sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăNewsEmilia Șercan desființează Universitatea Babeș-Bolyai: „Au picat testul de integritate în privința...

Emilia Șercan desființează Universitatea Babeș-Bolyai: „Au picat testul de integritate în privința analizei tezei lui dr. Lucian Bode” / „Decizia a fost împachetată astfel încât să-i salveze imaginea ministrului”

-

Jurnalista Emilia Șercan, care de 7 ani demască politicienii plagiatori, a publicat o primă reacție după comunicatul de marți al Comisiei de Etică a Universității Babeș-Bolyai, unde se menționează că Lucian Bode, ministrul de Interne al României, a copiat „doar un pic” în lucrarea de doctorat și că nu e clar dacă autorul a știut sau nu ce face. Șercan se arată dezamăgită de comportamentul profesorilor de la UBB, care au “picat testul de integritate și transparență”, încercând să salveze imaginea publică a plagiatorului și a rectorului Academiei SRI care i-a fost coordonator de doctorat.

Emilia Șercan expune pe puncte, în linii mari, lucruri observate și ieri de Ziaristii.com. Teza de doctorat n-a fost analizată integral, ci doar acele bucăți reclamate de USR. În plus, scuza că un candidat la titlul de doctor (cel mai înalt titlu academic) nu știe când trebuie puse ghilimele și citate sursele este cu totul caraghioasă.

Chiar și așa, constatarea că s-au plagiat aproximativ 10 pagini din fragmentele analizate este deja suficientă, iar pe plan internațional nu există conceptul că „a plagiat doar un pic”, după cum nu există nici circumstanța atenuantă/agravantă „a vrut/n-a vrut” să plagieze. Dacă un personaj e prins cu mâța în sac, este descalificat pentru totdeauna și teza îi este anulată, indiferent ce scuze aduce.

Emilia Șercan: „Intenția de a plagia nu poate fi stabilită ca urmare a analizei unui text, iar bunele practici internaționale în materie de evaluare a plagiatului nu iau în calcul intenția sau lipsa ei. «Necunoașterea tehnicilor de citare», această formulare invocată de 4 (patru) ori în hotărâre, este un nonsens raportat la teza lui dr. Bode“

- Advertisement -

„Cu regret o spun, Universitatea „Babeș-Bolyai” a picat testul de integritate și transparență în privința analizei tezei lui dr. Lucian Bode.

Decizia Comisiei de Etică este una politică: a fost împachetată astfel încât să îi salveze imaginea publică ministrului liberal Lucian Bode și coordonatorului său de doctorat, rectorul Academiei SRI, dar și pentru a nu da satisfacție USR.

Cu alte cuvinte, decizia UBB a ales să împace și capra, și varza.

- Advertisement -

Voi scrie acum câteva observații pe scurt, iar în viitor o să revin cu un text de presă în care voi explica problemele din verdictul dat în cazul tezei lui dr. Bode, dar și ale tezei.

1. Teza de doctorat nu a fost analizată integral de către Comisia de Etică a UBB, care a verificat strict abaterile sesizate de USR.

Teza putea fi analizată integral și trebuia analizată integral din cel puțin două motive:

  • (1) exista o cerere explicită a conducătorului de doctorat a lui dr. Bode, prof. Adrian Ivan;
  • (2) într-o chestiune de interes public, controversată, universitatea avea obligația publică, academică și morală de-a își apăra reputația, chiar și cu prețul unei decizii dureroase.

2. Paragraful indicat în hotărâre ca fiind “eroare de citare” este un plagiat prin traducere din limba engleză. E adevărat că autorul din nota de subsol este indicat greșit, dar asta nu schimbă faptul că acel paragraf este plagiat.

3. În cazul punctelor 2 – 4 din hotărâre se specifică, în mod repetat, următoarele: „[…] nu rezultă însă cu certitudine dacă plagiatul pe fragmentele identificate a fost intenționat sau a derivat din necunoașterea/neaplicarea tehnicilor de citare”.

Să le luăm pe rând:

(a) Intenția de a plagia nu poate fi stabilită ca urmare a analizei unui text, iar bunele practici internaționale în materie de evaluare a plagiatului nu iau în calcul intenția sau lipsa ei.

(b) „Necunoașterea tehnicilor de citare” – această formulare, invocată de 4 (patru) ori în hotărâre, este un nonsens raportat la teza lui dr. Bode.

Când într-o teză ai zeci de citate corecte, cu ghilimele și indicarea autorului, cum e cazul tezei lui dr. Bode, NU poți să afirmi că autorul – dr. Bode sau cine i-o fi scris-o – nu a cunoscut tehnicile de citare.

Nu poți, ca membru al Comisiei, să observi în teză zeci de citări corecte, cu ghilimele și atribuire, iar pentru situațiile identificate ca plagiate să invoci „necunoașterea tehnicilor de citare”.

Dincolo de aceste observații, mai e una, importantă, care pleacă de la o declarație pe care prof. Dacian Dragoș, președintele Comisiei de Etică a UBB, a dat-o jurnalistei Anca Grădinaru de la Europa FM.

Prof. Dacian Dragoș, pe care de altfel îl apreciez, a afirmat că „[…] nu ai cum să analizezi întreaga lucrare pentru că […] n-ai cum să găsești surse pe care softul anti-plagiat nu le identifică. Ar fi o muncă titanică fiecare teză să o analizezi așa, nu există capacitate pentru așa ceva”.

De șapte ani de zile, de când verific teze de doctorat, în foarte puține situații m-am folosit de softul anti-plagiat – și cu toate acestea am găsit întotdeauna surse în zeci de teze, cărți, articole etc.

Prof. Dragoș a continuat declarația referitoare la munca titanică astfel: „[…] este imposibil pentru că trebuie să ai o bănuială că s-a copiat un text de undeva, n-ai cum să cauți fiecare text, fiecare propoziție, adică nu ai cu să faci lucrul acesta […]”.

Dovezile de plagiat descoperite de mine în acești șapte ani le-am făcut fără să am vreo bănuială „că s-a copiat de undeva” și fără să am drept premisă de verificare vreo “sesizare scrisă”.

Eu declarația prof. Dragoș o văd ca pe o recunoaștere publică involuntară a complexității muncii de analiză a unei teze de doctorat – și, în consecință, a trudei pe care o universitate de top trebuie să și-o asume pentru a respecta normele de integritate, propria reputație și propriile principii.

Concluzia: de șapte ani fac o muncă titanică și imposibilă.

Titanică e, dar nu imposibilă.

E posibilă. Condiția este să alegi între capră și varză, nu să-ți propui să le împaci.

#romaniaplagiata #doctorinimpostura“

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Fonfleul anului: „Elon Musk și Angelina Jolie la Castelul Bran, de Halloween”. Cum a reușit un site obscur să atragă televiziunile într-o minciună de proporții gigantice

* În România, țară NATO, ministrul Apărării e fiul fostului șef al Securității Vrancea! PSD-ist lansat de baronul-turnător Oprișan și numit de Iohannis. Lucrarea de doctorat i-a fost scrisă de alții

* Se profilează o alianță USR – PMP – Forța Dreptei. Liderii celor trei partide discută despre construirea unui nou pol de dreapta, ca alternativă la PNL și PSD

* Drulă îl „arde” pe Iohannis: „«Iuda de la Grivco» e marele patron al corupției” / „Clasa de privilegiați a Marelui Trădător se îmbuibă cu nemiluita”

* Concluzia lui Bode, după ce Comisia de Etică a UBB i-a confirmat plagiatul: „Politicienii-dactilografi din USR s-au făcut de râs. Teza mea de doctorat e în regulă”

RECHIZITORIU. Ghiță colecta șpăgile pentru PSD, beneficiar direct Ponta. „Poate vrei să te calce vreo mașină, tâmpitu’ dracu’!”

* „E festival, râde toată Europa de Cristoiu, Ciutacu, Budeanca și Răzvan Dumitrescu”. RTV și Antena 3 „CNN”, studiu de caz al lui Raed Arafat în conferința Disinfo 2022, la Bruxelles

Propagandă rusească extremă la Fugar TV: „România ar fi de 10 ori mai bogată în afara Uniunii Europene! RoExit! RoExit! RoExit!”

* VIDEO. Maia Sandu, disperată, la București: „Avem nevoie de ajutor să supravieţuim ca parte a lumii libere” / „Sunt gata să ne dea foc la țară!” / „Suntem cu toții în pericol, Rusia nu are reguli”

* Garry Kasparov: „Acesta ar trebui să fie ultimul război al Federației Ruse” / „Rusia începe să se destrame… cât de mult se va întări China?” / „Xi Jinping le face americanilor o ofertă directă – «Noi îl predăm pe Putin, voi predați Taiwanul»” / „Nu cred că Trump va candida, are un rating negativ uriaș”

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -