vineri, octombrie 4, 2024
AcasăNewsPercheziții DNA la Administrația Spitalelor București: șefii ar fi luat mită. Vizat...

Percheziții DNA la Administrația Spitalelor București: șefii ar fi luat mită. Vizat – directorul adjunct Cristian Plută, omul adus de Firea și menținut de USR. Plută a fost director de investiții când s-au supraevaluat lucrările la Spitalul Gomoiu

-

DNA efectuează luni dimineața percheziții la Administrația Spitalelor București, unde sunt vizate persoane din conducerea instituției pentru luare de mită și acordare de contracte pentru achiziții contra unor comisioane. Între țintele procurorilor – scrie G4Media.ro – este directorul general adjunct Cristian Plută, care ar fi încasat șpăgi în două tranșe, de 20.000 de euro și, apoi, de peste 300.000 de euro ca să acorde niște contracte de achiziții.

Cristian Plută a fost omul Gabrielei Firea – ca, dealtfel, toată conducerea ASSMB (Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București) – când aceasta era primarul Bucureștiului. Plută era director la Investiții când au fost supraevaluate în mod grosolan lucrările de reabilitare la Spitalul de copii „Dr. Victor Gomoiu”.

Primarul actual, Nicușor Dan, și viceprimarul Horia Tomescu (USR), l-au păstrat în funcție pe Cristian Plută și, în 2021, l-au pus chiar provizoriu director general la ASSMB după alt om al clanului Firea-Pandele, Vasile Apostol, a demisionat.

Comunicatul DNA

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în perioada aprilie – august 2023, în legătură cu încheierea unor contracte de achiziție publică și cu numirea unor persoane în funcții de conducere a unor unități spitalicești de pe raza municipiului București.

- Advertisement -

În cursul zilei de 18 septembrie 2023, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, se efectuează percheziții domiciliare  în opt locații, situate pe raza municipiului București și a județului Ilfov, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Mafia PSD: Agenția care a pierdut 740 de milioane de euro din PNRR pentru spitale e înțesată de PSD-iști care primesc sporuri uriașe tocmai pentru a atrage bani europeni în Sănătate!

* Europarlamentar român: „Criminalii din Guvern refuză banii UE pentru că nu pot să-i fure!” Solicitare oficială către Comisia Europeană să respingă cererea lui Ciolacu de a tăia din PNRR finanțarea de 740 de milioane de euro pentru spitale

* VIDEO. Lui Ciolacu i-a explodat în nas minciuna „9,4%”! Acum își contrazice propria mitomanie: de un an tot clămpănea că „nu putem mări pensiile din cauza plafonului de 9,4% din PIB, pus de USR în PNRR”

* În plină criză, Guvernul Ciolacu dă ilegal 180.000 de euro televiziunii lui Pandele, ca să trimită caravana lui Mircea Radu prin Europa

* VIDEO. Ură viscerală și propagandă rusească delirantă în emisiunea lui Marius Tucă. Istoricul Armand Goșu desființează minciunile „analistului” Hartmann: „Nimeni, în afara lui Putin, nu susține asta!”

* Declarație dementă a ministrului Justiției: „În România sunt milioane de consumatori de droguri, nu pot fi băgaţi cu toţii la închisoare”. Ar însemna că cel puțin un român din 7 se droghează!!!

* PAPAHAGI: Ce scârbă îmi e de toată această bandă de ticăloși!

* Miza politică a lui Teodosie „Mache” Tomitanul – scaunul de Patriarh al BOR, oferit de o posibilă guvernare naționalist-filetistă „de AUR”

* Cei trei care au nenorocit-o pe Simona Halep: francezi din echipa lui Mouratoglou, fostul antrenor al Serenei Williams. ITIA face lumină: cei trei sunt fizioterapeuta, directorul cu pregătirea fizică și însuși Mouratoglou

* Hoție ca-n codru la Farul – FCSB 0-1! Penalty inventat de arbitrul Colțescu, care a refuzat să consulte VAR-ul. Bonus: gafă macabră a lui Gică Popescu

1 COMENTARIU

  1. Romania tv sustine ca persoana anchetata e sefa impusa in functie de Vlad Voiculescu.Nimic de asta.Doamne da-le minte ca au nevoie.Si da-le si celor de la CNA sa le amenzi pe bune,nu somatii si 5-10 mii lei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -