sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăNewsRecord de bolnavi Covid internați la terapie intensivă: 506. Dintre românii infectați,...

Record de bolnavi Covid internați la terapie intensivă: 506. Dintre românii infectați, 11% sunt în stare gravă sau critică. 43 de noi decese în ultimele 24 de ore

-

Bilanțul ultimelor 24 de ore în epidemia de Covid-19 nu sprijină deloc afirmațiile unora dintre medici și ale oficialilor guvernamentali care insistă că virusul dă înapoi. La secțiile de terapie intensivă se înregistrează un număr record de pacienți ajunși în stare gravă sau critică – 506.

În același timp, alte 43 de persoane au decedat din cauza virusului. 3 dintre cei decedați nu aveau nicio boală asociată, murind strict din cauza infectării cu Covid, fără a se putea invoca o altă afecțiune colaterală.

Pentru că a fost weekend, s-au făcut puține teste – 6.943. Dintre acesta, 755 au ieșit pozitive.

România are, în acest moment, 46.050 de bolnavi de Covid

În acest moment, numărul total al persoanelor infectate cu Covid și care încă sunt bolnave este, în România, 46.050. Dintre acesta, 7.447 sunt internate, restul sunt în izolare, acasă. Dintre cei 7.447 de oameni internați și aflați sub supraveghere, 506 sunt în stare deosebit de gravă la ATI (terapie intensivă). Acest lucru înseamnă că 10,98% dintre cei bolnavi în acest moment au o situație medicală îndeajuns de dificilă încât să necesite proceduri speciale de supraveghere și resuscitare.

- Advertisement -

De la începutul epidemiei, 37.869 de români au fost bolnavi și s-au vindecat, iar alți 3.621 au decedat din cauza coronavirusului.

În ultimele săptămâni, oficiali guvernamentali și medici epidemiologi au invocat o iminentă recesiune a bolii. În ciuda acestor asigurări, epidemia a cunoscut noi vârfuri. Joia trecută s-a înregistrat cel mai mare număr de infecții într-un interval de 24 de ore – 1.504.

Luni s-a consemnat cel mai mare număr de oameni internați la ATI – adevăratul barometru al situației în pandemie.

- Advertisement -

Conform statisticilor, circa 5% dintre cei care se infectează ajung la terapie intensivă. Dintre aceștia, tot statistica arată că aproximativ jumătate decedează.

Odată cu redeschiderea școlilor, care este inevitabilă, dar și a restaurantelor, există voci de medici specialiști care invocă o nouă creștere accelerată a mediei de infectări zilnice. Unii doctori vorbesc despre trecerea pragului de 2.000 de noi bolnavi zilnic, de la mijlocul lui septembrie.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

 

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -