joi, noiembrie 21, 2024
AcasăLumeaZohra a fost ucisă în bătaie pentru că a eliberat doi papagali...

Zohra a fost ucisă în bătaie pentru că a eliberat doi papagali din colivie

-

Avea doar 8 ani și lucra ca servitoare în casa unei familii bogate din orașul pakistanez Rawalpindi. Micuța Zohra a plătit cu viața greșeala de a fi eliberat doi papagali din colivie: a fost torturată și bătută până a murit.

O fetiță de 8 ani a murit după ce familia pentru care lucra ca servitoare a bătut-o, torturat-o și probabil a violat-o, din cauza unor motive absurde. Aceasta este tragedia care s-a consumat în Pakistan, în al patrulea oraș ca importanță al țării, Rawalpindi.

Conform cotidianului italian La Repubblica, micuța se numea Zohra Shah și a plătit cu viața greșeala de a fi lăsat sa scape doi papagali din colivia în care se aflau.

Interogat de poliție, Hasan Siddiqui, unul dintre asasinii săi, a declarat că soția sa s-a enervat extrem de rău când a văzut colivia goală. Ea s-a repezit asupra fetiței să o bată. Ulterior, a intervenit și el, pentru a-i da o lecție cruntă.

- Advertisement -

După ce le-a trecut furia, cu Zohra în stare critică, aproape de moarte, cei doi au decis s-o ducă pe micuța inconștientă la spital, unde a murit după puțin timp. Medicii nu au mai putut face nimic. Rănile de pe fața, picioarele, mâinile și toracele fetei i-au fost fatale.

Conform presei locale, văzând rănile pe care le avea Zohra, medicii au chemat poliția. Există suspiciunea că fetița a fost inclusiv violată de Hasan. Rezultatul autopsiei va decide dacă Zohra a trebuit să îndure inclusiv acest calvar înainte de a muri.

Bărbatul arestat pentru uciderea micuței Zohra

Între timp, soții Siddiqui au fost arestați și se află în arestul poliției. Din mărturiile vecinilor, aceștia au continuat s-o lovească pe fetiță, cu o violență incredibilă, în ciuda plânsetelor și a urletelor ei disperate.

- Advertisement -

Moartea micuței Zohra a produs reacții puternice în întregul Pakistan, ceea ce l-a constrâns pe Ministrul Justiției să ia măsuri imediate pentru ca soții asasini să ajungă dupa gratii.

Pe Twitter s-a lansat haștagul #JusticeForZohraShah, iar milioane de persoane au cerut să se facă dreptate în acest caz. Mai mult: deoarece în Pakistan este interzisă munca minorilor în fabrici, nu însă și în case sau în restaurante, ministrul pentru Drepturile Omului, Shireen Mazari, a promis o reformă prin care munca domestică să fie trecută în categoria „ocupațiilor periculoase”.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Prin combinațiile cu turcii, Firea pune în pericol viața bucureștenilor! Troleibuz în flăcări, primărița și directorul STB fac diversiuni

Moștenirea Epocii Firea: „O bag în p…da mă-sii pe Ana Ciceală” și dulapul cărat în brațe de „operatul” Bădulescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -