vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLumeaAmericaMasacru cu semnătura lui Trump: în Alaska, vânătorii vor putea ucide puii...

Masacru cu semnătura lui Trump: în Alaska, vânătorii vor putea ucide puii de urs și de lup în vizuinile lor. La fel, renii în timp ce înoată

-

Dupa ce președintele american Donald Trump a semnat ordinele de revocare pentru anumite restricții de vânătoare, va fi posibilă uciderea puilor de urs sau de lup în propriile vizuini. De asemenea, vor putea fi uciși renii în timp ce înoată, de către vânătorii din bărcile cu motor.

Revocarea restricțiilor de vânătoare a animalelor sălbatice din SUA – dar în special în rezervațiile naturale din Alaska -, de către Donald Trump, e pe cale să devină realitate. Se vorbea de mult timp despre asta, dar acum este o chestiune de zile: după cum au anunțat Anchorage Daily News (care a putut viziona în premieră documentele) și USA Today, agențiile federale National Park Service și US Fish and Wildlife Service vor introduce modificările în regulament, ceea ce va permite vânătorilor să masacreze animalele prin tehnici barbare.

Conform Fanpage.it, urmare a acestor noi reguli, de exemplu, vor putea fi vânați urșii negri direct în vizuinile lor, din care vor putea fi atrași afară inclusiv prin utilizarea luminii artificiale, pentru a fi uciși mai ușor. De asemenea, vor putea fi ucise și mamele împreună cu puii lor, pentru ca distracția vânătorilor să fie cât mai crudă.

Conform noilor reguli semnate de președintele Trump, vânătorilor le va fi permis să folosească inclusiv capcane – cum ar fi carnea crudă – pentru a atrage atrage și ucide urșii, atât pe cei negri, cât și pe cei bruni.

- Advertisement -

Se va putea trage și asupra coioților și a lupilor, inclusiv a puilor.

În plus, vor putea fi uciși renii în timp ce înoată, trăgând asupra lor din bărcile cu motor.

Pentru prima dată, vor putea fi omorâți urșii bruni cu capcane în Refugiul Faunistic Național din Kenai.

- Advertisement -

Practic, vor fi șterse cu buretele toate restricțiile introduse de președintele american Barack Obama în 2015 pentru protejarea faunei sălbatice. Obiectivul era acela de a proteja prădătorii, cu scopul de a menține echilibrul în fragilul ecosistem din Alaska.

„Administrația Trump a atins, în mod șocant, un nou minim istoric în tratarea faunei sălbatice. Uciderea puilor de lup sau de urs în propriile vizuini este barbară și inumană”, a declarat pentru USA Today doctorul Jamie Rappaport Clark, președintele organizației Defenders of Wildlife.

„Nu este nevoie de nicio măiestrie să atragi urșii cu mâncare sau să împuști renii în timp ce înoată”, a declarat Ben Williamson, directorul programului World Animal Protection US. „Uciderea animalelor pentru distracție nu numai că provoacă suferință faunei sălbatice, dar amenință întregi ecosisteme și habitate naturale”, a explicat acesta.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

INTERVIU. „Ne-au făcut de râs ca să apere o mână de hoți”

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -