Michael O’Leary, cel mai important acționar și șeful companiei aeriene Ryanair, a făcut o declarație care a stârnit un adevărat scandal în Marea Britanie.
Acesta a spus că reprezentanții forțelor de ordine „ar trebui să-i controleze mai bine pe bărbații musulmani care călătoresc singuri. Aceștia reprezintă un risc important de securitate. În toate atacurile de până acum, au fost implicați bărbați care călătoreau singuri. Sunt mai puține șanse ca un terorist sinucigaș să călătorească alături de soție și copii”.
Declarația acestuia a stârnit o furtună pe rețelele sociale, iar un parlamentar laburist l-a acuzat pe O’Leary de rasism.
Parlamentarul laburist Khalid Mahmood a spus că O’Leary „încurajează rasismul” și a întrebat de ce nu le sugerează polițiștilor de frontieră să facă un astfel de control bărbaților albi care călătoresc singuri „pentru a vedea dacă sunt fasciști”.
„Dacă îmi poate spune ce culoare a pielii au musulmanii, aș fi foarte fericit să învăț de la el – nu poți judeca o carte după copertă”, a mai adăugat parlamentarul.
„În Germania, săptămâna aceasta, un bărbat alb a ucis 9 persoane. Ar trebui să facem și un control amănunțit al bărbaților albi pentru a vedea dacă nu sunt fasciști? Comentariul domnului O’Leary încurajează rasismul”, a mai spus politicianul.
Șeful companiei aeriene nu este străin de observațiile controversate – în special cele față față de ecologiști și agenții de turism.
Alte declarații controversate ale șefului Ryanair de-a lungul timpului:
- E împotriva centurii de siguranță. ”N-ai nevoie de centura de siguranță în avion, cum n-ai nevoie nici de centură pentru trenurile care circulă cu 120 de kilometri la oră. Dacă se prăbușesc pe undeva, sunteți morți cu toții”.
- Tratează zborul ca pe o cursă de muncitori. ”Problema aviației este că, de 50 de ani, a fost populată de oameni care cred că este o experiență sexuală minunată. De fapt, avionul este doar un autobuz cu aripi”.
- Are nevoie de turbulențe ca să-și vândă băutura. ”Dacă vânzările de băuturi scad, îi facem pe piloți să creeze un pic de turbulență. Acest lucru crește de obicei vânzările la băuturi”.
- Discriminează primitiv. ”Nimeni nu vrea să stea lângă un grăsan la bord. Am fost sincer uimit de clienții care nu doresc doar impozitarea oamenilor grași, ci să-i și tortureze”.
- De ce nu vrea să zboare în SUA. ”Ryanair nu va zbura niciodată pe ruta Atlanticului, deoarece nu se poate ajunge acolo într-un Boeing 737, cu excepția cazului în care unul are un vânt foarte puternic în coadă sau pasagerii pot înota în ultima oră a zborului”.
Citiți aici mai multe despre Michael O’Leary și ideile sale nebunești.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
CITIȚI ȘI:
* OPINIE. Cum își bate Firea joc de oameni: cu „oxigen”, fără „oxigen” și o caricatură de referendum pe Facebook
* Eșec la Consiliul European! Austria, Olanda, Suedia și Danemarca vor un buget mai mic. Iohannis: „rezultat dezamăgitor”
* Inconștienții! O minciună a lui Arafat preluată de Ciolacu și Ponta: „vizita la urgențe va costa 10.000 de lei”
* VIDEO. Un puști de 9 ani, hărțuit la școală, și-a rugat mama să-l lase să se spânzure. Acum, e eroul planetei
* Coronavirusul a dus Euro la 4,8 lei, un record absolut. Aurul s-a scumpit cu 4 lei pe gram într-o singură zi
* OPINIE. De la Hanau la Ditrău, românii, victime și călăi, în noul naționalism care sfârtecă Europa
* VIDEO. Mesajul monstrului care l-a ucis pe Viorel, românul din Germania. Cât de nebun era teroristul?