sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăRăzboi în UcrainaObișnuită cu luxul, beizadeaua mincinosului-șef al lui Putin e revoltată de sancțiuni:...

Obișnuită cu luxul, beizadeaua mincinosului-șef al lui Putin e revoltată de sancțiuni: „Mi se pare complet nedrept şi nerezonabil. Am 24 de ani…”

-

E grea viața cu sancțiuni, mai ales când ești beizadeaua unui ticălos de la Kremlin și te-ai obișnuit cu traiul în huzur, în „Occidentul cel rău”, din banii furați de tăticu’ de la poporul rus! La această concluzie a ajuns și Elizaveta Peskova, fiica lui Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al criminalului de război Vladimir Putin.

Elizaveta Peskova are 24 de ani, iar până de curând trăia în lux și se bucura de toate libertățile atât în Rusia, cât și în Occident, privilegii interzise majorității cetățenilor ruși. Sancțiunile impuse de Lumea Liberă familiei sale i-au mai diminuat luxul și i-au restrâns libertățile, ceea ce a înfuriat-o pe beizadeaua unuia dintre marii ticăloși de la Kremlin.

Printre pozele de pe Instagram ce-o arată într-o metropolă occidentală cu zgârie-nori (în niciun caz Moscova), Elizaveta Peskova susţine, printre sughițuri, că este „complet nedrept şi nerezonabil” să fie vizată de sancţiuni internaţionale, în condițiile în care ea nu are „nicio legătură cu situaţia” creată, potrivit Nexta și news.ro.

„Mi se pare complet nedrept şi nerezonabil. Am fost foarte surprinsă, pentru că este ciudat să impună sancţiuni unei persoane care are 24 de ani şi nu are nicio legătură cu situaţia”, a scris Elizaveta Peskova pe Instagram.

- Advertisement -
Elizaveta Peskova alături de tăticul ei, Dmitri Peskov, și de rândurile eu furioase

Sigur, ar fi o legătură: ea este fiica lui Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, dictator scelerat, terorist planetar și criminal de război.

Dmitri Peskov a fost vizat de primele sancţiuni impuse de SUA, pe 3 martie. Apoi, 12 martie, măsurile s-au extins asupra soţiei sale şi a celor doi copii adulţi. Aceştia duc „stiluri de viaţă luxoase, care nu sunt în concordanţă cu salariul de funcţionar public al lui Peskov”, a anunţat Trezoreria americană.

Asta ar fi a doua și cea mai importantă legătură, pe care duduia Peskova n-o vede: legătura dintre traiul ei luxos și funcția deținută de tatăl ei într-o administrație criminală.

- Advertisement -

Iar cum leafa oficială a unui demnitar rus nu e prea mare, există bănuiala rezonabilă că sumele uriașe care asigură luxul familiei Peskov provind din corupție. Este a treia legătură pe care duduia Peskova n-o vede.

Apropo: ea se bucură de Instagram și de alte rețele sociale în Occident, dar rușilor de rând le este interzisă această libertate. A avut grijă Vladmir Putin, șeful tăticuțului Dmitri Peskov, și de asta.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Planul oligarhilor ruși: vor să-l captureze pe Putin și să-l predea Occidentului, în schimbul ridicării sancțiunilor economice! Au însă o problemă: deocamdată nu găsesc sprijin din partea forțelor de securitate

* Barbarii putiniste: cetățenii din Mariupol sunt deportați forțat în Rusia, cei din Donbass sunt obligați să lupte contra Ucrainei!

* Încă un fake istoric: „Putin pe stadion”! Imaginile cu cei 100.000 de spectatori, din 2022, ar fi, de fapt, de la sărbătoarea din 2021. Doar discursul sceleratului e actual, „mufat” pe imagini de arhivă

* „Anul acesta va fi ultimul din viața lui Putin, sunt sigur 90%” / „Buncărul este o închisoare, și cineva poate pur și simplu s-o încuie”

* A fost lichidat și generalul Mordvicev, care-i înarma pe separatiștii din Donbass. Este al 6-lea general rus omorât de ucraineni în 23 de zile

* Ucraina și-a anihilat cel mai mare trădător de la începutul invaziei ruse. „Omul lui Ianukovici” a fost arestat la Kiev. Asupra sa s-au descoperit arme automate, pistoale, muniție și grenade

* Un primar din Siberia a dezvăluit, fără să vrea, două secrete militare care-l incriminează pe Putin

* Artileria ucraineană l-a spulberat pe maiorul rus care bombardase casele civililor. Bestia a făcut crime și în Georgia (2008), și în Siria (2015)

A fost arestat și generalul Gavrilov, numărul 2 în Garda Națională a Rusiei. Acesta a lucrat și în serviciul de securitate al lui Putin

VIDEO. Putin se teme: într-un discurs „à la Ceaușescu”, le-a spus rușilor că „Occidentul îi va folosi pe trădători” ca să „provoace confruntări civile”. Trădători sunt rușii cu vederi occidentale, democratice, dar și cei care „își câștigă banii aici și trăiesc acolo”. Soarta acestora va fi cruntă, anunță Putin: „îi vom scuipa ca pe o gânganie care-ți intră în gură”

* VIDEO. Cecenii lui Kadîrov se laudă cum, în strigăte de „Allahu akbar!”, mitraliază un bloc în care se află femei și copii

Ce înțeleg rușii prin acord de pace „realist”: anexarea a 20% din teritoriul Ucrainei, „demilitarizarea” și „neutralitatea” acesteia

Povestea teribilă a unei mame-eroină. Olga avea 12 copii, dar a plecat la război. A murit împușcată de ruși, la 48 de ani. Alți 5 membri ai familiei luptă cu arma în mână

* Rușii rânjesc cinic, amintindu-le polonezilor că le-au ucis președintele în 2010, dar și ofițerimea în 1940: „Vino la Smolensk, vorbim”

Ucraina îi amenință pe Putin și pe lacheii săi că vor sfârși ca Eichmann (spânzurat) sau ca Bin Laden (împușcat). „Vom veni după voi! Nu vă veți putea ascunde nici în buncărul din Urali!”

Un fost președinte al Ucrainei le cere rușilor: „Spânzurați-l pe acest bătrân senil în Piața Roșie, lângă mausoleul lui Lenin!”

* Femeia care a vrut să-l dea afară pe Vladimir Putin! De ce a fost acuzat liderul de la Kremlin

Ministrul Apărării din Ucraina: „Acesta va fi sfârșitul unui criminal în serie și violator care-și atacă vecinii!”

Putinista Şoşoacă, plasată oficial de Facebook „sub controlul Guvernului rus”. Senatoarea Urlătoare strigă „Neutralitate!”, adică să ieșim din NATO, ca să ne invadeze Rusia când vrea

* Propaganda rusă făcută de „dragnista” Anca Alexandrescu la Realitatea Plus, amendată de CNA cu 40.000 de lei

* „Antena 3 și-a bătut joc de mine!” Tristul destin al unei propagandiste anti-justiție: Roxana Ciucă – folosită și abandonată

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -