vineri, aprilie 26, 2024
AcasăNewsCu viteză, spre dezastrul economic: "Suntem foarte aproape să ajungem în situaţia...

Cu viteză, spre dezastrul economic: „Suntem foarte aproape să ajungem în situaţia Greciei, probabil vom cere ajutor de la FMI sau de la Comisia Europeană”

-

România e în pragul colapsului economic și financiar, fiind foarte aproape de a ajunge în situația în care s-a aflat Grecia în perioada 2009-2012, avertizează fostul premier Florin Cîțu într-un interviu acordat publicației Financial Intelligence. Politicile fiscale ale Guvernului PSD-PNL au făcut ca în acest moment criza să devină inevitabilă, singura chestiune care se mai pune fiind cât de amplă va fi aceasta.

Conform fostului premier – care este economist de profesie și a fost ministru de Finanțe în perioada 2019-2020 –, liberalilor le va fi foarte greu în 2024 să le mai ceară oamenilor votul după ce au acceptat să crească taxele, așa cum a cerut PSD prin ministrul său de Finanțe, Adrian Cîciu.

Florin Cîțu anticipează că „ori intrăm într-o criză de ne ducem în cap, ori vor fi ani de inflație și dobânzi mari și scapă cine poate”.

„PSD nu va da Finanțele înaintea alegerilor din 2024. Iar dacă PSD va avea premierul și Finanțele, sectorul privat din România va fi în genunchi. O să plătim taxe de o să ne iasă pe nas“

Liberalul avertizează că, dacă în luna mai se face rocada guvernamentală iar „PSD va avea premierul și Finanțele, sectorul privat din România va fi în genunchi. O să plătim taxe de o să ne iasă pe nas”.

- Advertisement -

Marginalizat acum în PNL după ce Iohannis l-a înlăturat astă-primăvară din funcția de președinte al partidului ca să-și instaleze noul favorit, pe generalul Nicolae Ciucă, Florin Cîțu spune acum lucruri pentru care ar fi trebuit să se bată încă de anul trecut, când a făcut jocurile președintelui acceptând să înlăture USR de la guvernare ca să blocheze reforma din Justiție. Fostul premier spune că „acei 3 miliarde de lei – creșterea de deficit din vară – sunt bani pe care Ciolacu și Cîțu ar trebui să îi aducă de acasă”.

Pe parcursul interviului, el reamintește ce a mai scris și săptămânile trecute pe contul său de Facebook – fără ca posturile de televiziune să sufle vreun cuvânt despre asta –, respectiv că România a plătit în 2022 numai pe dobânzi 30 de miliarde de lei (peste 6 miliarde de euro), împrumuturile externe contractate de Guvernul PSD-PNL fiind în acest an de 150 miliarde lei (peste 30 miliarde euro). Este cea mai mare sumă din istorie, de la apariția țării pe hartă și până în zilele noastre.

Câteva fragmente din declarațiile lui Florin Cîțu în interviul pentru publicația amintită:

- Advertisement -

„Cheltuim 2% din PIB cu dobânzile! Și nu suntem în criză încă!” / „Dacă indicele prețurilor producției industriale este la 60%, nu ai cum să ai inflație sub 30 în România. Problema e la coșul pe care-l folosește INS pentru a calcula inflația”

– „Situaţia macro nu arată deloc bine şi încă nu suntem în criză. Intenţionez să îl chem în Parlament pe ministrul finanţelor Adrian Câciu, ca să ne explice cum plăteşte România 9,7% dobânzi la împrumuturi la lei, când are la dispoziţie un buffer şi fonduri europene. Cum să ai buffer de 6-7 miliarde de euro şi tu, stat român, să te duci în piaţă şi să plăteşti dobânzi de 7% la împrumuturile pe dolari şi 9,7% la lei? Nu se poate. Ce face Ministerul Finanţelor e strigător la cer – se împrumută la dobânzi din ce în ce mai mari. Este ca o schemă Caritas. Nu ai cum să mergi așa la nesfârșit. Ai 2% din PIB cheltuieli cu dobânzile. Se recomandă să ai 1%. Și nu suntem în criză, încă. Dacă ai 2% din PIB cheltuieli cu dobânzile acum, când o să fim în criză la cât se vor ridica acestea?“

– „Referitor la inflaţie, eu mă uit la indicele preţurilor producţiei industriale, autorităţile noastre spun că în România este 53%, UE spune că este 70%, aici este o discrepanţă. Dar hai să zicem că ar fi undeva la 60%. Dacă indicele preţurilor producţiei industriale este la 60%, nu ai cum să ai inflaţie sub 30% în România. Diferenţa este de la cer la pământ. Cred că problema este la coşul pe care îl foloseşte INS pentru a calcula inflaţia. Nu se poate să ai indicele preţurilor producţiei industriale la 70%, pentru că acest preţ se duce peste tot în economie şi determină creşterea inflaţiei.“

– „Sunt câteva lucruri care nu se leagă – inflaţie mare, dobânzi mari, producţia industrială care este în cap de un an de zile, preţurile producţiei industriale sunt mari, preţul energiei este mare. Pe de altă parte, văd că oamenii consumă în continuare şi companiile încă sunt OK. Asta îmi arată mie că, de fapt, toate schemele făcute la buget au creat percepția greșită că, orice s-ar întâmpla, statul te salvează. Că, de exemplu, poţi consuma oricâtă energie, pentru că statul vine și îți face compensare. Ceea ce nu se înțelege este că nu statul compensează, ci tot cetățeanul plătește pe altă parte. Părerea mea este că următoarele șase luni vor fi îngrozitoare pentru că noi, în perioada asta, când nu am avut criză și lucrurile au mers cât de cât bine, nu am avut grijă de situaţia macro. BNR trebuia să țină inflația sub control, aşa mai tăia din efervescență. Iar rolul BNR este stabilitatea preţurilor.“

– „Avem 30 de miliarde cheltuieli numai cu dobânzile. Plus că anul acesta România a împrumutat cea mai mare sumă din istorie – 150 miliarde de lei. Niciodată nu a fost atât de mult. Anul trecut a fost 131 de miliarde. Eu, care sunt atât de atacat de Adrian Câciu, am împrumutat 131 de miliarde, iar el 150 de miliarde. Este clar că nu ne-am pregătit economia pentru ce va veni. Nu poți să supraviețuieșți cu dobânzile acestea. Oamenii vor rămâne fără resurse și ce vor face după aceea? Problema cea mai mare este că autorităţile au irosit 8 luni de zile, când puteau să pregătească economia pentru ce va veni. În schimb, au creat mai multe dezechilibre – deficit mai mare, dobânzi, inflaţie, credite – la costuri mult mai mari. Plus că nu s-a reformat nimic. Trebuiau făcute niște reforme anul acesta. Cum să mai faci reforme la pensii, salarii, administrație în plină criză?“

– „PSD a jucat murdar din primul moment pe subiectul pensiilor. La început, au spus că nu pot crește pensiile pentru că  există un plafon în PNRR de 9,4%. Acum nu mai pot să spună asta, pentru că știm foarte clar că pot mări pensiile cu 27% maxim. Plafonul de 9,4% este în PNRR pentru a ne asigura că, atunci când se recalculează pensiile, nu se sare calul. Comisia Europeană nu are încredere în România şi a zis să fie mai mic plafonul, dar noi l-am negociat mai mare. Dacă vrei să scoți plafonul acesta – foarte bine, vii cu un alt indicator care va avea același rezultat. Nu o să fie 9,4%, dar o să îți pună altă condiție, care va avea același rezultat – de a menține anvelopa cu pensiile cu o dinamică sustenabilă. Ei nu spun să nu crești pensiile, ci să le crești sustenabil. Referitor la pensiile speciale, nu spune nimeni să le desființezi, ci să le faci pe principiul contributivității. Iniţial, PSD a spus nu pot fi crescute pensiile, dar când au văzut că se poate, au spus că vor crește cu 10-12%. Apoi, a venit președintele și a spus 15%. Foarte bine, e poziția președintelui. Dar Guvernul trebuie să ia decizia. Dacă Guvernul vrea să crească cu 15% este foarte bine, dar inflația este 17%.“

– „E adevărat că anul viitor va trebui să plătim nişte vârfuri de datorie externă, dar nu vin de pe vremea mea. Sunt din 2017-2018. În 2022 nu a fost nici un împrumut scadent din 2020-2021, pentru că eu am împrumutat pe minim 3-5 ani. Referitor la plata acestor vârfuri, cred că ne îndreptăm ușor-ușor ori spre scenariul FMI – dar e complicat pentru că suntem în UE -, ori spre o situație în care ajungem ca Grecia, să cerem ajutor de la Comisia Europeană. Nu poți continua așa, cu ritmul acesta de dobânzi.“

– „(…) nu ar mai trebui făcută rotativa premierilor, pentru că, în momentul în care Marcel Ciolacu ajunge premier, va face câteva lucruri: taxă de solidaritate, impozit progresiv, va încerca o diferențiere de impozitare între bugetari și sectorul privat. Este noaptea minții. Sunt convins că PSD nu va da Finanţele către PNL la rotativă şi atunci vor putea impune ce taxe vor.  În trecut au făcut TVA defalcat, au făcut transferul contribuțiilor… nicăieri în lume nu s-a mai întâmplat așa. PSD poate să facă orice. Iar PNRR nu îi interesează.

Eu am făcut PNRR pentru ca, oricine vine după mine, să facă reforme dacă vrea să ia 30 de miliarde. Uite că a venit PSD și nu a făcut nici o reformă și nici nu o să facă. (…) Nu cred că PSD lasă Finanțele înaintea alegerilor din 2024. Dacă Ciolacu va fi premier, o să plătim la taxe de o să ne iasă pe nas, la ce sistem de taxare pregătește. Iar dacă PSD va avea premier și Finanțele, sectorul privat din România va fi în genunchi.“

– „Ori intrăm într-o criză de ne ducem în cap, ori vor fi ani de zile de inflație și dobânzi mari  și scapă cine poate. Este un sentiment foarte ciudat. Mi-e că se rupe totul. Nu numai la noi, dar şi în lume.  Când băncile centrale joacă politic, suferim noi toți. BCE a intervenit foarte târziu pentru majorarea dobânzilor pentru că erau alegeri în Franța. Și FED a întârziat foarte mult cu majoarea dobânzilor, iar acum inflația crește, consumul creşte, toate cresc. Cum să scadă inflația când crește consumul?“

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Fonfleul anului: „Elon Musk și Angelina Jolie la Castelul Bran, de Halloween”. Cum a reușit un site obscur să atragă televiziunile într-o minciună de proporții gigantice

* În România, țară NATO, ministrul Apărării e fiul fostului șef al Securității Vrancea! PSD-ist lansat de baronul-turnător Oprișan și numit de Iohannis. Lucrarea de doctorat i-a fost scrisă de alții

* Se profilează o alianță USR – PMP – Forța Dreptei. Liderii celor trei partide discută despre construirea unui nou pol de dreapta, ca alternativă la PNL și PSD

* Drulă îl „arde” pe Iohannis: „«Iuda de la Grivco» e marele patron al corupției” / „Clasa de privilegiați a Marelui Trădător se îmbuibă cu nemiluita”

* Concluzia lui Bode, după ce Comisia de Etică a UBB i-a confirmat plagiatul: „Politicienii-dactilografi din USR s-au făcut de râs. Teza mea de doctorat e în regulă”

RECHIZITORIU. Ghiță colecta șpăgile pentru PSD, beneficiar direct Ponta. „Poate vrei să te calce vreo mașină, tâmpitu’ dracu’!”

* „E festival, râde toată Europa de Cristoiu, Ciutacu, Budeanca și Răzvan Dumitrescu”. RTV și Antena 3 „CNN”, studiu de caz al lui Raed Arafat în conferința Disinfo 2022, la Bruxelles

Propagandă rusească extremă la Fugar TV: „România ar fi de 10 ori mai bogată în afara Uniunii Europene! RoExit! RoExit! RoExit!”

* VIDEO. Maia Sandu, disperată, la București: „Avem nevoie de ajutor să supravieţuim ca parte a lumii libere” / „Sunt gata să ne dea foc la țară!” / „Suntem cu toții în pericol, Rusia nu are reguli”

* Garry Kasparov: „Acesta ar trebui să fie ultimul război al Federației Ruse” / „Rusia începe să se destrame… cât de mult se va întări China?” / „Xi Jinping le face americanilor o ofertă directă – «Noi îl predăm pe Putin, voi predați Taiwanul»” / „Nu cred că Trump va candida, are un rating negativ uriaș”

- Advertisement -

5 COMENTARII

  1. dragnetti, tericeanu, valcov: „CIFRELE ARATA BINE”!

    micul MASON DE LA FINANTE: „Sunt briliant, pot sa fiu si presedinte. S-ar putea sa surprind universul intr-o zi si sa-i incurc regulile””

    SE PUNE CINEVA CU EI ?

  2. Ati ajuns sa va uitati in gura lui caCitu? Ati uitat ca betivul asta drogat dovedit a facut lucrarea Presedintelui de la Grivco? Echipa castigatoare unde este? Acum propovaduieste apocalipsa economica si dezastru cu PSD la timona, dar caCitu este cel care a pupat poala lui Ciolacu la ordinul lui Iohannis. Daca nu era acest sabotor astazi aveam un guvern de dreapta care poate ar fi corectat inechitatile din sistemul de pensii, cheltuielile nesabuite si investiile proaste. Revenirea PSD la propriul guvern ca in 2016 cu Draknea ar insemna sfarsitul Romaniei. Romanii prosti nu au inteles nimic din ce s-a intamplat dupa 1989, culmea avand acces la atata informatii in propriul buzunar.

  3. Acesti finantisti pro-rusi fac tot ce pot pentru a submina apartenenta la UE. Se fac ca nu au avut incotro si au indatorat tara, pentru a crea perceptia ca numai EU e de vina…incwt, incet, acesti agenti ai rusilor ne vor scoate din UE, ca asa vor rusii!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -