vineri, aprilie 19, 2024
AcasăNewsMoartea unui primar din Oltenia, răpus de Covid, i-a speriat pe săteni:...

Moartea unui primar din Oltenia, răpus de Covid, i-a speriat pe săteni: „Gata, fug să mă vaccinez!”. Primarul le spunea că vaccinul nu e bun

-

După ce primarul le-a murit de Covid, cetățenii nevaccinați din comuna Stănești, județul Vâlcea, s-au speriat și au început să meargă la imunizare. Primarul Ionel Michiu (PNL) nu era vaccinat și, după cum spun localnicii, nici pe ei nu i-a încurajat să se imunizeze; dimpotrivă, i-a descurajat.

În ultimul ceas, primarul Michiu le-a transmis viceprimarului și apropiaților să nu ignore virusul, pentru că este real, puternic și poate ucide pe oricine.

E doliu la Stănești, în Vâlcea, se arată într-un reportaj Digi 24. Omul care a condus comuna în ultimii 13 ani, Ionel Michiu, a murit. De Covid. N-a avut alte boli, n-a crezut în virusul ăsta, nu s-a vaccinat. Sătenii l-au votat de patru ori, în 2008, 2012, 2016 și 2020. Acum, mulți sunt convinși că primarul lor mai trăia dacă era vaccinat.

Acum e târziu. Eșarfa de primar îi este agățată pe cruce, la cimitirul din deal. La mânăstire. Lângă fotografie îi ard lumânări. Pe mormânt sunt flori de toamnă, spre gard sunt rânduite coroane funerare de la prieteni și colegi primari. La Primărie, tristețe. I-au pus candele pe trepte și o poză pe o măsuță, lângă ușă.

Vaccinul? „Zicea că nu e bun”

Localnic: Primăria asta n-a vrut să se vaccineze! Ori n-au crezut… Nu știu care a fost soarta, că la ei nu. Nu s-a vaccinat primarul, nici ceilalți.

- Advertisement -

Reporter: Dumneavoastră v-ați vaccinat?

Localnic: Da! Mă vaccinai de două ori, aștept acum, în noiembrie, să mă duc să-l fac și pe al treilea.

Reporter: Credeți că dacă era și primarul vaccinat…?

- Advertisement -

Localnic: Domn’e, poate toți luăm! Dar poate scăpa cu forme mai ușoare, nu-l ataca pe plămâni. Îi afectase plămânii deja. Și l-a trimis la Mihăești. La Mihăiești au încercat oamenii să facă tot ce s-a putut, dar… Nouă nu ne-a venit să credem: în două zile… mort!

Localnică: El, ca primar, trebuia să încurajeze toată comuna să facă vaccin! A zis că nu, că nu e bun…

Ultimul mesaj: Fraților, nu este de glumit cu acest virus! Credeți-mă! Nu o luați în joacă, pentru că ne omoară pe toți!

De teama Covidului și a infectărilor, nevoile cetățenești se discută la Primărie printr-un ochi de geam. Moartea primarului a panicat și angajații, și comunitatea. Mai ales că, de pe patul agoniei, primarul i-a rugat să ia Covidul în serios, că este real, dureros și poate ucide.

Valerian Preoteasa (PNL), viceprimarul comunei Stănești: Deși dumnealui era mai – să zic așa – reticent asupra vaccinării, cred că dacă trecea prin boală, sigur se vaccina și dumnealui. Ne mai duceam și-i mai duceam, din când în când, medicamentația de care avea nevoie, și chiar ne spunea: „Fraților, nu este de glumit cu acest virus! Credeți-mă! Nu o luați în joacă, pentru că este un lucru care ne omoară pe toți!”.

Reporter: Dumneavoastră v-ați vaccinat?

Valentin Preoteasa: Sincer să fiu, eu sunt în demersuri. Nu am făcut vaccinul până acum. Urmează. N-o să pot să mai stau fără, pentru că chiar îmi este teamă, după ce s-a întâmplat. Oamenii, sincer să fiu, s-au și speriat cu ce s-a întâmplat cu domnul primar. Și vor să… Vor, vor!

Sătean: „N-am crezut în vaccin, dar acum m-am convins. Mă duc cu bicicleta!”

În comunitate, tot teamă. Ulițele sunt pustii. Fiecare încearcă să stea cât mai departe de fiecare. Și chiar dacă s-au împotrivit vaccinului, acum mai toți sunt deciși să se vaccineze.

Dialog cu un bărbat venit la muncile câmpului.

– V-ați vaccinat, dumneavoastră?

– Nu.

– Și, după ce s-a întâmplat cu domnul primar, aveți de gând să faceți vaccinul?

– Da!

– V-a convins?!

– Da!

O femeie care trece cu vaca de funie:Deocamdată nu m-am vaccinat. Sper că da, m-oi vaccina”.

Un bărbat, dotat cu un furtun, își spală de ciment trotuarul din fața porții.

– Vă duceți la vaccinare, acum, după cele întâmplate cu primarul?

– Cred că da!

– V-a convins moartea primarului?

– Da, așa e.

– Până acum n-ați crezut în vaccin!?

– N-am crezut!

– Dar acum?

– Acum… am văzut că așa e, are dreptate. Dar unde mai e secția de vaccinare?

– Înțeleg că o comună mai încolo. Cum îi zice?

– Lădești.

– La Lădești, da! Vă duceți la Lădești?

– Mă duc! Mă duc cu bicicleta!

– V-a convins…

– Da… A fost ceva dureros. Că era un om cumsecade…

Centrul de imunizare Lădești este cel mai apropiat de comuna Stănești. Folosește ser Pfizer și nu prea are „clienți”. Conform cadrelor medicale, mai puțin de 15% din populația Stăneștiului, care numără în jur de 1.200 de suflete, este vaccinată. Adică, sub 180 de locuitori s-au imunizat.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Ultimul gând al preotului de 46 de ani ucis de Covid cu preoteasă cu tot: „Dacă mă vaccinam, poate aveam o şansă. Vaccinaţi-vă!”

* VIDEO. Iată ce poate face un preot înțelept! Exemplu admirabil pentru toată preoțimea română, inclusiv pentru Patriarhul Daniel

* Mama medicului conspiraționist din Iași a fost ucisă de Covid, la 72 de ani. Fiul-doctor a convins-o să nu se vaccineze, dar vinovat e Fauci!

* VIDEO. A murit cântărețul-medic, unul dintre cei mai buni bass-iști din România. „A fost un mare antivaccinist. Covid l-a lovit năprasnic”

* Dănuț Lupu: „Covidul mi-a omorât fratele, iar eu am stat 16 zile la ATI. Vaccinați-vă cât mai repede!” / „«Știm noi că vrea Oculta Mondială să ne omoare cu vaccinul». Și uite-așa murim pe capete, ca proștii”

VIDEO. Ministrul Novak dezvăluie ravagiile făcute de Covid în familia sa de anti-vacciniști: „Bunică-mea a murit, pe tata l-am salvat în ultima secundă”

* Ciucă amenință cu depunerea mandatului de premier! Generalul vrea cooptarea USR în Guvern, Cîțu se opune

* PSD refuză să susțină Guvernul Ciucă! PNL reia discuțiile cu USR. Condițiile puse de PSD sunt „inacceptabile”

* Ciprian Ciucu, șeful PNL București: „Nu mă simt confortabil într-o alianță cu PSD. Aș prefera USR, dar ne-am tribalizat și noi, și ei”

* HALUCINANT! Dan Vîlceanu (PNL): „Vrem refacerea coaliției cu USR. Să voteze acum un guvern minoritar și ne împăcăm peste o lună, două”

* A murit Donca Mizil, marea iubire a lui Nicu Ceaușescu. Mărturii despre despărțirea lor, la intervenția brutală a Elenei Ceaușescu

* VIDEO. Gestul rușinos al lui Cristiano Ronaldo în umilitorul Manchester United – Liverpool 0-5

- Advertisement -

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -