Iulian Fota: „La români, cuvântul nu mai are valoare. Suntem nişte falşi! Avem politicieni mincinoşi, pentru că NOI ne hrănim cu minciuna”

1
2186

Profesorul Iulian Fota, fost consilier prezidenţial, a postat pe pagina sa de socializare o analiză despre o chestiune fundamentală a societăţii româneşti: de ce este atât de tolerată minciuna în România, de ce sunt atât de permisivi românii cu politicienii care îşi înşeală electoratul, cu incompetenţii şi neserioşii? Interesantă e francheţea unor constatări personale ale autorului, cum ar fi de pildă ideea că politicienii mincinoşi au succes pentru există destui români care „trăiesc în minciună”.

„Avem mulţi politicieni mincinoşi pentru că noi, cetăţenii obisnuiţi, nu mai ştim să deosebim adevărul de minciună. Si cu cât trăim mai mult în minciună cu atât mai greu ne vine să recunoaştem adevărul. Clasa politică minte pentru că noi cumpărăm minciuna, cu asta ne hrănim.”, scrie Iulian Fota pe Facebook.

Redăm mai jos textul integral:

  • „România este în acest moment o tara in declin pentru ca societatea romaneasca, de la an la an a degenerat. Politicienii sunt doar varful aisbergului si faptul ca tot timpul dam vina pe ei, simplificand iresposabil problema, este tot o forma de degenerare. Dar, oricat am fugi de responsabilitate, daca vrem ca tara asta sa mai aiba o sansa, tot va trebui sa ne uitam odata in oglinda.”
  • „Avem multi politicieni mincinosi pentru ca noi, cetatenii obisnuiti, nu mai stim sa deosebim adevarul de minciuna. Si cu cat traim mai mult in minciuna cu atat mai greu ne vine sa recunoastem adevarul. Clasa politica minte pentru ca noi cumparam minciuna, cu asta ne hranim. Cum altfel explicam audientele enorme ale unor televiziuni care mint de ingheata apele. La cei care mint cel mai mult la aia ne uitam. Ne plac cei care mint repetat, ii votam din nou si din nou sau continuam sa ne uitam la ei , cand ne mint din studiourile de televiziune.”
  • „Stim cum unii analisti sau ziaristi sunt platiti ca sa minta dar nu ne deranjeaza. Pentru ca si noi iubim minciuna, care ne ajuta si pe noi. Este bine sa pot sa ma mint ca sunt educat, cand eu am diploma de particulara, este bine ca pot sa ma mint ca sunt un cetatean model cand si firma mea delapideaza sau fraudeaza. De ce sa ma supar pe cel din studio ca traieste din aceeasi minciuna ca si mine? In felul asta ne adunam in jurul minciunii si nu al adevarului.”
  • „Avem politicieni neseriosi pentru ca noi suntem neseriosi. La români, cuvantul nu mai are valoare. Vedem asta in fiecare zi, in relatiile dintre noi. Nu noi am inventat expresia „m-a lasat cu ochii in soare” ? Neseriozitatea este a doua noastra natura. Ca simpli cetateni aruncam cuvinte in stanga si dreapta fara nici un discernamant. Promitem orice ca sa ne fie pe moment mai usor. Si asta o stim , sociologic, de cel putin 100 de ani, de la Pompiliu Eliade si Emil Cioran. Da, romanul are apa in sange dar ce mandri suntem de starea asta morala precara a noastra!”
  • „Avem politicieni incompetenti pentru ca noi am distrus ideea de competenta, ideea de specialist. De ce spunem „se da destept”, nu din meschinarie, din gelozie? Poate chiar este mai destept decat tine. Este asta un lucru rau ? Intr-o tara atat de prost educata sa fii competent a ajuns un pacat. Esti pedepsit in continuu pentru asta de mediocritatea care te inconjoara. De asta nici nu se intorc romanii din Occident. De asta pleaca tinerii bine pregatiti. Pentru ca realizeaza modul in care vor fi umiliti si dispretuiti. O spun medicii tineri, care nu pleaca din cauza salariilor cat din cauza tratamentului medieval la care sunt supusi. Am uitat ca sensul unei dezbateri publice este sa stim cine are dreptate si nu cine ce parere are.”
  • „Cine are dreptate, din punct de vedere tehnic, rezolva problemele nu cine are o parere, care poate fi gresita. Specialistul te salveaza, nu impostorul. Am ajuns sa transformam scoala intr-un imens talk-show, sa ne spuna studentii ca intrebarea corecta nu este cine are dreptate ci cine ce parere are. Adevarul si competenta merg mana in mana. Noi potentam incompetenta prin minciuna. Uitati-va cum sunt organizate talk-show-urile, cum este calcat in picoare cel care nu se conformeaza liniei editoriale. In Romania dreptate are doar cel care-mi este simpatic. SIMPATIA este sursa adevarului la noi. Si de aici la IMAGINE este doar un pas.”
  • „De aceea am ajuns sa traim din superficialitati, repet SUPERFICIALITATI, precum imaginea. Suntem niste falsi. Asa am creat o alta mare minciuna sociala, IMAGINEA , o chestie de suprafata, frivola, de moment, ce in Romania tine loc de cinste, de competenta, de dedicatie. Si tocmai pentru ca cele trei sunt surori , imaginea, minciuna si incompetenta merg mana in mana.”
  • „Sunt constient de pericolul generalizarii si recunosc ca nu toti romanii sunt asa. Cei plecati in Occident, cu timpul, se vor indrepta . Nici cei ramasi in tara nu sunt toti asa. Inca mai avem printre noi romani dintr-o bucata, cinstiti si competenti . Dar cei care aprecieaza adevarul si competenta sunt minoritari si nu ne plac. Ei, cu pretentiile lor exagerate, ne strica confortul de zi cu zi . De aceea, ca la 10 august 2018, ii mai si batem din cand in cand. Cat sa suporte si prostul sa-i spui in fata ca este prost.”
  • „In Romania proverbul trebuie rescris. Noi suntem o padure batrana care mai are si verzituri. Uscaturile sunt dominante si ele alimenteaza acest cerc vicios. Am avortat clasa politica si apoi ne suparam pe ea ca este hidoasa, cocosata. Iar cocosatul simtind ca nu mai este iubit, a inceput a ne urasca. De aceea salvarea noastra este in dragoste! De oameni si de tara!”

CITIŢI ŞI:

Augustin Lazăr joacă tare: va candida pentru un nou mandat de procuror general. Îl va propune Tudorel Toader?

Cine-ţi mai ţine spatele, Daddy? Înalta Curte nu a mai amânat procesul, deşi Dragnea s-a internat în spital. O martoră a spus tot

Timmermans, mesaj dur pentru călăii democraţiei: Opriţi ordonanţa care îi scapă pe condamnaţii la Înalta Curte!

Kovesi, încă un meci jucat azi în lupta cu clanurile penale. NU cedează!

După ce „SS” a primit verde la CCR să sugrume justiţia, azi a început atacul la procurorul general. Tudorel a demarat schimbarea lui Lazăr după model Kovesi

20 martie ar putea fi ziua decisivă pentru Kovesi

Boala lui Dragnea: justițită acută. Doare când se apropie judecata

Canadianca noastră uimește Planeta Tenis! Bianca a câștigat finala și a mulțumit în limba română

Hoandră: „E multă prostie pe Facebook. Nu mai citesc nici ce apare în Occident”. Guşă: „Contează, din păcate…”.

Pleşu: „Gigi, Nelu sau Maricica apar la TV şi dau cu tunul în elite. E vremea mineriadei de hârtie”

Ea e PSD-ista mincinoasă ajunsă în Casa Poporului pentru a împrăştia mizerii peste popor. Cum a încercat Aida Căruceru să-l cucerească pe Dragnea cu un fake news anti-Iohannis

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here