vineri, aprilie 26, 2024
AcasăNewsVIDEO. Bizarul "accident" făcut de pilotul de raliuri: și-a călcat cu mașina...

VIDEO. Bizarul „accident” făcut de pilotul de raliuri: și-a călcat cu mașina pe picior fosta soție sau este un teatru ieftin al acesteia?

-

Pilotul de raliu Valentin Porcişteanu (38 de ani) este acuzat de fosta soţie (29 de ani) că ar fi călcat-o intenţionat cu maşina, sub ochii fiicei lor. Incindentul s-a petrecut pe 6 iunie, într-o parcare din Pitești, iar pilotul s-a ales cu dosar penal. Porcișteanu susține că totul este o înscenare a fostei soții, asistată de sora sa, care a făcut filmările.

Fosta soție a lui Vali Porcișteanu a sunat la 112, imediat după incidentul din parcare. Polițiștii au deschis un dosar penal și au început investigațiile. Primele verificări ar confirma varianta femeii, iar în spațiul public au apărut și imagini de la locul faptei, filmate de sora soției lui Porcișteanu.

Din conversația celor doi se înțelege că fosta soție a campionului îl avertizează pe acesta că o calcă pe picior. Dialogul filmat începe cu o frază prin care femeia se adresează fetiței.

Soția: Ai părul ăsta lipicios… Stai măi, că mă calci!
Vali Porcișteanu: Păi, hai să mergem! Mai stai mult in ușă?
Soția: Da, stau cât vreau! Hai, mă ajuți tu? Valentine, stai, că am piciorul aici!

Imaginile au fost surprinse de sora femeii, care se afla la fața locului, alături de fiica minoră a victimei.

- Advertisement -

Sora victimei spune: „Stai jos, stai jos! Nu mai călca pe el, nu mai călca pe el! I-a trecut roata peste piciorul ei și m-a tras si pe mine târâș. Faimosul Vali Porcişteanu asta știe să facă. Asta știe să facă cu un copil minor”.

VIDEO: Scena „accidentului”

„Jumate în maşină, jumate afară”

Valentin Porcișteanu infirmă varianta unei răniri intenționate și susține că totul este o exagerare a fostei soții.

- Advertisement -

„Am urcat copilul în maşină pe locul din dreapta-spate, unde era scaunul, şi urma să ne punem în mişcare. Când maşina abia s-a pus în mişcare, (fosta soție – n. red.) a început să ţipe că ar fi fost călcată de roata dreapta-spate. Nu mai ieşea din maşină, dacă putem spune aşa, că ar fi fost cumva jumate în maşină, jumate afară. S-a pus uşor în mişcare, moment în care am pus frână, că am văzut că începe să ţipe. Da, mi-am dorit să plecăm. Da, asta a fost ideea. Am dorit să plecăm de acolo şi, în momentul respectiv, a zis că a fost agăţată de roată”, a declarat Porcişteanu.

Primele cercetări ale poliției par să-l contrazică. „După primele verificări, au stabilit că ar fi accidentat-o pe fost soţie de 29 de ani în momentul în care ar fi plecat de pe loc, dintr-o parcare”, a declarat Mădălina Epure, purtător de cuvânt IPJ Argeş.

Pilotul de 38 de ani a divorţat anul trecut, după o scurtă căsnicie. Vali Porcișteanu este cercetat acum pentru vătămare corporală din culpă şi poate scăpa cu o amendă. Pedeapsa poate fi mai mare dacă victima depune plângere şi se dovedeşte că lovirea – dacă a avut loc – a fost intenţionată.

Vali Porcișteanu, soția și fetița lor – fotografie din vremuri mai bune / FOTO: foto: Cancanargesean.ro

„Încearcă să creeze tam-tam, să facă circ, să-mi aducă defăimare”

Procesul de divorț nu s-a terminat așa cum și-ar fi dorit fosta soție, susține pilotul de raliu. El va fi chemat la audieri pentru a da mai multe detalii cu privire la ce s-a întâmplat în ziua cu pricina.

  • „S-a terminat divorțul de ceva timp, și din partea ei tot există multiple șicanări și situații de genul ăsta, în care încearcă să creeze tam-tam, să facă circ, să-mi aducă defăimare.”
  • „Pur și simplu ne puneam în mișcare foarte încet din parcare și în momentul respectiv a spus că a fost agățată de roata mașinii.”
  • „Având în vedere toate conflictele pe care le-am avut până acum pe tema divorțului și timpului pe care îl avem de petrecut fiecare cu cea mică, mă gândesc la tot felul de lucruri… și până la urmă orice este posibil.”
  • „Vrea să-mi aducă defăimare pentru că, probabil, în urma divorțului lucrurile nu s-au terminat așa cum ar fi vrut ea. Acum încearcă să mai regleze puțin lucrurile prin diferite metode.”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Calculele chirurgului Neață, fost consilier PSD: „Dacă e rost de ceva bănuți, internez. Dacă nu, nu!”. Se ruga zilnic la Fecioara Maria să-i dea bani mulți și să-l apere de procurori

* Polițistul Godină, ironie tăioasă la adresa ministrului de Interne: „Nu mai poate omul dormi pe bancheta din spate că trece unul filmând”

* Planul Guvernului de a aduce 1,2 milioane de zilieri și lucrători casnici sub protecția pensiei și a asigurării de sănătate

* Omul fostului ministru Răzvan Cuc (PSD), reținut de DNA pentru o șpagă de 460.000 de lei în scandalul navelor cumpărate de stat la suprapreț. Petre Neacșa e director în Ministerul Transporturilor

* Comisia Europeană: România are cea mai mare creștere economică din UE în 2021 – 7,4%. Urmează Irlanda, cu 7,2%

* Schimbare majoră în sistemul de Educație: se revine la examenele de admitere în liceu! Reforma „România educată” e inițiată de președintele Iohannis

* A murit, la 73 de ani, românul cu cea mai nesimțită pensie: 16.000 de euro pe lună. S-a pensionat la 57 de ani și a „mâncat” două milioane de euro, dintre care 93,4% abuziv!

* Prințesa Lia și prințișorul Carol Ferdinand au fost evacuați, din cauza datoriilor… iar „bravul” Prinț Paul se ascunde de 7 luni!

* „Trezorierul lui Dragnea”, 5 ani de pușcărie – definitiv! Și-a cumpărat vilă din subvenția primită de PSD de la stat

* Două finale de vis: Anglia – Italia (Euro 2020) și Brazilia – Argentina (Copa America). Englezii s-au calificat cu un penalty inventat

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -