duminică, aprilie 28, 2024
AcasăNews„Nu există «frământări în PNL» privind rămânerea în coaliție, ci doar un...

„Nu există «frământări în PNL» privind rămânerea în coaliție, ci doar un joc de păpușele făcut de Rareș Bogdan, alimentat de Ciolacu”. Totul e o diversiune, spune analistul Sorin Ioniță

-

Tot jocul de scenă cu presupusa supărare a PNL și cu amenințările privind ruperea coaliției este o scorneală menită să acopere problemele reale ale României, spune analistul Sorin Ioniță, fondatorul think-tank-ului Expert Forum. În realitate, PSD controlează foarte bine partidul liberal, unde Ciolacu are oameni înfipți în posturile cheie – inclusiv în Guvern. Rareș Bogdan se pretează doar la un joc de păpușele care îl avantajează pe el, dar și pe liderul PSD.

Afirmațiile lui Sorin Ioniță vin în contextul în care, luni dimineața, PNL are o ședință în Biroul Politic Național, apoi urmează o ședință a liderilor coaliției PSD – PNL.

Dan Motreanu, vicepreședinte PNL și unul dintre liderii reticenți la alianța cu PSD, a făcut și el o declarație belicoasă, spunând că „nu e coaliția dintre Nicu (Ciucă – n. red.) și Marcel (Ciolacu – n. red.), ci dintre PSD și PNL”.

El a adăugat: „Dacă Ciucă nu-și atinge țintele electorale la europarlamentarele din 2024, trebuie să plece. Toți președinții de organizații politicie, de partide, sunt în aceeași situație ca și domnul Ciucă. Toți, dacă nu-și vor atinge ținta electorală, toți vor trebui să plece, fie că vorbim de Ciolacu, Drulă, după europarlamentare”.

- Advertisement -

„Trebuie o fermitate mai mare din partea PNL”, a reclamat Motreanu, atacându-l pe Ciolacu: „Încearcă să ia pe cont propriu guvernarea, parcă-i un fel de Ilie Moromete care trebuie să-și impună punctul de vedere”.

De fapt, atrage atenția analistul Sorin Ioniță, totul e o bătălie cu pistoale de apă: PNL și PSD se simt foarte bine împreună și nu au niciun gând să rupă alianța. Ciolacu are oamenii săi fideli în PNL, precum Alina Gorghiu (ministrul Justiției), Sebastian Burduja (ministrul Energiei), Marcel Botoș (ministrul Finanțelor) și Cătălin Predoiu (ministrul de Interne).

Mai jos, descrierea pe care Sorin Ioniță o face așa-zisului conflict PSD-PNL.

- Advertisement -

Sorin Ioniță:«PSD e insuportabil», strigat şmechereşte de Bogdan ca să umple claca de seară numită talkshows, are tot atâta legătură cu realitatea cât aveau articolele din «Scînteia» cu producţia din fabrici: e o scorneală

„Nu există «frământări în PNL» privind rămânerea în coaliţie, ci doar un joc de păpuşele făcut de Rareş Bogdan şi încă vreo doi jolly jokers, alimentat interesat şi de Marcel Ciolacu, ca să ţină ocupaţi comentatorii şi presa (ei oricum preferă să comenteze genul ăsta de bârfe în care s-au specializat), să acopere alte subiecte reale şi să dea impresia de mişcare în politica încremenită Johannis-blat. Deci, «PSD e insuportabil», strigat şmechereşte de Bogdan ca să umple claca de seară numită talkshows, are tot atâta legătură cu realitatea cât aveau articolele din «Scînteia» cu producţia din fabrici: e o scorneală.

În realitate, PSD e perfect suportabil şi chiar confortabil pentru ministra PNL de Justiţie care le semnează fără crâcnire toate legile şi ordonanţele, ministrul PNL de Finanţe care le pune în practică planurile, ministrul PNL de la Energie care-i băiatul preferat al lui Ciolacu şi nu va mârâi în front în veci, ca să nu mai zicem de ministrul PNL Predoiu aflat pe culmile confortului alături de PSD, el fiind din fire un om dedat confortului – aţi observat că în ciuda ştirilor pe bandă despre criminali şi poliţie, MAI a dispărut practic de pe ştiri de când a devenit el ministru? Iar în teritoriu, ce să mai vorbim: vedeţi vreo urmă de disconfort cu PSD-ul la baroni locali precum Costel Alexe din Iaşi?

Şi da, nu e generalizare nelegitimă: dacă toată conducerea PNL e confortabilă alături de PSD, înseamnă că partidul ca atare este, până la activiştii de jos. Că dacă n-ar fi, ar arăta-o cumva.”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* S-a născut naționala de fotbal pentru America 2026! Mergem cu încredere la Euro 2024: avem, în sfârșit, o echipă valoroasă și cu suflet

* VIDEO. Cum au prăduit PSD-iștii Parcul IOR. Nicușor Dan: „Firea și Negoiță au spus că a ars arhiva și nu pot demonstra că acolo e parc! Prefectul Capitalei a mers la instanța necompetentă”

* Festivalul analfabeților, organizat de Robert Negoiță în fața PMB: nici măcar un mesaj al PSD nu era scris corect românește! Negoiță însuși a luat BAC-ul la 31 de ani și a plagiat integral teza de doctorat

* Propagandă scârboasă făcută Chinei și Rusiei de un profesor universitar doctor din Sibiu. Minciuni grosolane, antisemitism, dezinformare, intoxicare. Antioccidentalism violent, în termenii propagandei bolșevice a anilor ’50

* EDITORIAL. Nerușinatul domn Rareș Bogdan – „number one” în căpușarea banilor publici. La piață, cu prada la vedere

Antena Group – 935.292,99 lei, Gândul – 360.000 de lei, Digi 24 – 332.732,5 lei, podiumul banilor publici încasați de presă de la Robert Negoiță pentru propagandă

* VIDEO. Interviu vomitiv al Danei Budeanu cu Marcel Ciolacu: „Când vorbiți, liniștiți. Observați binele din oameni. Sunteți un monument de răbdare!”

SUA ne avertizează: Rusia va încerca să deturneze alegerile din România, de anul viitor! Planul diabolic al Moscovei de a „otrăvi” democrația din aproape 100 de țări

* Diversiunea „Longhin Jar” la Realitatea Plus. Adevărata Biserică Ortodoxă Ucraineană are 20 de milioane de credincioși și nu se supune Moscovei, cum face provocatorul Jar

Unul dintre cei mai reputați jurnaliști germani, considerat expert de top în probleme rusești, a luat șpăgi de 600.000 de euro de la Moscova! În România, rețeaua cuprinde șefi de publicații, spune Armand Goșu

- Advertisement -

5 COMENTARII

  1. Așa cum spuneam, trucaje bolșevice ! Comuniștii și pe stânga și pe dreapta 😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂

  2. Deja 30.000 de IMM s-au inchis anul acesta. Conditiile de piata s-au inrautatit, cresteri de costuri, inflatie, majorari salarii, si taxe, lipsa perspective pe termen scurt. Incepand din ianuarie 2024 la toate IMM va exploda in fata impozitul pe cifra de afaceri. Cel mai probabil vor fi societati unde acest impozit va fi mai mare decat 16% impozit pe profit. La o firmulita cu 1 – 2 angajati vor scoate din buzunar sume deloc neglijabile, nemaintalnite pana acum. La toate acestea se adauga cresterile cu salariul minim pe economie, dar si o birocratie cu e-Factura care va duce la o bulibaseala. Niciun ziar online sau televiziune nu acorda importanta celor 280.000 IMM ramase sa suporte politicile fiscale criminale ale guwernerului PSDNL, aka USL 2.0. Cel mai probabil ciumele politice nu vor deconta in alegeri pentru ca spera pe votul masiv al bugetarilor si pensionarimii manjita cu bani in an electoral. Galeata, uleiu si zaharul au fost inlocuite cu mita prin salariu sau pensie luati dintr-o parte (IMM si restul platitorilor onesti de taxe si impozite) si dusa in partea cealalta, la plata voturilor. In Romania nu mai sunt perspective si prabusirea economiei este iminenta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -