Se profilează o alianță USR – PMP – Forța Dreptei. Liderii celor trei partide discută despre construirea unui nou pol de dreapta, ca alternativă la PNL și PSD

6
1772
Eugen Tomac, Ludovic Orban și Cătălin Drulă dau semnale că pregătesc o alianță PMP-Forța Dreptei-USR în perspectiva alegerilor din 2024

USR, PMP și Forța Dreptei s-ar putea alia în perspectiva anului electoral 2024, pentru a constitui un nou pol de dreapta în politica românească – alternativă la PNL-ul care s-a aliat cu PSD. Sâmbătă, Cătălin Drulă (liderul USR) și Ludovic Orban (liderul Forța Dreptei) au participat la ședința de constituire a Ligii Aleșilor Locali ai PMP, partidul condus de Eugen Tomac. Cei trei și-au arătat interesul pentru a alcătui o alternativă reformistă la revenirea în forță a USL (PSD-PNL).

Cătălin Drulă a afirmat că opoziția trebuie să fie pegătită „să scoată țara la liman”, lucru care se poate face doar cu o alternativă reformistă, pro-europeană și dornică de modernizare. „România va avea nevoie de reconstrucţie, de reclădirea încrederii, de alternativă. E nevoie în România de o alternativă reformistă, pro-europeană, modernizatoare, iar noi, opoziţia, vom fi pregătiţi să scoatem din nou ţara la liman. Vom repara, vom reconstrui momentul în care românii le vor spune, fără îndoială, lor, celor de la PSD şi de la PNL: «Plecaţi şi să nu mai vedem!». Alegerile din 2024 reprezintă momentul în care trebuie să scăpăm de Ciolacu, de Ciucă, de Iohannis şi de sistemul mafiot pe care l-au întins peste ţară. Ştiţi că dreapta reformatoare este cea care a scos mereu ţara din crizele declanşate de stânga populistă. Aşa va fi şi acum (…). Trebuie să construim pe termen lung, primul pas este 2024, iar dreapta modernă din România este singura şansă pentru ca oamenii să trăiască bine din nou”.

Ludovic Orban le-a spus celor prezenți că e nevoie de unirea forțelor pentru a apărea o alternativă care „să pună cu botul pe labe acestă mizerie de guvernare”. „Eu puteam să stau liniştit, să rămân complice, să mă complac în situaţia de lustruitor de ghete al lui Iohannis şi Ciolacu. Numai că eu, împreună cu oameni de caracter, cu oameni de dreapta care nu au fost niciodată slugile PSD şi ale sistemului de putere, am spus «Nu!». Noi suntem împotriva modului în care guvernează România alianţa dintre nomenclatură şi Securitate de 32 de ani, noi suntem oameni liberi care trăim pe propriile picioare, oameni care vrem binele României, binele fiecărui român. (…) Împreună trebuie să construim o alternativă care să pună cu botul pe labe această mizerie de guvernare şi care să aibă cu adevărat forţa să realizeze pentru România saltul în dezvoltare pe care-l merităm. Vă spun astăzi, clar şi limpede: disponibilitatea mea şi a colegilor mei pentru cooperare cu forţele de dreapta – PMP, USR şi oamenii de dreapta – este totală”.

Situația PMP e cea mai grea. Partidul a ratat intrarea în Parlament în 2020, apoi a trecut prin convulsii, cu lupte pentru putere. Redevenit președinte în locul lui Cristian Diaconescu, Eugen Tomac și-a centrat mesajul pe unitate: „Suntem aici, suntem prezenţi, nu am dispărut, nu am fuzionat cu nimeni. Mă bucur (…) că sunteţi aici pentru a dat un nou restart partidului nostru (…). Lecţiile din alegerile anterioare ne-au învăţat că trebuie să fim un partid deschis spre dialog, un partid care să coopereze cu cei care împărtăşesc aceleaşi valori, pentru că avem nevoie de alegeri în două tururi, de o administraţie deschisă şi eficientă în interesul cetăţeanului şi avem nevoie de o nouă forţă”.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Drulă îl „arde” pe Iohannis: „«Iuda de la Grivco» e marele patron al corupției” / „Clasa de privilegiați a Marelui Trădător se îmbuibă cu nemiluita”

* Tismăneanu despre Iohannis: „Un Relu Fenechiu cu nume german. Un adversar al statului de drept. Cele două mandate ale sale au fost paradisul infractorilor”

RECHIZITORIU. Ghiță colecta șpăgile pentru PSD, beneficiar direct Ponta. „Poate vrei să te calce vreo mașină, tâmpitu’ dracu’!”

Propagandă rusească extremă la Fugar TV: „România ar fi de 10 ori mai bogată în afara Uniunii Europene! RoExit! RoExit! RoExit!”

* „E festival, râde toată Europa de Cristoiu, Ciutacu, Budeanca și Răzvan Dumitrescu”. RTV și Antena 3 „CNN”, studiu de caz al lui Raed Arafat în conferința Disinfo 2022, la Bruxelles

6 COMENTARII

  1. Atîta timp cît Băsescu controlează pmp-ul, usr-ul nu ar trebui să facă alianță cu ei. Cît despre partidul lui Orban? Orban ar trebui să iasă din politică, iar acel partid ar avea ceva șanse cu Violeta Alexandru la conducerea lui.

  2. O idee foarte buna. Au in comun buna credinta si devotamentul fatza de interesele tarii.
    Se completeaza: FortaDreptei aduce experinta politica mai bogata, USR energia. Ambele partide au un nibel de inteligenta si de moralitate mult deasupra USL

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here