Reclamă mincinoasă: „500 de români se îmbolnăvesc zilnic de Covid din cauza pâinii neambalate”. Rulează la TV neasumată și imitând anunțurile Guvernului

1
659

O reclamă mincinoasă, care pretinde că în fiecare zi se îmbolnăvesc de Covid câte 500 de români din cauza consumului de pâine neambalată, a atras reacția instituțiilor statului și a unui patronat din industria de panificație, scrie paginademedia.ro. Jurnalistul Petrișor Obae a făcut o investigație și a descoperit că reclama, care rulează pe toate posturile TV de câteva săptămâni, imită formatul anunțurilor oficiale ale Guvernului, iar adevărații beneficiari se ascund.

Oficial, reclama este plătită de Asociația Prețuiește Calitatea, condusă de o persoană pe numele Adela Nuță, dar care refuză să spună cine sunt membrii acestei asociații.

Cine a gândit întreaga operațiune a făcut-o încercând să creeze aparențele de seriozitate. S-a generat și un site pe internet, dar care nu conține decât un așa-zis studiu asumat de Universitatea Politehnică București, apărut în noiembrie și care e de fapt doar o simulare de scenarii de transmitere a virusului.

Reclama mincinoasă a provocat reacția DSU și ANPC pentru “manipularea și înșelarea publicului”

Reclama, un spot de câteva secunde care susține că „zilnic apar aproximativ 500 de cazuri noi de Covid-19 din cauza consumului de pâine neambalată”, a alertat autoritățile.

Textul de pe ecran este însoțit de numele a două instituții, pentru a da greutate anunțului: Autoritatea pentru Protecția Consumatorului și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.

Însă Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) s-au sesizat și au anunțat CNA pentru “manipularea și înșelarea publicului”, dar și pentru că “nu ne-am exprimat în niciun fel acordul cu privire la conținutul spotului publicitar”. Cu alte cuvinte, beneficiarul s-a folosit o titulatură asemănătoare cu a ANPC pentru a da impresia că această instituție girează reclama.

DSU a reclamat și faptul că spotul are forma unuia guvernamental dintre cele de interes public.

Reclama a rulat la România TV, Antena 3, Digi 24, B1 TV, Realitatea Plus, Antena 1, TVR 1 și TVR 2, de la sfârșitul lui decembrie până acum.

Asociația Prețuiește Calitatea refuză să divulge identitatea membrilor săi, dar are sediul într-o clădire deținută de producătorul pâinii Vel Pitar

Deși refuză să dezvăluie cine sunt membrii săi, Asociația Prețuiește Calitatea are sediul într-o clădire al cărei acționar principal este și proprietarul Vel Pitar. Fondul de Investiții Broadhurst Investments Limited deține atât clădirea IPROMET (unde este sediul Asociației Prețuiește Calitatea) cât și Vel Pitar.

Adela Nuță, președinta asociației, a afirmat, pentru Paginademedia.ro, că Vel Pitar nu este membru al asociației, iar Andrei Siminel, reprezentantul Broadhurst, nu a răspuns la întrebarea jurnalistului Petrișor Obae: “Ce legătură este între Asociația Prețuiește Calitatea și Vel Pitar?”.

În martie 2020, CNA a interzis o altă reclamă cu tema: produsele ambalate de la Vel Pitar garantează pâinea fără virusul gripal

Coincidență: în martie anul trecut, CNA interzisese o reclamă de la Vel Pitar cu o temă asemănătoare. Producătorul “garanta” pâinea ambalată “fără virusul gripal”. Mesajul era următorul: “Gripa, dar și alte boli, se pot transmite de la persoanele care tușesc sau strănută peste pâinea dumneavoastră, nu doar în magazine, ci și în depozite sau când pâinea este transportată” (…) Cumpără pâinea ambalată de la Vel Pitar! Alege siguranța alimentară! Garantat, fără virusul gripal!“.

CNA a interzis acel spot publicitar întrucât “instigă să renunțe la alte produse sau servicii similare ori asemănătoare identificabile”. În clipul Vel Pitar apăreau persoane care strănutau deasupra produselor neambalate, care le atingeau sau le ridicau după ce cădeau pe jos. Prin contrast, erau prezentate produsele Vel Pitar care treceau printr-un proces automatizat de fabricație și de ambalare.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Beizadeaua lui Bădălău petrece în Dubai cu Bianca Drăgușanu, „transferată” de la interlopul Alex Bodi. Soția îl aștepta la o ședință de consiliere parentală. Ei au doi copii și se află în proces de divorț

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here