vineri, martie 29, 2024
AcasăNewsNicușor Dan spune că a scăpat de "3 sau 4 capete" ale...

Nicușor Dan spune că a scăpat de „3 sau 4 capete” ale „Caracatiței Firea”, din „vreo 50”

-

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că din „caracatiţa” despre care susţinea că exista la Primăria Bucureşti au plecat, până în prezent, „trei sau patru oameni”, din „vreo 50”.

Întrebat marţi seară, la B1 TV, despre „caracatiţa” de la Primăria Capitalei, despre care vorbea în campania electorală, Nicuşor Dan a spus: „Din caracatiţa aia cred că au plecat până acum trei sau patru oameni, erau vreo 50. Unii au plecat prin demisie, pe alţii i-am mutat eu pe alte poziţii şi au plecat dup-aia”.

Întrebat dacă reorganizează aparatul Primăriei, Nicușor Dan a afirmat că „parte din corupţie vine prin companiile municipale”, potrivit News.ro. „Am spus că le desfiinţăm, o să ne ţinem de cuvânt, e o promisiune şi a mea, şi a majorităţii Consiliului General”, a afirmat Nicușor Dan.

El a mai spus că mulţi dintre oamenii „din caracatiţă” cumulează poziţii în aceste companii municipale.

- Advertisement -

„Legal, eu am dreptul să am 13 consilieri. Doi dintre aceşti consilieri i-am delegat la Administraţia Clădirilor cu Risc Seismic şi pe locul lor o să mai am alţi doi. Deci, cu totul, am adus în Primărie 15 persoane. Şi imediat la începutul lui ianuarie o să începem concursurile pe diferite poziţii”, a adăugat primarul Capitalei.

Nicuşor Dan a avut ca element de campanie prezentarea „caracatiţei” create la Primăria Municipiului Bucureşti în perioada în care primar general a fost Gabriela Firea.

Firea a reacționat bajocoritor, transmițându-i rivalului ei că „singura caracatiţă pe care o va găsi va fi în farfurie”, pentru că „la Primăria Capitalei nu a existat niciodată aşa ceva”.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -