miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăMainMărturia unui jurnalist care la botez și-a salvat copilul de la înec:...

Mărturia unui jurnalist care la botez și-a salvat copilul de la înec: „L-am luat, l-am întors invers și am început să-l bat pe spate până a început să plângă“. Preotul a fugit

-

După tragicul deznodământ al botezului de la Biserica “Sfinții Constantin și Elena”, din Suceava, unde un preot a ucis un bebeluș la botez, înecându-l în cristelniță, încep să apară și alte povești asemănătoare.

Jurnalistul Ionuț Tudorică, redactor șef-adjunct la site-ul Economica.ro, a relatat pe contul său de Facebook cum a reușit să-și salveze unul dintre copii de la un deznodământ asemănător la botezul petrecut într-o biserică din București.

Tatăl spune că i-a cerut preotului să nu îi scufunde copilul în apă, a primit asigurări că așa va fi, dar în biserică s-a petrecut pe dos. El s-a înfuriat și l-a înjurat pe preot, apoi a observat că era liniște și copilul nu plângea. S-a dus la masă și a văzut că bebelușul nu mai respira, așa că l-a luat și l-a bătut pe spate până a eliminat apa și a început să plângă.

Între timp, preotul fugise.

- Advertisement -

În ultimele zile, reacțiile Bisericii au fost contradictorii. Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a emis un comunicat ambiguu, în care a invocat texte din Biblie și tratate scrise acum 1.700 de ani ca să justifice că așa a vrut Dumnezeu. Patriarhia Română a fost însă mai dură și a cerut urgentarea anchetei. Preotul vinovat a fost suspendat.

În paralel, s-a început și o anchetă penală de către Poliție.

Relatarea jurnalistului Ionuț Tudorică despre incidentul de la botezul propriului copil, când spune că l-a salvat de la înec

„Înțeleg că s-a înecat un copil în cristelniță. Nu e primul și nu va fi nici ultimul, din păcate, până nu se schimbă obiceiul ăsta absolut prostesc. Care n-are nicio legătură cu Dumnezeu. Sau cu Hristos.

- Advertisement -

Copilul meu cel mic, Andrei, urma să fie botezat la o biserică din cartierul Turda al Bucureștilor. Mama lui s-a ocupat de toate oficiile și i-am sugerat să-i sugereze popii să nu-l scufunde la botez. Că botezat ești cu apă, nu cu scufundare.

Zis și făcut. Ajungem în ziua cu pricina, popa promițându-i femeii că nu se va întâmpla asta.

Și-l scufundă, frate. Moment în care l-am înjurat. Nu mai țin minte exact ce i-am zis, dar a fost ceva de genul «de ce morții mă-tii ai făcut asta?». Moment în care asistența a rămas consternată, familia fetii fiind chiar uimită peste măsură că l-am înjurat pe popă în biserică.

Îl scoate din cristelniță și femeile se duc la masă să-l îmbrace. Au trecut câteva secunde de liniște (totală) și m-am dus între ele și le-am dat la o parte.

– Bă, voi nu vedeți că nu mai respiră?!?

L-am luat de pe masă și l-am întors invers și am început să-l bat pe spate până a început să plângă, în sfârșit.

Îmi venea să-l omor pe popă, care între timp dispăruse din încăpere.

Asta e povestea. La botez mi-am salvat copilul de la înec. După ce popa promisese că nu va face aia.

Obiceiul ăsta trebuie să înceteze. Să fie schimbat. Adică, au schimbat Tatăl Nostru, că nu suna bine «și nu ne duce pe noi în ispită», și nu se poate schimba asta?

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -