vineri, martie 29, 2024
AcasăNewsPăcăleală: cei 1.200 de lei erau, de fapt, 600. S-a modificat ajutorul...

Păcăleală: cei 1.200 de lei erau, de fapt, 600. S-a modificat ajutorul promis de PSD pensionarilor: cei care au 2.200 de lei nu primesc nimic

-

În fața realităților fiscale ale bugetului, încă unul din baloanele de săpun scoase de PSD în ultimele săptămâni s-a spart: coaliția a decis, luni seara, modificarea promisiunii potrivit căreia pensionarii vor primi câte 1.200 de lei, un fel de „a 13-a pensie”, pentru compensarea inflației de peste iarnă.

Ajutoarele primite plus pensia propriu-zisă nu vor trebui să depășească 2.200 de lei. Cu alte cuvinte, suma de 1.200 de lei va fi primită doar de cei care au pensie 1.000 de lei. Ajutorul se reduce proporțional, pe măsură ce pensiile sunt mai mari, iar cei care au pensie de 2.200 de lei sau mai mare nu vor primi nimic.

Pensia medie în România este 1.661 de lei. Asta înseamnă că ajutorul celor mai mulți dintre pensionari va fi, de fapt, de aproximativ 600 de lei

Spre exemplu, cine are pensie 1.600 de lei va primi un ajutor de 600. Aceasta este, de fapt, și pensia medie în România (1.661 lei), conform datelor publicate în septembrie de Institutul Național de Statistică. Asta înseamnă că, dintre pensionarii vizați, cei mai mulți vor primi în jurul a 600 de lei.

Se pune astfel capăt unei luni în care, de dimineața până seara, la posturile TV de propagandă ale PSD s-a tocat despre a 13-a pensie, ajutorul de 1.200 de lei pe care-l vor primi toți pensionarii. Măsura a fost anunțată de PSD ca „nenegociabilă” încă din primele clipe ale discuțiilor despre formarea Guvernului cu PNL și UDMR.

- Advertisement -

Social-democrații au încercat să mascheze această păcăleală cu altă păcăleală. Marius Budăi, ministrul PSD al Muncii, a prezentat acest pas înapoi ca pe o mare victorie: „Am fost prezent la ședința coaliției pentru a susține practic ultima măsură din pachetul social care nu este transformată în act normativ și anume acel sprijin pe care pensionarii, toți acei pensionari care au valoarea pensiei până în 1.600 de lei, după majorarea valorii punctului de pensie, vor primi acel sprijin pentru a susține facturile pe timp de iarnă. S-a mers pe principiul de solidaritate și echitate socială. Mă bucur că toți membrii coaliției au înțeles și au acceptat această măsură care este dată pentru a-i sprijini pe cei mai nevoiași dintre părinții și bunicii noștri“.

Dacă ajutorul li s-ar fi aplicat tuturor pensionarilor, conform promisiunii inițiale, impactul bugetar ar fi fost de aproape 1,2 miliarde de euro

Conform lui Budăi, ar fi vorba de aproximativ 2,5 milioane de pensionari din România care vor primi acest ajutor cuprins între 1 leu și 1.200 de lei, astfel încât în ianuarie să aibă venituri cumulate de 2.200 de lei.

La fel ca toate celelalte măsuri anunțate de PSD, această „a 13-a pensie”, prin care toți pensionarii urmau să primească 1.200 de lei în plus pentru a compensa creșterea facturilor, era extraordinară pe hârtie. În practică, însă, era inaplicabilă din cauza impactului bugetar devastator. Chiar și așa, aplicată restrictiv, această măsură va genera o cheltuială suplimentară de 2,56 miliarde lei (peste 500 de milioane de euro).

- Advertisement -

În România sunt, în acest moment, 4,9 milioane de pensionari. Dacă li s-ar fi aplicat tuturor, așa cum a promis PSD-ul în ultima lună, impactul bugetar ar fi fost de 5,9 miliarde lei (aproape 1,2 miliarde euro).

Acești bani ar exista, de fapt, dacă puterea politică n-ar proteja în România un vast sistem de evaziune fiscală. Țara noastră este de departe pe ultimul loc în UE la colectarea taxelor – circa 27% din PIB, comparativ cu media Uniunii Europene de 40%. Eliminarea evaziunii fiscale – căreia PSD i-a dat proporții sistemice în lungile sale perioade de guvernare (1990-1996, 2001-2004, 2007-2008, 2009-2010, 2012-2015, 2017-2019) – ar fi generat la bugetul statului atât de mulți bani încât s-ar fi putut asigura simultan și creșteri substanțiale de pensii și salarii pentru bugetari, precum și investiții de miliarde în infrastructură. 13% din PIB-ul României (diferența dintre cât colectăm acum și cât se colectează în restul UE) este de peste 29 de miliarde de euro – bani care nu merg la bugetul public, ci în buzunarele „băieților deștepți” și ale evazioniștilor susținuți și conectați la mafia politică.

În lipsa acestor bani, oamenii trebuie să fie încântați cu ajutoare de câteva sute de lei acordate ocazional, în situații excepționale.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Ofensiva mafiei: judecătorul Cristi Danileţ, exclus din magistratură pentru filmulețe banale pe TikTok! El s-a filmat tunzând gardul viu, curățând piscina sau executând mișcări de karate

* Mircea Cărtărescu: „Excluderea lui Cristi Danileț din magistratură este una dintre cele mai mari mizerii din ultimii ani”

* VIDEO. Soțul senatoarei Șoșoacă, dosar penal și 60 de zile control judiciar, pentru că a lovit un polițist. Al doilea dosar, pentru sechestrarea unor jurnaliști de la Rai Uno

* PSD îl pune pe fratele lui Paul Stănescu șef la ANRE. Așa ajunge un afacerist din agricultură șef peste piața de energie din România!

* VIDEO. Cumplitul sfârșit al Andreei Kaba, membră USR și fiica viceprimarului din Jimbolia. S-a dus la Cluj să-și caute de lucru și a murit carbonizată în pensiune

* SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (23). O stenogramă pierdută

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -