Statele Unite ale Americii au fost pentru mine un colos al democrației. Un tărâm al libertății. Am lacrimi când revăd scene de la Debarcarea din Normandia, eroismul de la Iwo Jima, tragedia de la 11 septembrie. Empatizez cu fiecare soldat american, cu fiecare cetățean care a pierdut pe cineva în 9/11.
Am respectat și am crezut și crescut cu Vocea Americii. Cinematografia, bluesul, jazz- ul de peste Ocean, totul pentru mine înseamnă artă, cultură.
Ziua de 11 septembrie este crudă, dramatică; această magnifică națiune a fost lovită de scelerații aceia din peșterile afgane.
O imagine m-a marcat în acea zi. În cartierul arab din New York, unii locuitori (cetățeni din SUA!) ieșiseră și chirăiau (țipatul ăla cu limba), se bucurau de acel atentat. Iar poliția din New York îi apăra pe aceștia de furia americanilor-americani, care voiau să-i radă. Cum poți să fii polițist într-atât de „legist” încât să-i aperi pe unii care se bucurau că poate o parte dintre colegii și prietenii tăi muriseră? Asta e democrația! Acei polițiști au definit esența statului democrat.
Am folosit multe verbe la trecut. E simplu, măscăriciul, bufonul, nebunul de la Casa Albă a reușit în nici doi ani să distrugă mitul celei mai frumoase națiuni din lume. Un nemernic a îngropat SUA. În 20 de luni a spulberat tradiție, noblețe, încredere.
Mă uitam la George Bush-junior, care-l ținea în brațe pe acel pompier. Ce președinți a avut SUA! Ike, Kennedy, Nixon, Reagan, dinastia Bush, Obama… Ce galerie stricată brusc de un bufon! Unul pe care toată planeta îl înjură azi când se uită la prețurile de la pompă.
Să urăm Americii să iasă din acest întuneric politic. A supraviețuit dupa 11 septembrie, va supraviețui și după nebun!