vineri, aprilie 26, 2024
AcasăNewsÎn noaptea de Înviere se va circula până la ora 5.00 dimineața....

În noaptea de Înviere se va circula până la ora 5.00 dimineața. Programul magazinelor se prelungește două ore în Ajun, hotelurile pe Litoral se deschid de Paște

-

Premierul Florin Cîțu a anunțat joi o ridicare parțială a restricțiilor de Paște și în minivacanța de la începutul lunii mai. S-a propus prelungirea intervalului orar până la care se va putea circula de Înviere, precum și programul magazinelor în seara de dinaintea Paștelui. Stațiunile de pe Litoral se vor deschide.

Propunerile au fost înaintate Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU), al cărui președinte e chiar premierul Florin Cîțu, așa că șansele să fie adoptate sunt foarte mari.

Hotelurile de pe Litoral ar urma să se deschidă la 70% din capacitate începând cu 1 mai.

Magazinele vor putea funcționa, în weekendul Paștelui, până la ora 20.00, cu două ore peste limita orei 18.00 în vigoare acum.

- Advertisement -

Circulația persoanelor va fi permisă până la 5.00 dimineața. Inițial, se discutase despre ora 2.00, dar Cîțu a spus că s-a ajustat cu trei ore acest interval la cererea Bisericii, deoarece slujba de Înviere durează până la ora 4.00.

Măsurile privind hotelurile s-au luat după discuțiile Guvernului cu reprezentanții HoReCa, industria restaurantelor și a turismului.

Anunțurile i-au luat prin surprindere pe conspiraționiști, dar și pe cei care lucrează la posturile TV ale oligarhilor. Anul trecut, perioada de Paște a fost în lockdown, prilej să se spună că Oculta Mondială și Antihristul vor să ne strice sărbătorile și să ne rupă de credința strămoșească. În acest an, site-urile conspiraționiste pseudo-ortodoxe au insistat că „ne vor închide iar în case de Paște și ne vor da drumul după ce trec sărbătorile”.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Ministrul Drulă, după acțiunea în forță de la metrou: „Un cartel se destructurează cu ranga. E ultima zvâcnire a Mafiei”

* Călin Georgescu-AUR, rusofil pe față la Pandele TV, promovat de Sputnik: „Șansa României este înțelepciunea rusească. Complexul militar industrial american este interesat să împingă către un conflict”

* VOCILE MOSCOVEI. Șoșoacă: „Îmi cer scuze Ambasadei Rusiei”. Cerva: „O să bat la Ambasada Rusiei, cu flori, și o să-mi cer scuze”

* Epuizată de lupta cu Oculta, soția lui Cataramă le cere bani românilor, ar ajuta-o să-și revină

* Avertismentul medicului Gabriel Diaconu: Fără vaccinare masivă, vor muri peste 500.000 de români din cauza Covid-19

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -