joi, aprilie 25, 2024
AcasăNewsNicușor Dan a oprit cu Poliția construcția unui bloc de 9 etaje...

Nicușor Dan a oprit cu Poliția construcția unui bloc de 9 etaje în centrul Capitalei, unde sunt permise maximum 4 nivele. Autorizația ilegală fusese dată de Firea și suspendată de justiție în 2019

-

Nicușor Dan, primarul Bucureștiului, a oprit construcția unui bloc cu 9 etaje ridicat într-o zonă protejată a orașului, unde nivelul maxim admis de înălțime este de 4 nivele. Autorizația ilegală de construire fusese emisă de Gabriela Firea, precedentul primar.

Decizia a fost anunțată vineri, 5 februarie, când Nicușor Dan a trimis Poliția Locală să se asigure că sunt stopate lucrările. Măsura s-a luat după ce locuitorii din zonă au sesizat municipalitatea asupra abuzului.

Administrația Firea a fost specializată în astfel de autorizații abuzive eliberate pentru zone din buricul Bucureștiului, cu sfidarea bunului-simț și în disprețul unui oraș ajuns bătaia de joc a rechinilor imobiliari.

Firea dăduse permisiune pentru construirea unor blocuri chiar pe Bulevardul Kiseleff, în zona de vile din orașul vechi.

- Advertisement -

Chiar acum câteva zile a ieșit scandal după ce Victor Ciorbea a sesizat că i se ridică blocuri în fața casei într-un loc din Cartierul Floreasca unde fusese parc.

Nicușor Dan: „Beneficiarul și constructorul au forțat și au reînceput lucrările. Am oprit lucrările, aplicând hotărârea Tribunalului de suspendare a autorizației, care este în vigoare“

Nicușor Dan a scris pe Facebook că blocul de 9 etaje a cărui construire a oprit-o se ridica pe Strada Vasile Lascăr 73-75, adică ultracentral, în apropierea Spitalului Cantacuzino. Autorizația de construire era suspendată din 2019!

Iată mesajul primarului: „Am primit mesajul locatarilor care au semnalat reluarea unui abuz legat de disciplina în construcții și am acționat în consecință. Am dispus vineri oprirea lucrărilor la construcția ilegală din Vasile Lascăr 73-75. Primarul Firea a emis în 2019 autorizația pentru construirea unui imobil de 9 etaje într-o zonă protejată în care sunt permise 4 etaje. Tribunalul a suspendat autorizația în septembrie 2020 la cererea Asociației Salvați Bucureștiul. O a doua cerere de suspendare a fost respinsă (pentru că opera deja o suspendare), iar beneficiarul și constructorul au forțat și au reînceput lucrările. Am trimis Poliția Locală și au oprit lucrările, aplicând hotărârea Tribunalului de suspendare a autorizației, care este în vigoare“.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

- Advertisement -

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -