Circa 1.000 de persoane au manifestat sâmbătă la Minsk, capitala Belarus, împotriva unui proiect controversat de integrare mai accentuată cu Rusia, pe fondul speculaţiilor în jurul unei unificări a celor două ţări, conform AFP şi Efe, citat de Agerpres.
Această manifestaţie neautorizată avea loc în timp ce preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko se afla sâmbătă la Soci, în sudul Rusiei, pentru a discuta despre acest proiect cu Vladimir Putin.
În cea mai mare parte destul de tineri, manifestanţii s-au reunit pe un bulevard din centrul capitalei Minsk, îndreptându-se ulterior spre sediul guvernului în coloane care purtau pancarte pe care se putea citi „Nu este o integrare – este o ocupaţie!” şi „Preşedintele ne vinde ţara!”.
Mulţi manifestanţi agitau drapele ale Uniunii Europene şi vechiul drapel belarus în culorile alb-roşu-alb, devenit în prezent simbol al opoziţiei. Poliţia a intervenit rapid pentru a încadra manifestaţia, dar nu a recurs la nicio arestare.
„Este interzis să te atingi de ţară fără autorizaţia poporului. Dacă nu erau aceste protocoale secrete, nu am fi avut niciun motiv să ne reunim”, a declarat Vladimir Nekliaev, unul din liderii opoziţiei belaruse.
Speculaţii circulă de câteva luni asupra unor presupuse presiuni ale Rusiei care urmăreşte să formeze cu Belarus o singură ţară.
Toate țările care vorbesc aceeași limbă și împart același ideal ar trebui să fie o singură monedă. Ca în cazul Moldovei.
Nu știu de ce Belarus nu vrea să adere la UE sau la NATO. Viitorul ar suna bine.
BND Germania
[…] mai mult la ziaristii.com […]
[…] mai mult la ziaristii.com […]
sa-i multumeasca parlitului de la elise…!!!…poate ajunge la atlantic!!!…sa-i satura pe francezi de comunism….singura solutie ???…7,62!!!!!!…acum sa fie sanatosi francezi ,ca n-o sa mai debarce in normandia americanii …apropo …am auzit ca e la mare cautare dictionarele de limba rusa prin paris….