Premierul Ludovic Orban l-a demis vineri pe unul dintre profitorii nesimțiți ai guvernării PSD: Dumitru-Daniel Chirilă, secretar de stat în Ministerul Administrației și Internelor (MAI).
Acest Chirilă este beneficiarul unor privilegii revoltătoare. Un profitor nerușinat! A devenit pensionar la vârsta de numai 39 de ani, în 2018, printr-o șmecherie ticluită împreună cu ministrul de Interne de atunci, Carmen Dan.
Blonda lui Dragnea i-a aprobat lui Chirilă pensionarea prematură, la mai puțin de 40 de ani, cu o pensie de peste 7.500 de lei. Imediat, Carmen Dan l-a reangajat în Ministerul de Interne, ca secretar de stat. Din acel moment, Chirilă a cumulat pensia specială cu salariul de demnitar – ambele plătite, evident, din bani publici.
Mai mult: în acest an, la începutul lunii septembrie, tânărul pensionar Daniel Chirilă a fost propus de premierul Viorica Dăncilă pentru o demnitate și mai mare: ministru de Interne! Propunerea a fost respinsă de președintele Klaus Iohannis, care a spulberat visele lui Chirilă de a deveni ministru.
După mai puțin de trei luni, pe 29 noiembrie, Daniel Chirilă și-a pierdut și funcția de secretar de stat. A mai rămas doar cu pensia specială, cea de care se bucură de la 39 de ani.