joi, noiembrie 21, 2024
AcasăNewsOrban: Avocata Poporului PSD, Renate Weber, va fi revocată "în cel mai...

Orban: Avocata Poporului PSD, Renate Weber, va fi revocată „în cel mai scurt timp posibil”. „Ciordache” e și el în vizor, la Consiliul Legislativ

-

Printre anunțurile făcute luni de Ludovic Orban, președintele PNL și al Camerei Deputaților, a fost și cel referitor la revocarea Renatei Weber din funcţia de Avocat al Poporului. Revocarea acesteia și a altor fripturiști PSD-ALDE, printre care Florin Iordache de la Consiliul Legislativ, e o chestiune de timp.

Întrebat luni, la Parlament, dacă PNL menţine dorinţa de a o revoca pe Renate Weber din poziţia de Avocat al Poporului, Ludovic Orban a răspuns: „Da. În cel mai scurt timp posibil. Depinde şi de partenerii noştri”.

Chestionat dacă au fost discuţii cu partenerii de coaliţie și cu privire la revocarea lui Florin Iordache (sinistrul „Ciordache”) din funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ, liderul PNL a precizat: „Privitor la anumite instituţii de subordonare parlamentară, am format nişte grupuri de lucru care trebuie să ne prezinte, în termen de două săptămâni, un plan de acţiuni pe fiecare instituţie”.

„În unele cazuri e nevoie de modificare legislativă. În alte cazuri, cum ar fi TVR, Radio, este suficientă o respingere a Raportului. Dar şi în acest caz am stabilit să ne propunem un plan de acţiune, pe care-l vom dezbate în coaliţie şi vom stabili calendarul de acţiune”, a completat Orban.

- Advertisement -

Renate Weber (65 de ani), reprezentantă ALDE, a fost numită Avocat al Poporului pe 26 iunie 2019, la exact o lună de când a ratat adjudecarea unui nou mandat de europarlamentar. Pe 26 mai 2019, ALDE nu a reușit să facă pragul de 5%.

Florin Iordache (60 de ani), stâlp de rezistență al PSD în „epoca Dragnea”, a fost ales președinte al Consiliului Legislativ pe 20 octombrie 2020. Anterior, el fost vicepreședinte al Camerei Deputaților și, pentru scurt timp, ministru al Justiției (obligat să renunțe după ce și-a asumat infama Ordonanță 13).

Atât Renate Weber, cât și Florin Iordache au fost aleși de majoritatea PSD-ALDE din vechiul Parlament.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -