vineri, martie 29, 2024
AcasăDezvăluiriPSD S.A., fabrica de deșeuri prezidențiale: bolșevicul Iliescu, pușcăriașul Năstase, "prostănacul" Geoană,...

PSD S.A., fabrica de deșeuri prezidențiale: bolșevicul Iliescu, pușcăriașul Năstase, „prostănacul” Geoană, mitomanul Ponta și tuta Dăncilă

-

Cine au fost, de-a lungul vremii, acționarii principali de la PSD S.A.? Cu cine a mers partidul-stat la alegerile prezidențiale? De ce, cu excepția lui Iliescu, toți au pierdut, iar Dăncilă este condamnată la același destin, încă și mai sever?

În campania pentru alegerile prezidențiale din 2004, chiar „tartorul” Adrian Năstase și-a finanțat, personal și prin interpuși, bătălia cu Traian Băsescu. S-a impus în primul tur de scrutin, grație caracatiței pe care a dezvoltat-o în cei patru ani de mandat în fruntea Guvernului (2000-2004), dar și în cea a propriului partid. A pierdut însă ultima rundă la o diferență de doar trei procente.

La acea vreme circula o vorbă, devenită celebră: „Am vrut să plec în Congo / Chiar după primul tur / Acum să plece Bombo / Să-l f… negrii-n cur”. Dincolo de exprimarea licențioasă, cei mai mulți dintre opozanții săi fuseseră oripilați de gândul că „Bombonel” va pune stăpânire definitiv peste România prin trecerea de la Palatul Victoria la Palatul Cotroceni. A fost la un pas să fie al doilea Putin.

- Advertisement -

În 2009, Mircea Geoană n-a mai avut șiretenia predecesorului său. Nu degeaba Ion Iliescu, fostul președinte al României, l-a poreclit „Prostănacu'”. În spatele lui, o simplă păpușă gonflabilă aruncată la înaintare de păpușarii din culise, au stat Ioan Niculae, Gheorghe Bunea Stancu, dar și Sorin Ovidiu Vîntu. Băsescu a câștigat cu o diferență de nici 1% (50,34 față de 49,66), mizând și pe istorica frază: „Domnule Geoană, v-a plăcut azi-noapte la Vîntu?”.

37 de ani și 8 luni de pușcărie

Un aspect fundamental: mulți dintre „acționarii semnificativi” ai PSD S.A. au primit, cu trecerea anilor, închisoare cu executare. DNA le-a deschis dosare penale, iar Înalta Curte de Casație și Justiție i-a trimis după gratii.

  • Adrian Năstase, fost premier și președinte al PSD: 2 ani în dosarul „Trofeul Calității”, 4 ani în dosarul „Zambaccian”.
  • Ioan Niculae, om de afaceri: 2 ani și 6 luni în dosarul „Mită la PSD”.
  • Gheorghe Bunea Stancu, fost președinte al Consiliului Județean Brăila: 3 ani în dosarul „Mită la PSD”.
  • Sorin Ovidiu Vântu, om de afaceri: 6 ani și 2 luni în dosarul devalorizării Petromservice, 8 ani în dosarul „FNI”, 2 ani în dosarul favorizării fugarului Nicolae Popa, 10 ani în dosarul „Petromservice”.

Însumând aceste pedepse ale acționarilor PSD S.A., constatăm că pachetul de acțiuni infracționale atinge 37 de ani și 8 luni!

- Advertisement -

„Domnule Iohannis, când îmi acceptați invitația la o confruntare «unu la unu» în fața românilor?”

Recent, PSD S.A. a aruncat-o în lupta pentru fotoliul de la Cotroceni pe Viorica Vasilica Dăncilă, în lipsa fostului președinte al Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, încarcerat la Penitenciarul Rahova, cu o condamnare de 3 ani și 6 luni. După cum vedeți, pușcăriașii de la PSD S.A. au roit dintotdeauna în jurul scaunului prezidențial.

În tot acest timp, Viorica Vasilica Dăncilă se comportă ca un bolnav atins de Alzheimer. Practic, și-a șters din memorie toate nenorocirile făcute de societatea sa pictată cu trei flori de trandafir roșu. Și ce vrea?

„Domnule Iohannis, când îmi acceptați invitația la o confruntare «unu la unu» în fața românilor?”, a scris pe pagina ei de Facebook.

Evident că, ținând cont de istoricul penal al PSD S.A., dar și de statutul de etern gafeur al Vioricăi cu două trepte picate la liceu, președintele Iohannis i-a trimis întrebarea direct în TRASH-ul computerului său.

Deșeul numărul 1: „animalul” Ion Iliescu

(pe baza lui s-a constituit, pe parcurs, Groapa de Gunoi a rebuturilor de la PSD S.A.)

  • Membru al PCR din 1953. Membru al Comitetului Central al PCR din 1965. Prieten la cataramă cu dictatorul Nicolae Ceaușescu până în 1971. Simțind că Iliescu, favoritul sovieticilor, ar putea să-i ia locul la conducerea PCR, Ceaușescu l-a marginalizat. I-a oferit, succesiv, patru funcții: vicepreședinte al Consiliului județean de partid Timiș, prim-secretar la Iași, președinte al Consiliului Național al Apelor sau director al Editurii Tehnice.
  • După Revoluția din 1989, orchestrată de sovietici și plătită cu sânge de români, Iliescu a fost propulsat în funcția de președinte al României cu sprijinul lui Mihail Gorbaciov. Ambii s-au răzbunat pe defunctul Nicolae Ceaușescu: Iliescu – pentru că a fost marginalizat, Gorbaciov – pentru că nu i-au fost ascultate „sfaturile” de a implementa perestroika și glasnost-ul. Mai mult: la ultima vizită a lui Gorbaciov la București, în iulie 1989, conform istoricului Alex Mihai Stoenescu, Ceaușescu era să se bată cu Gorbaciov într-o vilă de protocol din cartierul Primăverii. I-au despărțit gărzile de corp.
  • Ca președinte din partea FSN, FDSN și PDSR (precursoarele PSD), Iliescu a transformat țara într-un câmp de război, ca o continuare a crimelor oribile din decembrie 1989. În iunie 1990 i-a chemat pe mineri, în frunte cu liderul lor, Miron Cozma, pentru a zdrobi „forțele fasciste, care încearcă să destabilizeze țara”. Așa i-a definit Iliescu pe opozanții din partidele de dreapta PNȚCD și PNL, dar și pe cetățenii ieșiți în stradă în semn de protest față de instaurarea unei noi forme de comunism.
  • În urma Mineriadei horror din 13-15 iunie 1990 au rămas 6 morți și sute de mutilați sau grav răniți. În ciuda acestui fapt, Iliescu s-a comportat ca un dictator autentic: criminal cu sânge rece. „Vă mulțumesc pentru tot ceea ce ați făcut în aceste zile, în general pentru toată atitudinea dumneavoastră de înaltă conștiință civică. Deci, vă mulțumesc încă o dată tuturor pentru ceea ce ați demonstrat și în aceste zile: că sunteți o forță puternică, cu o înaltă disciplina civică, muncitorească, oameni de nădejde și la bine, dar mai ales la greu. Și de astă dată ați demonstrat cât de importantă este solidaritatea muncitorească. Cu un sentiment deosebit de conștiință civică, patriotică, ați simțit momentul dificil și, cu o dăruire exemplară, v-ați arătat gata să fiți solidari cu puterea nouă. Exemplul dumneavoastră a fost plin de îmbărbătare pentru toți cei de bine, care doresc progresul societății românești. Vreau să vă mulțumesc deci pentru acest act de înaltă solidaritate pe care l-ați demonstrat în aceste zile”, le-a recitat Ion Iliescu minerilor un discurs tipic de sorginte profund comunistă (video: AICI).
  • În septembrie 1991, același Iliescu i-a chemat din nou la București, de data asta pentru a debarca Guvernul Roman. Era guvernul său, care însă nu mai asculta de el în privința vitezei cu care ar trebui făcute reforme economice într-o țară care se sufoca. În asaltul mineresc asupra Palatului Victoria au murit trei oameni (doi cetățeni și un jandarm).
  • Ion Iliescu a fost inițiatorul principal al celor trei mineriade din 1990 și a celei din 1991, care au terorizat o țară întreagă: 28-29 ianuarie 1990, 18-19 februarie 1990 (primele două au fost mai mici, de încălzire), 13-15 iunie 1990, 24-28 septembrie 1991.
  • L-a umilit de mai multe ori pe Regele Mihai, refuzându-i reîntoarcerea în România. Preț de 8 ani, Mihai I a fost considerat ca un soi intrus de regimul lui Ion Iliescu. În aprilie 1990, regele n-a reușit să revină în țară după 43 de ani de exil, după ce autoritățile din acea perioadă îi refuzaseră viza pe motiv că, în decembrie 1947, îi fusese retrasă cetățenia română. A ajuns totuși la București pe 25 decembrie 1990, dar cu un pașaport diplomatic danez! I-a fost acceptată o vizită de 24 de ore pentru a merge la mormintele strămoșilor săi, dar și la slujba de Crăciun. Poliția regimului Iliescu i-a barat însă calea pe autostrada București – Pitești. Mihai I a fost nevoit să se întoarcă la București, iar de-acolo să ia avionul din nou spre exil. În 1992, Regele Mihai a celebrat Paștele în țară. Înfricoșat de sutele de mii de simpatizanți ieșiți în stradă pentru a-l aclama pe rege, Ion Iliescu i-a interzis o nouă revenire în România pe o perioadă de cinci ani! PDSR-ul condus de el cu mână de fier l-a declarat persona non grata pe Mihai I, în 1994, când n-a fost lăsat să coboare de pe scara avionului, la Otopeni.
  • Nici nu se uscase bine sângele eroilor morți la Revoluție, că Ion Iliescu dăduse, pe data de 4 ianuarie a anului 1990, Decretul-lege nr. 3, absolut revoltător: i-a amnistiat pe toți cei care au primit o pedeapsă sub trei ani de închisoare. În urma acelei legi, au scăpat mulți infractori violenți. Printre ei s-au numărat și oamenii lui Ceaușescu, cei care i-au bătut pe revoluționari. Același model abominabil avea să-l aplice și perechea infracțională Dragnea-Tăriceanu în 2017-2019.
  • 15 august 1992: Ion Iliescu își scoate în evidență pornirile barbare. Întrebat de ziaristul Paul Pârvu, reporter de investigație la ziarul „Telegraf” din Constanța, despre Revoluție, Piața Universității, KGB și relațiile lui cu sovieticii, urmașul lui Ceaușescu a devenit violent. „Măi, animalule!”, i-a zis Iliescu lui Paul Pârvu, repezindu-se să-i bage mâna-n gât.
  • A încurajat infracțiunile la nivel național, inclusiv jocurile piramidale gen Caritas. În urma acestor orori au rămas milioane de oameni păgubiți. Chiar Ion Iliescu i-a atras în cursă, comportându-se ca un agent de marketing pentru escrocul Ion Stoica.
  • I-a grațiat pe membrii CPEx al PCR, condamnați pentru reprimarea Revoluției din 1989, dar și pe ofițerii care au executat focuri de armă în zona Calea Lipovei din Timișoara. În 2003, l-a scos din pușcărie pe criminalul Iosif Veverca, milițian care a ucis o persoană la Timișoara în timpul Revoluției din 1989. Prin același decret, i-a grațiat și pe liderul minerilor, Miron Cozma, dar și pe Ioan Corpodean, ofițer de miliție implicat în reprimarea revoltelor din decembrie 1989 de la Timișoara.
  • I-a acordat lui Corneliu Vadim Tudor, una dintre slugile odioase ale lui Nicolae Ceaușescu, Ordinul Național „Steaua României” în rang de cavaler. În 2010, președintele Traian Băsescu a revocat decizia lui Iliescu.
  • În 2017, Iliescu a fost trimis în judecată pentru infracțiuni contra umanității, la pachet cu Petre Roman, fost premier, și cu siniștrii Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu și Miron Cozma. El este inculpat în două dodsare istorice: „Revoluția” și „Mineriada”.

Deșeul numărul 2: Adrian Năstase, nepotul „Mătușii Tamara”

  • Membru PCR și secretar al UTC, în perioada 1976-1989.
  • Participant la două conferințe ale UTC, desfășurate la Moscova (URSS) și Phenian (Coreea de Nord) în 1989.
  • Procurorii DNA l-au acuzat de spălare de bani în dosarul „Trofeul Calității”. În calitatea sa de președinte al PSD, Năstase și-a finanțat campania pentru prezidențialele din 2004 în mod ilegal. În acest sens, el s-a dovedit a fi un beneficiar direct al sumei de 10 miliarde de lei vechi. „Bombonel” a fost ajutat de Irina Jianu, care a organizat în 2004 afacerea „Trofeul Calității în Construcții”. Nu mai puțin de 3.000 de firme au fost obligate să contribuie cu bani la o serie de simpozioane organizate de Inspectoratul de Stat în Construcții în colaborare cu societatea Urban Construct, diriguită în acea perioadă de un apropiat al lui Năstase, Bogdan Popovici. Irina Jianu a primit 4 ani de închisoare cu executare, iar Bogdan Popovici 6 ani.
  • Dacă Năstase ar fi câștigat alegerile din 2004, România s-ar fi îndepărtat mult de fdemocrație. Cu siguranță, n-am mai fi avut nicio condamnare la închisoare din rândul politicienilor și ai apropiaților acestora. Iar Laura Codruța Kovesi ar fi rămas un simplu procuror regional, la Sibiu. Am fi riscat, ca țară, să nu intrăm în Uniunea Europeană în 2007 și să fim mulți ani sub pulpana Rusiei.
  • Procurorii DNA au cerut pentru Adrian Năstase 3 ani de închisoare pentru fapte de corupție în cadrul dosarului „Mătușa Tamara”. Potrivit procurorilor DNA, Ioan Melinescu, fost șef la Oficiul Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, s-a întâlnit cu Adrian Năstase în noiembrie 2000, informându-l că ONPCSB lucrează la un dosar privind depunerea de către Dana Năstase (soția lui Adrian Năstase) a sumei de 400.000 de dolari într-un cont deschis la banca Creditanstalt (devenita mai tarziu HVB Bank). Melinescu i-ar fi promis lui Năstase că va bloca dosarul până după alegeri. Instituția condusă de Melinescu ar fi avut dovezi că suma de 400.000 de dolari, depusă de Dana Năstase, nu era justificată din venituri. „Potrivit unui contract de vânzare-cumpărare anexat de către depunător, reieșea că suma de 400.000 USD, depusă în numerar, provenea din vânzarea unor bijuterii, tablouri, papirusuri și a altor bunuri de valoare de către mătușa Danielei Năstase, pe nume Tamara Cernașov, care avea împuternicire în contul personal al Danielei Năstase deschis la Bank Austria Creditanstalt.  Conform acestui document, s-ar presupune că 11 tablouri semnate de pictori ca Tonitza, Baba, Rousseau, Iser, Popescu, Băncilă, Baraschi, Vermont, 3 manuscrise englezești pe pergament din perioada 1784-1827, vase Doum Nancy și Lalique, obiecte valoroase de mobilier și 30 de piese bijuterii aur totalizând cca. 600 de grame s-au aflat în apartamentul de bloc al Tamarei Cernașov, în vârstă de 91 de ani, care locuia singură. Dovezi certe că aceste bunuri s-au aflat în posesia și proprietatea vânzătoarei nu există însă, întrucât aceasta nu a prezentat notarului public niciun document care să ateste dobândirea bunurilor respective, ci numai o declarație de bună-credință”, susțineau procurorii DNA.
  • „Mătușa Tamara” a fost unul dintre cele mai tărăgănate dosare de corupție, „staționând” în instanță 1.659 de zile. Potrivit HotNews.ro, fapta lui Năstase s-a clasat pe locul 2 în topul dosarelor care se apropiau de termenul de prescripție. A fost judecat în 22 de termene. În final, „Bombonel” a scăpat basma curată. Motivul judecătorilor de la Înalta Curte: fapta nu există. Cum a ajuns Năstase să fie acuzat de DNA? Invitând presa la el acasă să-i filmeze tablourile și alte obiecte valoroase.

Deșeul numărul 3: „mascota” Mircea Geoană

  • Sluga lui SOV: înainte de alegerile prezidențiale din 2009, și-a petrecut noaptea în vila afaceristului Sorin Ovidiu Vîntu. A fost filmat și dat în vileag, iar episodul a explodat mediatic în timpul dezbaterii electorale decisive dintre Mircea Geoană și Traian Băsescu.
  • Laș: a dat vina pe Viorel Hrebenciuc pentru ilegalitățile comise în timpul campaniei sale electorale – bani strânși pentru el de la miliardarul Ioan Niculae.
  • Interese: Ioan Niculae, patronul InterAgro, voia să obțină foloase ilegale de la stat în schimbul finanțării campaniei lui Geoană.
  • Repercusiuni: cu excepția lui Geoană, acționarii din umbră ai PSD S.A. au ajuns la închisoare.
  • A intrat în istorie cu o frază ridicolă și printr-o manifestare copilărească: „Mihaela, dragostea mea, am învins!”. Învinsese, de fapt, Traian Băsescu. Geoană a rămas doar „președintele de o noapte”.
„Mihaela, dragostea mea!”

Deșeul numărul 4: „dottore” Victor Viorel Ponta

  • Pe când era premier, în CV-ul său figura un masterat la Universitatea din Catania (Italia). După ce presa i-a descoperit minciuna, Ponta și-a șters acea pată neagră din CV. Prea târziu. Președintele Traian Băsescu l-a botezat la acea vreme cu un apelativ care avea să devină celebru: „dottore”.
  • Ulterior, s-a descoperit că Ponta și-a plagiat teza de doctorat, intitulată „Curtea Penală Internațională”, coordonată de Adrian Năstase, pe atunci premierul României. Verdictul a fost dat de CNATDCU (Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare), Comisia de Etică a Universității din București și de Raportul Științific întocmit de trei profesori de Drept. I-a fost retras titlul de doctor.
  • Victor Ponta s-a manifestat ca un mincinos incorigibil, un adevărat mitoman. Pe când conducea PSD și Guvernul României, era capabil să producă, spontan, 5 minciuni într-o frază de 20 de cuvinte. Performanță de Guiness Book.
  • Pentru a-și trimite soția la Bruxelles în 2009, Ponta a recurs la un șiretlic specific PSD S.A. A aprovizionat birturile din comunele cu primari PSD cu tărie cu aromă de vodcă. Patronii crâșmelor au primit instrucțiuni clare: să dea de băut numai celor care o vor vota pe Daciana la europarlamentare. Un caz concludent s-a petrecut în localitățile din județul Caraș-Severin. Deputatul Ion Mocioalcă a organizat totul ca la carte pe raza municipiului Caransebeș. Oamenii primeau câte o sticlă de jumătate de litru de rachiu contra unui vot: asta numai după ce se semnau pe o listă!
  • La alegerile prezidențiale din 2014, Victor Viorel Ponta, omul lui Adrian Năstase, l-a învins pe Klaus Werner Iohannis în primul tur de scrutin cu un procentaj uluitor: aproape 10% diferență. Dar a urmat turul doi. Ponta a înregistrat o înfrângere usturătoare, fiindcă măturat de valul de furie populară declanșat de obstrucționarea votului în diaspora.
  • În 2002, Ion Iliescu l-a decorat cu Ordinului Național „Serviciul Credincios” în grad de cavaler. N-a fost un titlu gratuit. Până în 1998, a fost procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 din București, iar între anii 1998 și 2002 – procuror la Parchetul General, secția Anticorupție, Urmărire Penală și Criminalistică. Mai precis, și-a adus și el contribuția la încercarea de a-și spăla colegii de partid de infracțiunile comise de-a lungul anilor. Bașca, între 2000 și 2001 a ocupat funcția de coordonator al Biroului de Combatere a Spălării Banilor. Adică, în perioada în care Năstase-șase case era cercetat în dosarul „Mătușa Tamara”.
  • A contribuit indirect la dezastrul de la clubul Colectiv, soldat cu 64 de morți și peste 150 de răniți. În calitatea sa de premier, nu s-a asigurat că instituțiile statului, pe care le-a coordonat în 2015, își fac treaba. Tragedia a fost generată de superficialitatea la nivel guvernamental, dar mai ales de corupția încurajată la toate nivelurile. Acea catastrofă a dus la demisia lui Ponta din funcția de premier.
  • Sub steagul Pro România, pozează în erou, om bun la toate, salvatorul națiunii peste următorii 5 ani, când are de gând să candideze din nou la prezidențiale. Și-a luat în echipă o parte din angajații PSD S.A. Printre ei, caraghios, se numără și Mihai Tudose, cel care și-a dat demisia din funcția de prim-ministru exact atunci când trebuia să-l primească în vizită pe premierul japonez Shinzo Abe.

Deșeul numărul 5: „picata” Viorica Vasilica Dăncilă

  • Candidează la președinția României doar dintr-un orgoliu nemăsurat: dacă tot a fost prima femeie președinte al PSD, prima femeie premier, de ce să nu fie și prima femeie președinte de stat?! A spus-o cu propria gură. Ce denotă asta? Că nu e interesată de prerogativele funcției de președinte, ci de fală și de beneficiile pe care le poate avea dacă va câștiga alegerile de luna viitoare. Exemplu: eliberarea unor infractori precum Liviu Dragnea.
  • Înainte să dorească o confruntare cu președintele Klaus Iohannis, Viorica Vasilica Dăncilă ar trebui să-și facă ordine în propriul partid. Mai precis, cum crede ea că îl va depăși în duelul verbal pe Iohannis, când e catalogată în PSD S.A. drept „proasta României”? Cine zice asta? Păi, chiar baronul de Vrancea, Marian Oprișan.
  • În nici doi ani la Palatul Victoria, a comis gafe de exprimare și de neștiință cât toți premierii României la un loc din ’90 încoace. Iată câteva din ele: „Acești oameni cred că sunt autiști”, „a lipsei de imunoglobină de pe piața imunoglobinei”, ¨”uro 20-20″, a pupat o fetiță de 3 ani pentru că a stat în cap pentru a-i satisface plăcerile, „Orice om îi este teamă de o plângere penală”, „Facem un exercițiu de imagine”, „Putem spune pe scurt că reducem democrația”, „Sunt trei stadioane care se fac deja: Dinamo, Rapid și… Giulești”, „Uniunea Europeană prost-Brexit”, a uitat numele premierului estonian aflat într-o vizită oficială în România, „Recunoscute de Fondul Monetar Internațional, de Banca Monetară”, „Dorim să ne anexăm pe prevenție”, „Partener oficial Boing”, „Mă bucur să fiu la Priștina, în prima vizită a unui prim ministru român în Muntenegru” (se afla la Podgorica), „În ceea ce privește învățământul antrepreșcolar”, s-a așezat pe scaunul premierului spaniol în cadrul unei vizite, „Nu în ideea de a scuza pe cineva, de a abroga pe cineva”, „Dacă o femeie poate fi bătută cu atâta bestialitate de către protestanți”, „Un monument care ne putem mândri”, „Am vorbit cu domnul ministru Boris Borisov” (îl cheamă Boiko), „Caracterizarea cea mai bună ne-o face românii”, „Dinamica exporturilor totale devastând…”.
  • A picat treapta I și a II-a la Liceul „Mihai Viteazul” din Ploiești. Ca să scape de școala profesională și de prelucrarea prin așchiere, Viorica Vasilica s-a transferat la Liceul Energetic din același oraș.

Iată de ce locul Vioricăi Vasilica e bun doar pentru coșul de gunoi al istoriei. Decât să participe la o confruntare cu Iohannis, din care poate ieși extrem de șifonată, ar fi mai indicat să piardă la un scor de neprezentare.

Delete deșeul 1, delete deșeul 2, delete deșeul 3, delete deșeul 4, delete deșeul 5! Societate românească perfect curățată de virușii „ciumei roșii”!

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

VIDEO. Cucule, pușcăria te mănâncă! Autodenunț: a fost acasă la șefa Tarom și a întrebat-o „ce parlamentari zboară” în ziua moțiunii. DNA începe luni audierile

* VIDEO. CTP despre tentativa lui Cuc de a bloca la sol avioanele Tarom: „Un act de terorism, deturnare de avion”

AUDIO. Candidata lui Voiculescu îl acuză pe „Varan”, plângând, că i-a furat banii de campanie și îi șantajează soțul bancher. „Jegul ăsta de om”, „o mizerie umană!”, „viermele ăsta”, spune un colaborator

Ei sunt cei doi primari PSD care s-au dat drept însoțitori de copii pentru a vedea din tribună meciul cu Norvegia!

VIDEO. Un propagandist anti-justiție cere, la RTV, ca lui Dincă să-i fie administrată scopolamină, un drog periculos, interzis de ONU și de legislația română!

VIDEO. Planul pervers al PSD: blocarea Parlamentului. Sabotarea cvorumului ar împiedica instalarea Guvernului PNL, dar și alegerile anticipate

„Criminalilor, mi-ați omorât părinții!” Scrisoare cutremurătoare a unei femei îndoliate către PSD, ALDE și UDMR. „Dacă ați fi votat altfel, ucigașul ar fi rămas în închisoare, iar părinții mei ar fi acum în viață”

Cumpănașu aruncă în luptă și decolteul nevestei sale guvernamentale. Miza: 3% la alegeri, adică 10 milioane de euro

Cumpănașu cere bani pentru campanie motivând că-i cheltuie pentru găsirea Alexandrei și pentru a salva copiii noștri! „Echipe de investigatori scotocesc întreaga Europă”

VIDEO. Cumpănașu plânge și suspină. S-ar fi putut vinde pe câteva milioane de euro, dar a crezut, naiv, în donațiile poporului

- Advertisement -

3 COMENTARII

  1. O precizare, numai: DOAR Iliescu a fost „prezidentia…L” (!), caci ceilalti candidati au ramas in stadiul deee… „prezidentia…BILI” (!), lucru valabil chiar si pentru… PROSTANACUL („Ilici” dixit !) de Mircea Geoana, caci alea doua-trei ore cat… S-A CREZUT (!) ales presedinte… NU se pun !!!!!!!

    • Intr-o tara… NORMALA (!), din Occident, NICIUNUL dintre candidatii F.S.N.-F.D.S.N.-P.D.S.R.-P.S.D…. NU ar fi ajuns in turul-doi al alegerilor pentru Cotroceni !

      MACAR acum…, speram ca Dăncileasca saaa… realizeze aceasta premiera !!!

  2. Intr-o tara… NORMALA (!), din Occident, NICIUNUL dintre candidatii F.S.N.-F.D.S.N.-P.D.S.R.-P.S.D…. NU ar fi ajuns in turul-doi al alegerilor pentru Cotroceni !

    MACAR acum…, speram ca Dăncileasca saaa… realizeze aceasta premiera !!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -