duminică, decembrie 8, 2024
AcasăEconomieCine-i chiparos acum? Cîţu taie corzile financiare prin care Teodorovici a încercat...

Cine-i chiparos acum? Cîţu taie corzile financiare prin care Teodorovici a încercat să priponească România de interesele Rusiei

-

Florin Cîțu a declarat că România nu mai este reprezentată de ministrul de finanțe în Banca Internațională de Investiții (BII), fosta bancă a țărilor comuniste, care până cu puțin timp în urmă a avut sediul la Moscova.

„În primele zile în funcţie, am ieșit din acea bancă rusească în calitate de ministru”, a spus actualul ministru de Finanţe, explicând că este un mesaj clar că „România se întoarce spre partenerii strategici, NATO și Europa”.

„Nu s-a discutat retragerea României din Banca de Investiții în acest moment. Nu mă mai gândesc la așa ceva, voiam doar la nivel de ministru să nu fim reprezentați în această bancă”, a mai spus Florin Cîțu care punctează că este o promisiune pe care a făcut-o înainte să devină ministru și pe care nu vrea să o încalce.

- Advertisement -

Subiectul Băncii Internaționale de Investiții a devenit unul fierbinte în momentul în care actualul ministru de Finanțe l-a acuzat pe Eugen Teodorovici, predecesorul său, că ar avea imunitate diplomatică oferită de Moscova și că nu plătește taxe statului român pentru că este guvernator al Băncii Internaționale de Investiții. Pe atunci, senatorul liberal Florin Cîțu atrăgea atenția că, până în noiembrie 2018, România era reprezentată la BII de un secretar de stat și de un director, numiți de ministrul de resort.

În prezent însî, pe site-ul băncii controlate de Rusia, în structura membrilor Consiliului Guvernatorilor apare încă Eugen Teodorovici.

Banca Internațională de Investiții (BII) a fost creată în anii 1970 și era instituția financiară care finanța în trecut CAER, Consiliul de Ajutor Economic Reciproc, cu sediul la Moscova până în acest an, când cartierul general al băncii a fost mutat la Budapesta. România a devenit membră a acestei bănci în 1971, când aceasta deservea întreg spațiul socialist.

- Advertisement -

După o perioadă de relativă amorțire, care a durat din 1990 până în 2012, banca şi-a reluat activitatea.

Nouă state foste comuniste au continuat să rămână sau au revenit ulterior acționari ai BII: Rusia (44,18%), Ungaria (14,72%), Bulgaria (12,43%), Cehia (11%), România (7,69%), Slovacia (6,32%), Cuba (1,58%), Vietnam (1,08%), Mongolia (1%).

La finalul anului trecut, la întâlnirea conducerii băncii, de la Varadero, în Cuba, a fost hotărâtă între altele mutarea sediului de la Moscova la Budapesta, mișcare despre care BII spune că „va ajuta la creșterea capitalului băncii, va duce la o sporire a activităților de creditare și investiții ale băncii, va duce la o scădere a costurilor de finanțare, va aduce vizibilitate băncii și va crea oportunități pentru a atrage noi acționari”.

Biroul de la Moscova al băncii se va ocupa de gestionarea operațiunilor pe care banca le are în statele care nu sunt membre ale UE, au precizat reprezentanții instituției într-un răspuns pentru Europa Liberă.

După ce Florin Cîţu l-a acuzat pe Teodorovici că este „spion” al intereselor răsăritului, acesta l-a jignit pe actualul ministru de Finanţe, numindu-l „chiparos” la o audiere în Parlament.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Wow! Asta să fie combinaţia Anei Birchall la Casa Albă? „Relaţia tot mai apropiată” cu ambasadorul SUA la Bruxelles face valuri peste Ocean

* Rareş Bogdan şterge pe jos cu Orlando: „mârlan”, „peruchier”, „imbecil”, „bou”, „fudul”, „arogant” şi „nimeni în drum”

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -