miercuri, mai 1, 2024
AcasăNewsLa câteva zile după ce s-a întors din Africa, Iohannis pleacă în...

La câteva zile după ce s-a întors din Africa, Iohannis pleacă în Dubai!

-

Încărcatul program turistic al președintelui Klaus Iohannis continuă în forță până în buza Anului Nou. La revenirea din excursia africană, unde a vizitat 4 țări, șeful statului va sta câteva zile prin țară, cât să-și refacă bagajele și să-și încarce bateriile, apoi va pleca din nou, tot la bordul unei aeronave de lux orbitor, în Emiratele Arabe Unite – la Dubai.

Plimbarea prin Africa se încheie joi, după ce Iohannis a vizitat Kenya, Tanzania, Zanzibar, Insulele Capului Verde și Senegal. Deși a anunțat că, prin demersul său, a repus România pe harta Africii, șeful statului s-a întors fără niciun rezultat concret în plan economic ori diplomatic.

În țară, președintele rămâne circa o săptămână, pentru a participa la tradiționala paradă de 1 decembrie. Apoi, pe 4 decembrie, pleacă iar, de data asta la Dubai. Acolo urmează să se țină un summit pe probleme de climă.

S-ar părea că această destinație i-a căzut cu tronc lui Iohannis, care a mai vizitat o dată Dubai astă-primăvară. El a mers cu nevasta, Carmen Iohannis, mai întâi în Abu Dhabi, unde a vizitat mai multe obiective turistice, apoi a dat o fugă la Dubai. Totul, de asemenea sub acoperirea unei vizite oficiale, în interes de serviciu. Aceea a fost prima vizită a unui șef de stat român în Emiratele Arabe Unite.

- Advertisement -

Până acum, Iohannis a fost deja, în acest an, pe 3 continente, excluzând, desigur, deplasările în Europa. Astă-iarnă a făcut un drum prin Japonia și Singapore. Spre sfârșitul primăverii a făcut un turneu în America de Sud, prin Brazilia, Chile și Argentina. Acum se întoarce din expediția africană.

Rezultatele acestor vizite foarte costisitoare făcute în condiții de lux orbitor, total nefiresc pentru cutuma politicienilor europeni și mult mai aproape de stilul șeicilor din Golf, al oligarhilor ruși și al dictatorilor asiatici, sunt nule. România nu a beneficiat în niciun fel de pe urma călătoriilor, foarte des țara noastră fiind pusă și într-o situație jenantă, pentru că Iohannis a fost tratat în unele țări cu superficialitate – tocmai pentru că vizitele erau inutile și nejustificate.

Președintele refuză să divulge câți bani au costat excursiile sale, invocând o lege pe care chiar el a cerut-o. După venirea la putere, în noiembrie 2014, Iohannis a secretizat cheltuielile Administrației Prezidențiale.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Miracol până la capăt: locul 1 în grupă, cu 5 puncte peste Elveția! „Naționala sufletistă” va fi în urna a 2-a la tragerea la sorți pentru Euro 2024

* PSD capturează și organizația PNL București: Burduja, omul lui Ciolacu, l-a atacat pe Nicușor Dan imediat după ce a fost ales șeful filialei

* VIDEO. Cum au prăduit PSD-iștii Parcul IOR. Nicușor Dan: „Firea și Negoiță au spus că a ars arhiva și nu pot demonstra că acolo e parc! Prefectul Capitalei a mers la instanța necompetentă”

* „Vai, ce idioți ne conduc! Putem afirma cu certitudine că Marcel Ciolacu e un prost”. Cristian Ghinea râde de liderul PSD, după ce acesta a spus că „PNRR nu există”

* Ne-am întors în timp cu 10 de ani: DNA i-a lăsat pe marii rechini și s-a întors la plevușcă. Razii și zeci de arestări în vămi, printre polițiștii de frontieră

* „Maia Sandu e prea inteligentă ca să nu înțeleagă că Bucureștiul n-o va ierta niciodată” pentru eliminarea oligarhului Plahotniuc din Moldova, spune istoricul Armand Goșu. De aceea PSD, Iohannis și serviciile o sabotează

* Propagandă scârboasă făcută Chinei și Rusiei de un profesor universitar doctor din Sibiu. Minciuni grosolane, antisemitism, dezinformare, intoxicare. Antioccidentalism violent, în termenii propagandei bolșevice a anilor ’50

SUA ne avertizează: Rusia va încerca să deturneze alegerile din România, de anul viitor! Planul diabolic al Moscovei de a „otrăvi” democrația din aproape 100 de țări

* Diversiunea „Longhin Jar” la Realitatea Plus. Adevărata Biserică Ortodoxă Ucraineană are 20 de milioane de credincioși și nu se supune Moscovei, cum face provocatorul Jar

* VIDEO. „Maidan 3” – noul plan al Rusiei de a-l elimina pe Zelenski. „Vor să mă înlăture până la sfârșitul anului. Am trecut deja peste 5-6 încercări ale lui Putin. E precum Covidul, din ce în ce mai ușor”

- Advertisement -

8 COMENTARII

    • Măcar atât să stea ca să aibă timp lingăii să-l lustruiască la oo 😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂

        • V-as crede dacă n-aș ști că vă place să mâncați mult c’at, tovarăși ! 😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂

    • Si cand sta la Cotroceni,ce face,nene???Se simte ceva opozitie la jaful facut asupra cetatenilor de cand i-a lasat sa fure pe ciolaci?!! Sta si semneaza legat la ochi toate legile lor din parlament,asta da,presedinte ce se da democrat in Occident!!!Se plimba cu avioane demne de dictatori africani,probabil d-aia l-au chemat acolo ,din curiozitate…🫤🤨😵‍💫🤮👎👎👎

  1. S-au adunat atatea probleme interne de batjocura a poporului si probleme internationale care releva primejdii pentru intreaga omenire, incat ce face domnul Johannis pare o problema secundara de-a dreptul sacaietor de lipsita de haz. Incat jurnalistii mai bine ne-ar slabi cu pomenirea lui. O sa dispara de pe firmament tot asa cum a aparut.

  2. Nu sa-si spele rufele, ci pentru a li soala rufele!!! Uitati ca tzoapa e nevasta lui tandala cel fudul.

    Paradoxal, incep sa o apreciez pe Nina Iliescu, era de o discretie exemplara!

    Parca si Viorica e o raza de lumina pe langa tzoapa lui tandala!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -