Emanuel von and zu Liechtenstein, prințul acuzat că l-a împușcat ilegal pe Arthur, cel mai mare urs din România, a reacționat pentru prima oară după izbucnirea scandalului și, într-o scrisoare publicată de ziarul austriac Kronen Zeitung, neagă alegațiile.
Prințul vânător recunoaște că a fost la vânătoare în România, dar dezminte vehement că el l-ar fi împușcat pe Arthur și afirmă că tot ce a făcut a fost pe deplin legal, după ce a plătit toate taxele datorate statului.
Acesta spune că a împușcat un alt urs, care se afla la 250 de metri de casele oamenilor, prin aceasta eliminând un pericol pentru locuitori. Emanuel von and zu Liechtenstein spune că totul – inclusiv animalul vânat de el – se poate demonstra cu imagini.
Prințul scrie că regretă și își cere scuze pentru că incidentul a jignit mulți oameni și că s-a creat o falsă impresie, dar menționează că banii plătiți de el sunt reinvestiți tot în protejarea urșilor.
Prințul mai spune că vânătoarea este o tradiție în familia sa: “Vânătoarea, ca mijloc de a controla suprapopularea unor specii și de a le asigura supraviețuirea, este o tradiție în familia noastră. În acest caz, a servit și pentru a îndepărta un pericol”.
MISTERUL continuă, căci dacă prințul spune (și… DOVEDEȘTE!) ADEVĂRUL, atunci se pun niște întrebări-LEGITIME/LOGICE:
1. Arthur mai trăiește sau nu?!????
2. Dacă a fost, totuși, împușcat, atunci… DE CĂTRE CINE și CUM???!!!!!