miercuri, mai 1, 2024
AcasăNewsPuterea PSD-PNL ridică iar ziduri în calea alegătorilor necontrolați politic: o OUG...

Puterea PSD-PNL ridică iar ziduri în calea alegătorilor necontrolați politic: o OUG dată de Ciolacu complică votul la europarlamentare pentru cei care nu sunt în localitatea de reședință

-

O nouă modificare adusă de Puterea PSD-PNL schimbă regulile în timpul jocului și îngreunează votul românilor la alegerile europarlamentare. Un OUG dat de Ciolacu prevede că alegătorii care nu se află în localitățile de reședință ori de domiciliu sunt nevoiți să completeze o cerere și să aștepte urna mobilă, pentru a putea să-și exprime votul. Deși juriștii dau interpretări diferite acestei ordonanțe ambigue, efectul clar este de descurajare și mai mare a unui electorat care oricum se prezintă în număr din ce în ce mai mic la urne.

Fragmentul incriminat din OUG-ul pritocit de Ciolacu este următorul: „Dacă un alegător se află în altă localitate decât cea în care îşi are domiciliul sau reşedinţa, după caz, poate vota prin intermediul urnei speciale, pe baza unei cereri, depusă la cea mai apropiată secţie de votare de locul unde se află, doar pentru alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024”. Este vorba de Alineatul 3 din Articolul 16 al OUG-ului.

Ludovic Orban, președintele partidului Forța Dreptei, a reacționat pe contul său de Facebook, calificând această modificare drept o nouă piedică pusă în calea alegătorilor și, practic, o tentativă de fraudă electorală.

Toni Greblă, șeful Autorității Electorale Permanente pus în funcție de PSD cu complicitatea PNL, pretinde că nu e adevărat și că respectivul paragraf s-ar referi doar la persoanele care nu se pot deplasa la secția de vot. Însă această precizare făcută verbal de Greblă nu se regăsește, după cum e ușor de observat mai sus, și în textul OUG!

- Advertisement -

Părerile juriștilor sunt împărțite, dar tocmai ambiguitatea (respectivul alineat se bate cap în cap cu legea privind alegerile) creează cadrul propice pentru interpretări diferite și abuzive ale membrilor comisiilor electorale.

PSD și PNL au schimbat treptat legislația, în ultimele decenii, pentru a face tot mai dificil votul celor care nu fac parte din electoratul captiv. Din cauza restricțiilor impuse, România a ajuns pe ultimul loc în Europa la procentajul celor care votează

Aplicarea OUG, în formula actuală, presupune că milioane de români care nu stau în localitatea unde au buletinul vor putea vota doar dacă fac o cerere și apoi așteaptă urna mobilă. Aceasta poate fi plecată pe teren, la domiciliul persoanelor care nu se pot deplasa, și nu se știe când vine înapoi.

Practic, noua prevedere vine să completeze manevra comasării alegerilor locale cu cele europarlamentare. Sunt descurajați să voteze cei care nu se află sub controlul primarilor ori ai autorităților locale, adică românii care nu sunt din localitățile respective. PSD și PNL încearcă în acest mod să scadă prezența la vot pentru alegerile europarlamentare și să o reducă, pe cât posibil, la cei care votează în alegerile locale (tradițional, cel mai scăzut număr de votanți, deoarece sunt și cele mai restrictive).

- Advertisement -

De-a lungul timpului, PSD și PNL au schimbat treptat legislația electorală introducând cât mai multe restricții și limitări, astfel încât să reducă numărul votanților. România parcurge astfel drumul invers față de restul țărilor UE, care nu știu cum să facă pentru a încuraja cetățenii să meargă la vot. În timp ce în alte părți s-a introdus și votul electronic, pentru ca oamenii să-și poată exprima opțiunea din orice colț al lumii, în România restricțiile cresc cu fiecare rând de alegeri.

Consecința este că România a ajuns pe ultimul loc în Europa ca prezență la vot. PSD și PNL caută să limiteze votul la activul de partid, funcționarii angajați în administrația locală și la asistații sociali dependenți de ajutoarele primăriilor. Toți ceilalți au de înfruntat diverse piedici. Votul electronic nici nu intră în discuție, astfel că aproximativ 4 milioane de votanți aflați în străinătate sunt eliminați din start. Cei din țară care vor să voteze trebuie să se afle în localitatea de domiciliu. Asta înseamnă alte câteva milioane scoase din joc, pentru că în ultimele decenii populația României a devenit foarte mobilă, oamenii plecând din localitățile lor acolo unde găsesc surse de venit și condiții de trai mai bune.

Ludovic Orban acuză că, prin OUG-ul lui Ciolacu, sunt vizate categoriile de populație care nu sunt „prietenii“ PSD și PNL, care mizează pe cei 15% care formează activul de partid, electoratul captiv și funcționarii din administrația locală angajați pe criterii preferențiale.

Ludovic Orban: „Cine sunt cei care votează la euoparlamentare în alte localități? Studenții, turiții, cetățenii care locuiesc în periurban dar și-au păstrat buletinul de oraș, angajații care lucrează în alte localități etc. Toate aceste categorii de cetățeni nu sunt «prietenii» puterii. Din acest motiv, PSD și PNL au conceput acest plan diabolic de a le reduce prezența la vot

„Tentativa de fraudare a alegerilor din 9 iunie de către actuala putere este evidentă. Astăzi voi prezenta una dintre mizeriile născocite de guvernanți pentru a îngreuna votul unor largi categorii de cetățeni.

Este vorba de cetățenii care nu se află în localitatea de domiciliu în ziua votului. Până la alegerile din acest an ei puteau să voteze la alegerile pentru Parlamentul European pe listă suplimentară la orice secție de votare din localitatea unde se găseau în ziua votului.

Ordonanța nu mai permite exercitarea dreptului de vot în acest mod foarte simplu, ci îngreunează exercitarea dreptului de vot instituind obligația de a face o cerere pentru a putea vota și de a vota doar cu urna specială.

La alegerile pentru Parlamentul European au votat pe lista suplimentară peste 1,2 milioane de alegători. Cine sunt cei care votează la euoparlamentare în alte localități decât localitatea de domiciliu? Studenții, cei care se află în weekend la munte, la mare sau în altă destinație turistică, cetățenii care locuiesc în periurban dar și-au păstrat buletinul de oraș, angajații care lucrează în alte localități și nu se pot deplasa în ziua votului în localitățile de domiciliu etc.

Toate aceste categorii de cetățeni, în marea lor majoritate, nu sunt „prietenii” puterii. Din acest motiv, PSD și PNL au conceput acest plan diabolic de a le reduce prezența la vot prin complicarea modalității de exercitare a votului pentru a reduce voturile opoziției.

Continui să cer imperativ CCR să judece imediat excepțiile de neconstituționalitate cu privire la ordonanța de comasare invocate de Forța Dreptei și REPER și admise de ÎCCJ, pentru că ar fi un grav atentat la democrație acceptarea complice a desfășurării unor alegeri în baza unei ordonanțe neconstituționale.

Dar, indiferent de ce va face Curtea Constituțională, îi îndemn pe românii care s-au săturat de coaliția toxică să vină oricum la vot și să își exercite dreptul de vot oricât de mult vor încerca partidele stat să îngreuneze procesul de votare. Pentru că, așa cum „ pic cu pic se face marea”, la fel, vot cu vot se face schimbarea!“

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* VIDEO. Adrian Severin o somează pe ministra de Externe să treacă de partea Rusiei, altfel va fi judecată de un regim pro-rus care va fi instalat curând! Pușcăriașul ex-PSD-ist o avertizează „pentru securitatea personală a domniei sale”, pentru că ea se află în fruntea unei „liste negre”!

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -