Costin Georgescu, fost director al Serviciului Român de Informații (SRI) în perioada 1997–2000, a murit vineri într-o clinică din Elveția. Acesta fusese internat cu o zi în urmă, într-o stare extrem de gravă. Familia sa a luat decizia de a-l transfera la un spital din Elveția, dar medicii de acolo nu l-au mai putut salva.
Costin Georgescu s-a născut pe 22 februarie 1942, la Craiova. A absolvit Facultatea de Construcții Hidrotehnice din cadrul Institutului de Construcții București, în 1967.
După facultate a lucrat ca inginer, șef de șantier, șef grup de șantiere, director tehnic proiectare și director de trust de construcții.
Inginer constructor la stat, director de dezvoltare la „România liberă”
După prăbușirea regimului comunist, timp de patru ani (1992-1996), a activat în economia privată, îndeplinind rolul de director de dezvoltare la Societatea “R” SA, companie care edita mai multe publicații, printre care cotidianul „România Liberă” (condus pe atunci de Petre Mihai Băcanu).
În plan politic, a fost membru al PNL, șef de departament al PNL și coordonator al Departamentelor funcționale ale Convenției Democrate Române (1993-1996).
În urma alegerilor din octombrie 1996, a fost ales deputat de Alba pe listele Convenției Democrate Române (CDR). A deținut funcția de vicepreședinte al Comisiei de apărare, ordine publică și siguranță națională din Camera Deputaților.
A demisionat din Parlamentul României pe 2 iunie 1997, la o săptămână după ce fusese numit în funcția de director al Serviciului Român de Informații (SRI), prin Hotărâre a Parlamentului României, adoptată în ședința comună a celor două Camere din 26 mai 1997.
Ca succesor al lui Virgil Măgureanu (reprezentantul aripii Iliescu-FSN-KGB instalate la putere în forță de Moscova și care a condus România până la alegerile din 1996), Costin Georgescu a fost primul director al SRI neimpus de KGB-ul sovietic/rusesc al perioadei post-ceaușiste.
Directorii Serviciului Român de Informații (SRI)
- 1990–1997: Virgil Măgureanu (președinte: Ion Iliescu)
- 1997–2000: Costin Georgescu (președinte: Emil Constantinescu)
- 2001–2006: Radu Timofte (președinte: Ion Iliescu)
- 2006–2015: George Maior (președinte: Traian Băsescu)
- 2015–prezent: Eduard Hellvig (președinte: Klaus Iohannis)
3 ani și 7 luni director al SRI, 3 ani și 7 luni ambasador în Cipru
În funcția de director al SRI, Costin Georgescu a fost unul dintre adversarii declarați ai „Legii Ticu” (inițiată și asumată de senatorul Constantin Ticu Dumitrescu), opunându-se deconspirării ofițerilor SRI care lucraseră pentru Securitatea comunistă.
Costin Georgescu a demisionat din funcția de director al SRI în decembrie 2000, după pierderea alegerilor de către CDR 2000.
Pe 12 ianuarie 2001, Costin Georgescu a fost acreditat în calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Cipru, funcție pe care a ocupat-o până la 24 august 2004.
Costin Georgescu era căsătorit și avea două fiice.
Gunoiul asta a fost numit de Ceausesc personal se de santier la Canalul 2.Sub conducerea sa maiastra si incompetnta , exact asa cum a fost si la SRI, au murit multi militari si civili. In mod cert, numit de mortaciunea de Constantinescu care avea mana buna la nulitati, a fost cel mai slab si incompetent sef al SRI .Cine nu ma crede poate sa-l vada debitand numai prostii si tampenii pe latrina 3 varaniana ,Eu nu cred in tampenia ,,Despre morti numai de bine” ptr ca Hitler, Stalin, Mao, Ceausescu, Ramaru sunt morti.