joi, mai 2, 2024
AcasăNews"PSD și PNL, nu împovărați milioane de români pentru a păstra privilegiile...

„PSD și PNL, nu împovărați milioane de români pentru a păstra privilegiile nerușinate ale clientelei voastre lacome! Desființați pensiile speciale! Eliminați cheltuielile clientelare! Subțiați «statul obez»”! Ascultați strigătul de disperare și revoltă al poporului român!”

-

Măsurile fiscale criminale asumate de Guvernul Ciolacu în Parlament, cu susținerea majorității PSD-PNL, sunt contestate vehement din toate direcțiile. Un partid din opoziția neparlamentară insistă, într-un comunicat, asupra consolidării statului jefuitor, cel care consumă resurse uriașe și face orice pentru a-și apăra privilegiile nerușinate, în vreme ce jupoaie efectiv economia privată.

Partidul Național Țărănesc Maniu-Mihalache (PNȚMM), singurul care mai reprezintă mișcarea național-țărănistă democratică și pro-occidentală (PNȚCD-ul fiind capturat de impostorul Aurelian Pavelescu și arondat intereselor Moscovei), solicită imperativ actualei guvernări să renunțe la măsurile dure îndreptate împotriva economiei private și să reducă drastic cheltuielile aberante cu funcționarea statului.

„Guvernarea actuală a României refuză cu îndârjire să facă reformele pe care țara noastră și le-a asumat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), document votat de Parlamentul României și agreat împreună cu Comisia Europeană. Prin acest joc politic murdar, majoritatea PSD-PNL pune în pericol fonduri de miliarde de euro prevăzute în PNRR, bani destinați dezvoltării sustenabile a României. Grav este că guvernarea actuală și președintele care o girează, Klaus Iohannis, par să fi făcut deja alegerea: refuză să taie pensiile speciale și să decupleze clientela politică de la bugetele publice chiar cu prețul pierderii banilor din PNRR!”, constată PNȚ Maniu-Mihalache.

„Guvernul Ciolacu e hotărât să recurgă la o tactică murdară și extreme de periculoasă pentru sănătatea națiunii române: pregătește măsuri cumplite, de cea mai dură austeritate, pentru mediul privat, dar nu se atinge nici de această data de privilegiile castei «specialilor» din România! Uriașul deficit bugetar a fost generat de bugetarii inutili și de pensionarii speciali, dar nota de plată – una usturătoare – e plătită de mediul privat, de bugetarii utili și de pensionarii «nespeciali» (adică majoritatea pensionarilor din România)”, atrage atenția PNȚ Maniu-Mihalache.

- Advertisement -

Concluzia țărăniștilor: „Această barbarie bugetară, pregătită de Guvernul Ciolacu și de majoritatea PSD-PNL, va mări și mai mult fractura din societate, iar efectele vor fi catastrofale”.

Comunicatul partidului țărănist este semnat de trei lideri ai săi, care formează Biroul de Conducere: Mircea Taloș (președinte executiv), Valerian Stan (secretar general) și Liviu Petrina (președintele Senatului PNȚ Maniu-Mihalache).

Comunicatul tăios al PNȚ Maniu-Mihalache

„PSD și PNL, ascultați strigătul de disperare și revoltă al poporului român! Nu împovărați milioane de oameni pentru a păstra privilegiile nerușinate ale clientelei voastre! Desființați pensiile speciale! Eliminați cheltuielile clientelare! Subțiați «statul obez»!”

„Partidul Național Țărănesc Maniu-Mihalache constată cu durere că guvernarea actuală a României, susținută de majoritatea PSD-PNL și de președintele Klaus Iohannis (care a avut nerușinarea să-i îndemne pe români, recent, să voteze în număr cât mai mare cele două partide, la alegerile de anul viitor!), refuză cu îndârjire să facă reformele pe care țara noastră și le-a asumat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), document votat de Parlamentul României și agreat împreună cu Comisia Europeană.

- Advertisement -

Prin acest joc politic murdar, majoritatea PSD-PNL pune în pericol fonduri de miliarde de euro prevăzute în PNRR, bani destinați dezvoltării sustenabile a României. Grav este că guvernarea actuală și președintele care o girează, Klaus Iohannis, par să fi făcut deja alegerea: refuză să taie pensiile speciale și să decupleze clientela politică de la bugetele publice chiar cu prețul pierderii banilor din PNRR!

Mai mult: există pericolul de a ne fi suspendate și fondurile europene “clasice”, pentru perioada 2021-2027, din cauza deficitului bugetar enorm, care se profilează pentru acest an la peste 6% (deși ne-am angajat, prin bugetul de stat, că nu va depăși 4,4%).

În încercarea disperată de a salva măcar aceste fonduri, Guvernul Ciolacu e hotărât să recurgă la o tactică murdară și extreme de periculoasă pentru sănătatea națiunii române: pregătește măsuri cumplite, de cea mai dură austeritate, pentru mediul privat, dar nu se atinge nici de această data de privilegiile castei “specialilor” din România!

Uriașul deficit bugetar a fost generat de bugetarii inutili și de pensionarii speciali, dar nota de plată – una usturătoare – e plătită de mediul privat, de bugetarii utili și de pensionarii “nespeciali” (adică majoritatea pensionarilor din România).

Această barbarie bugetară, pregătită de Guvernul Ciolacu și de majoritatea PSD-PNL, va mări și mai mult fractura din societate, iar efectele vor fi catastrofale. Pe de o parte, din cauza uriașului sentiment de nedreptate, se creează o situație explozivă în societate. Pe de altă parte, economia privată va suferi profund, iar o bună parte a ei va fi îngenuncheată. În fine, în al treilea rând, se va produce un nou val de migrație majoră a forței de muncă spre Occident, ceea ce va accentua deficitul din acest domeniu, accelerând depopularea României.

PNȚ Maniu Mihalache consideră inacceptabilă o asemenea perspectivă, de aceea le solicităm domnilor Klaus Iohannis (președintele României), Marcel Ciolacu (prim-ministrul României și președintele PSD) și Nicolae Ciucă (președintele PNL) să reformeze statul român conform standardelor prevăzute în PNRR.

Este nu doar o obligație contractuală, precizată clar într-un tratat internațional, ci și o obligație morală față de toți cetățenii României! Iar dimensiunea morală nu poate fi neglijată, pentru că nicio guvernare nu are dreptul să creeze sau să perpetueze o stare de frustrare națională, prezentă în rândul a milioane de români care nu au și nu vor avea pensii speciale și nici nu fac parte din clientela politică!

Un alt abuz care trebuie eliminat urgent este pensionarea la vârste incredibil de mici, de genul 55 de ani, 50, 45, 42, 40 sau chiar 38! În acest an s-a înregistrat un val de pensionări anticipate, mai ales în rândul magistraților, majoritatea în jurul vârstei de 50 de ani. Dincolo de presiunea pe sistemul de pensii și de lipsa eticii sociale, se generează și o a treia problemă: criza de personal în sistemul de justiție (și în alte sisteme “speciale”), având ca efect blocarea instanțelor și a altor instituții.

Fidel principiului său istoric că nu poate exista politică fără morală și nici democrație fără dreptate socială, PNȚ Maniu-Mihalache consideră că singura formulă corectă pentru sistemul public de pensii este cea bazată pe contributivitate. În cazul acestuia, mărimea pensiei depinde de contribuția lunară (procent din salariu) și de numărul de ani în care cotizezi, nu de calcule șmecherești pe cei mai buni 5 ani, cel mai bun an, cele mai bune 6 luni sau chiar cea mai bună lună – de regulă, ultima.

În concluzie, ne adresăm direct partidelor aflate la guvernare și liderilor lor: Desființați pensiile speciale! Nu puneți în pericol dezvoltarea României pentru a conserva privilegiile unor caste!”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Șpăgile PSD-iștilor trebuie plătite de cineva: Ciolacu pune biciul pe sectorul privat. Guvernul a aprobat luni creșterea birurilor

Ministrul Boloș (PNL), pe urmele premierului Ciolacu (PSD): „Măsurile fiscale nu au impact asupra vieţii de zi cu zi a românilor”

Cum arată „reforma administrației”: în 2023, PSD și PNL au angajat la stat câte 21 de oameni pe zi! În administrație sunt cu peste 50% mai mulți angajați decât în 1990

EDITORIAL CARTIANU. România văzută prin portbagajul lui Buzatu. Definiția PSD-ismului: o geantă cu bani, o oală cu mâncare, câteva sticle de vin, un baron feudal, o nevastă în Senat, o beizadea în Guvern, o amantă leșinată, un Solomon obraznic, un afacerist de casă, un ginere deputat și unul ucigaș

* Șah-mat în 5 fotografii: ridicolul în care e aruncat Mircea Badea când susține că n-a existat flagrant în „cazul Buzatu”. Partida anti-justiție a sărit deja în apărarea mega-șpăgarului PSD

VIDEO. Filmulețul de 49 de secunde care-l îngroapă pe baronul Buzatu. DNA a făcut publică secvența-cheie a flagrantului: primirea șpăgii de peste 250.000 de euro

VIDEO. A doua filmare cu care DNA îl zdrobește pe șpăgarul Buzatu

STENOGRAME. Buzatu: „Aranjați acolo, când vin eu să se prindă peștele ca lumea! Vin, pescuiesc 5 minute și plec!” / Martor: „Îi spun lui Emil să vină cu «mâncarea caldă»”

* „Tâmpitule, prostule, unde sunt cartofii? Nu vezi că e numai carne pe masă? Tu nu știi că eu țin post?” Vasalitate feudală în Vaslui: asistenta lui Buzatu îl umilea pe șeful de la Protecție Socială pe județ, transformat în servitor

Pieleanu: „Buzatu e prietenul meu, sper să-și demonstreze nevinovăția!”. Chirieac: „Era cu metafizica, nu părea șpăgar ordinar”

- Advertisement -

10 COMENTARII

  1. Devreme ce casta e de fapt mafia care detine tara, cum vreti sa asculte vocea maselor? Masele sunt captive, ca si inainte de 89, pentru ca mafia pcr-isto securista e una si aceeasi cu actuala mafie, inca mai consolidata si cu metode mai perfectionate!

  2. IN COMBINATIE CU TVARASII LOR DE LA ccr VOR REZOLVA SI „reducerile” DE CHELTUIELI.
    CHELTUIELILE STATULUI VOR CRESTE. PRIVILEGIILE VOR CRESTE NECONTENIT. NUMARUL DE PRIVILEGIAT VA CRESTE NECONTENIT.

  3. Cateva observatii obiective:

    1. Un procent aplicat pe cifra de afaceri inseamna de fapt o taxa similara TVA. 1.8 milioane de firme vor achita 2% in plus datorita acestui guvern criminal. Unii vor baga cheltuieli masive lunare si vor trece la impozit de 16% din profit, care evident va fi mic, altii vor trece in economia gri sau mai rau in neagra. Daca facem un calcul covrigaresc ca aceste 1,8 milioane IMM au o cifra de 60.000 euro anual si sunt sanatoase financiar, impozitul aplicat va aduce cel putin teoretic la buget 1.800.000 x 1.200 Euro = 2.16 milarde euro.

    2. Nimic despre reforma pensiilor, doar daca taxeaza pensiile speciale cele 2.16 miliarde euro de la punctul 1 nu mai sunt necesare si Statul ar lasa naibii in pace firmele mici care nu cersesc.

    3. Covrigarul ajuns PM spunea ca nimeni nu va fi afectat. Firmele s-au ajustat cat au putut in pandemie si au ramas pe linia de plutire, banii pe care Statul ii vrea trebuie sa aiba surse. De unde? De la populatie Covrigare!

    4. Covrigarul a spus ca s-a terminat cu smechereala. Pai cine a guvernat tara asta Covrigare? Maica Tereza sau PSD cu PNL care reprezinta putoarea fesenista?

    5. Casele de Marcat si Factura Electronica. Nu v-ar fi rusine bai imputitilor ca pentru cei care sunt corecti si declara vanzarile nu le decontati intretinerea anuala pe care o cereti prin lege si o sanctionati? Adica Statul vrea colecta dar pe banii mei ca logistica. Ca sa faci Factura Electronica este birocratie daca apelezi la securistii cu website-uri de facturare mai platesti 20 euro pe luna. Nu mai bine Covrigare faceti voi un website cu bani din PNRR si fiecare comerciant poate emite facturi in sistemul informatic al Statului Roman?

    • 6. Ce faci Covrigare in situatia in care ai un IMM care are rol de distributie cu profit mic? Asta nu va trece la impozit 16% fraiere? O sa luati din fata.

      7. Este iminenta explozia preturilor si asa umflate la limita absurdului. Acum un banal kefir costa 7 lei la sticluta, o paine 10 lei. Gazele, energia, benzina si motorina se vor scumpi cu minim 10% dupa aplicarea masurilor absolut cretine.

      Reforma teritoriala este o necesitate, terminat cu toti imputitii cu 41 de judete, cu satucuri cu 40 de oameni in aparatul primarii la o comunitate de 400 de oameni. Terminat cu pensiile nebazate pe contributivitate. Gata cu pensioanarea la 40 de ani a celor care sunt apti de munca. Gata cu curvele si cumetriile din institutii. Asa trebuia sa inceapa reforma nu cu lovitura de ciocan in cei corecti si sa ne spuna un Covrigar ca „s-a terminat cu smechereala”. Sa termine Buzatii, Ciolacii, Stanestii, Badalaii ca turma de capuse e mare.

  4. Spunea bine un economist ieri ca daca pana acum 100 reprezenta ceva ca putere de cumparare, acum 200 ia luat usor locul. O paine 10 lei, 2.5 kg cartofi 22 lei. Hai cu alegerile anticipate si venit la vot. Dati cat puteti cu USR ca este singurul partid care a avut curajul sa lupte cu PSDNL. AUR este solutia de avarie a PSD, Simion fiind mascariciul jocurilor de interese ale ciumei bolsevice.

  5. Ar trebui ca vocea lor sa se auda in parlament si gandirea lor sa contribuie la insanatosirea Romaniiei. Dar, in halul de confuzie in care se afle electoratul roman, nu au sanse. Iar presa, corupta sau aiurita, ii ignora.
    Eu vad o singura solutie: USR sa se implice rapid in formarea unei aliante care sa stranga partidele cu adevarat dedicate interesului tarii, printre care si PNT Maniu – Mihalache, precum si personalitatile valoroase neintegrate in politica, carora nu le este indiferenta soarta tarii..
    Uniti, poate vor reusi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -