuviință au dispărut de mult din țara asta. Și de aceste calități s-au lepădat primii, iluștri intelectuali care, cum vedeți, vă dau dumneavoastră dreptate prin refuzul de a vă publica dreptul la replică în revista pe care dl Manolescu o conduce. Ceeace mie îmi vorbește mie despre „curajul” inteligenței comuniste românești (perioada 1945-2020). 75 de ani de „virtute și caracter” a intelectualității, demnă, vai, urmașă a unui G. Călinescu, M. Sadoveanu, T. Arghezi. Ce rușine!
    Vă admir tenacitatea dar vă asigur că acest popor nu mai are oameni de statura, caracterul și morala unor Maniu, Coposu sau Rațiu.
    Lăsați deoparte oamenii fără caracter care ne încojoară.
    Cu cele mai respectoase gânduri,
    Lucian Nicolescu

  4. S-o lase mai moale cu revolta taranistul asta.In vara lui ’92 inainte de alegeri am fost in audienta la Corneliu Coposu impreuna cu alti 3 intelectuali tineri reprezentand fiecare cate un partid din CDR indignati ca la noi in judet pe locul 1 la Deputati era un maior de securitate acoperit(aveam dovezi ptr asta )care in Guvernarea CDR a fost numit secretar de stat la Industrii de…PNTCD (partid care avea inca din ’90 ca membra pe Norica Nicolai), partid care ’96 l-a pus Prim Ministru pe fostul sef al sindicalui CNSLR (numit acolo de Ilici Iliescu )Victor Ciorbea si la Senat un popas KGB-ist cu studii temeinice la Moscova.Am avut atunci cea mai mare dezamagire a vietii cand l-am auzit pe Cornel;ui Coposu spunand :,,Stiu dar n-am ce face !”Cand a spus asta statea in fata biroului sau din sediu central al PNTC cel vandut de avortonul Aurelian Pavelescu iar in fotoliul sau statea tirlojit cu picioarele pe masa maiorul de securitate Liviu Petrina cel care statea in dreapta lui Corneliu Coposu la toate sedintele CPUN-ului in mijlocului primului rand din fata.Liviu Petrina care l-a interogat pocnit de mai multe timp de 2 saptamani in anii ’80 pe Nicolae Manolescu( ai carui parinti invatatori au avut mai multi ani in Baragan deoarece au fost membri ai Partidului Liberal) deoarece s-a intalnit la Paris cu Monica Lovinescu si cu Virgil Ierunca care aveau o rubrica literara la RADIO EUROPA LIBERA .Intreg PNTCD-ul din primele zile ale lui ’90 pe plan local era infiltrart de turnatori, securisti si activisti PCR si de KGB-ist.Asta cand partidul era condus de omul de stat Corneliu Coposu care a fost condamnat ptr…coruptie la 3 luni si o zi in procesul achizitiei de armament SKODA atunci cind era seful de cabinet al lui Iuliu Maniu.Atunci a cunoscut-o pe Ana Pauker despre care avea o parere f buna .QED !

    • Vad ca sunteti f bine ,,informat,,..Sunteti cumva de la secu?Eu va intreb, nu spun ca sunteti de la secu, pt ca nu am nici o proba, spre deosebire de matale care poti sa spui aici si ca Pamantul e plat, cu tupeu, pt ca ti se permite..

  5. Respect urias pt dn Petrina, un mare roman, un om pe care ar trebui toti romanii sa il cunoastem si sa il onoram..Cat despre escrocul de Manolescu, ma scuzati, dar nu am uitat ca acest sobolan pervers a candidat in 96 chiar impotriva lui Emil Constantinescu, special pt a-l favoriza pe Ion Iliescu..

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -