„Lui Mihai Tudose i s-a oprit inima de două ori în ambulanţă”. La spital i-au fost puse două stenturi

0
1627
Mihai Tudose

Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii, a declarat că fostul premier se află în stare critică la Spitalul „C. C. Iliescu”, din Bucureşti, dar că „este conştient, cooperant” şi că i s-au pus deja două stenturi coronariene.

Gabriela Podaşcă, deputat Pro România, a declarat că Mihai Tudose era, în momentul în care i s-a făcut rău, cu Victor Ponta, Nicolae Bănicioiu și alți câțiva colegi de partid. Bănicioiu i-a acordat lui Tudose primul ajutor, înainte ca ambulanţa să ajungă pentru a-l transporta la spital.

„Nu am multe detalii. Eu nu eram cu ei, eram la sediu. Din câte am înţeles, domnul Ponta era împreună cu domnul Tudose şi cu alţi câţiva colegi. La un moment dat i s-a făcut rău, domnul Bănicioiu i-a acordat primul ajutor. A fost chemată o ambulanţă şi în momentul de faţă este la spital”, a declarat pentru Mediafax deputatul Gabriela Podaşcă.

„În ambulanţă i s-a oprit inima de două ori”, au declarat surse medicale.

Fostul premier Mihai Tudose a fost transportat de urgență la spital. Acesta ar fi suferit un infarct, conform primelor informații.

Vicepreședinte al partidului Pro România, Tudose se afla la o mică petrecere cu mai mulți colegi de partid, ca să-l sărbătoarească pe Nicolae Bănicioiu, care astăzi a împlinit 40 de ani.

Bănicioiu i-ar fi acordat prim-ajutor

La un moment dat, lui Tudose i s-a făcut rău. A început să transpire, a pus capul pe masă și a spus că se sufocă și că simte o gheară în piept.

Un prim-ajutor i-a fost acordat de sărbătoritul zilei, Nicolae Bănicioiu, medic de profesie și fost ministru al Sănătății.

Colegii lui Tudose au chemat ambulanța, iar fostul premier a fost preluat și transportat la spitalul „C.C. Iliescu” din București.

În acest moment, medicii decid dacă îl operează sau nu.

Deputatul Mihai Tudose a fost premier în perioada iunie 2017-ianuarie 2018. El are 52 de ani. În ianuarie 2019 a demisionat din PSD şi s-a înscris în ProRomânia.

CITIŢI ŞI:

Mihai Tudose a făcut infarct şi a fost dus de urgenţă la spital. S-a întâmplat la petrecerea de ziua lui Bănicioiu

Mihai Tudose: „Dragnea va îngropa PSD. Am plecat din partid pentru că vorbeam cu extinctorul”

Gata, dau Ordonanţa NUCLEARĂ! De la „noaptea ca hoţii” la „ziua pe faţă”, cu spatele la UE

Bravo, Dăncilă: Marocul îi închide ușa-n nas lui Tăriceanu! E a doua țară arabă care taxează sever anunțul tembel al premierului român

Răfuială între „fetițele” lui Dragnea: Irina a „ras-o” pe Cătălina de pe lista PSD pentru europarlamentare!

Florin Călinescu desfiinţează lista PSD la europarlamentare: „Livulică, găselniţa ta cu escrocu’ Terheş e maximă!”

Profil de ANTICRIST în sânul Bisericii Greco-Catolice. Popa Terheş, candidat PSD cu discurs împotriva martirilor României Mari. A pângărit memoria cardinalului Iuliu Hossu

A dat mâna cu Trump şi-a rămas fără viză SUA? „Dragnea este într-o situaţie disperată”

E oficial: Digi 24 pune LACĂT mâine pe cele 8 staţii locale ale postului TV de ştiri

Fumător timp de 15 ani, Iohannis „arde” PSD: „Sănătatea nu este o prioritate pentru actuala guvernare. Vedem în schimb pacienţi nemulţumiţi, crize şi scandaluri televizate”

OPINIE: Papa Francisc în România – o vizită istorică și o palmă peste obrazul ierarhilor BOR

Apel la curaj: „Nu ne lăsați singuri!”. Program pentru de-PSD-izarea României

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here