Ministerul de Finanțe este de vină pentru actualele probleme financiare pe care le are România, a declarat Klaus Iohannis joi, arătând practic cu degetul spre PSD, partid care are în portofoliu acest minister. Președintele țării a afirmat că Finanțele au făcut prost bugetul pe 2023, supraestimând încasările, și a dat asigurări că acest lucru nu va fi plătit de bugetari, prin tăieri de salarii și concedieri. „Dacă au supraevaluat bugetul, acum n-au decât să găsească metode smart pentru a readuce bugetul în limite realizabile“, le-a transmis Iohannis PSD-iștilor.
Într-o intervenție neobișnuită pentru conduita sa – de peste un an și jumătate președintele țării e absent din viața publică, emițând doar foarte rar, din când în când, diverse declarații de presă –, Klaus Iohannis a intervenit, spunând că discuția despre tăierile de salarii și concedieri „a luat-o într-o direcție complet greșită“. El a negat evidențele și s-a contrazis, practic, în aceeași frază, spunând mai întâi că „nu există nicio gaură“ în buget, pentru a afirma în propoziția următoare că Finanțele au greșit estimările de încasări, care sunt mai mici față de ce era trecut în buget. El a adăugat că „politicienii și cvasipoliticienii trebuie să rețină bine că austeritatea nu este o soluție“.
Aceste cuvinte vin după ce ministrul Marcel Boloș, de la Fonduri Europene, a spus cât se poate de clar că singurul scenariu în care România va mai putea beneficia de banii din PNRR este acela al revizuirii politicii fiscale, al tăierilor de salarii și concedierilor din aparatul bugetar. Acest sector public a fost umflat nemăsurat de PSD și PNL în ultimul an și jumătate, ajungând să depășească situația din 2008-2009, când România s-a prăbușit economic și financiar, fiind nevoie de intervenția FMI pentru a nu intra în incapacitate de plată.
Liberala Maria Turza, consilier de stat al premierului Ciucă, a scris ieri noapte că situația e dezastruoasă, administrația e plină de pile și incompetenți care rup ușa la ora 16.00 și nu cunosc absolut nimic, aceștia fiind o povară care rupe spatele României.
Aflat la Constanța, unde a vizitat Renewable Energy School of Skills – Şcoala Internaţională de Competenţe în Energie Regenerabilă, președintele României a pus o presiune în pus pe PSD, arătând că el a negociat 80 de miliarde bani europeni care vin de la Comisia Europeană și că e treaba Guvernului să atragă acești bani în următorii ani. Luna viitoare, pe 23 mai, ar trebui să aibă loc „rotativa guvernamentală“, în care postul de premier al României să fie preluat de Marcel Ciolacu, președintele PSD. Acesta va avea în brațe cartoful fierbinte al fondurilor UE, pe care România e pe cale să le piardă din cauza lipsei reformelor.
Iată mai jos întrebările jurnaliștilor și răspunsurile de joi ale lui Iohannis.
Iohannis: „Trebuie făcută corectură acolo unde s-a greșit din capul locului, la Finanțe. Dacă au supraevaluat bugetul, acum n-au decât să găsească metode smart pentru a readuce bugetul în limite realizabile“
Considerați că situația economică în care se află România în acest moment impune concedieri în sistemul public și tăierea salariilor angajaților de la stat? Sau cum vor arăta măsurile pentru reducerea cheltuielilor, ținând cont și de declarațiile ministrului Boloș?
Este, într-adevăr, o discuție în spațiul public care, după părerea mea, a luat-o într-o direcție complet greșită și o să vă spun imediat ce cred că se poate face. Situația economică în România este bună, avem creștere economică, avem dezvoltare, cu toate că suntem în mijlocul mai multor crize, generate în principal de războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei. În același timp, România dispune de oportunități imense de a obține bani europeni. Dacă vă amintiți, acum ceva vreme, când s-au negociat fondurile europene și fondurile pentru PNRR, am fost cu echipă la Bruxelles, unde am negociat patru zile și patru nopți și am obținut atunci 80 de miliarde de euro, fonduri europene și fonduri pentru PNRR pentru proiecte din România. Este o oportunitate imensă și treaba Guvernului este, clar, să creeze cadrul pentru ca acești bani să fie atrași în folosul firmelor românești, în folosul românilor, în ansamblu pentru a dezvolta economia românească. Asta trebuie să facă Guvernul. Se pare că atunci când s-a construit bugetul pentru anul în curs, pe 2023, a existat o oarecare suparevaluare a capacităților de colectare. Adică Guvernul a crezut că cei de la Fisc vor aduna mai mulți bani, ca să zic așa, simplu, pe românește, lucru care nu s-a întâmplat chiar așa. Însă, nu există nicio gaură și nu există nicio perspectivă tristă. Trebuie corectate lucrurile. Evident că trebuie corectate și pe colectare, adică Fiscul trebuie să se miște un pic mai bine, dar trebuie corectat și pe partea de cheltuieli. Asta înseamnă că la anumite capitole banii trebuie folosiți mai judicios, nu este nevoie de tăieri. Și ca s-o spun foarte clar, să înțeleagă toată lumea, atâta vreme cât voi avea un cuvânt de spus și cred că voi mai avea un cuvânt de spus, nu vor exista tăieri de salarii. Deci, repet, nu vor exista tăieri de salarii. Ideea mea și a Coaliției nu este să băgăm România în vreun scenariu de austeritate. S-a dovedit când am avut criza bancară 2008, 2009, 2010 că austeritatea nu este o soluție și sper să rețină bine toți politicienii și cvasi-politicienii. Austeritatea nu este o soluție. În consecință, nu vor exista tăieri de salarii. Eu nu-mi doresc ca prin dezvoltarea României și prin atragerea de fonduri europene românii s-o ducă mai rău. Este o absurditate. Eu vreau ca românii să o ducă mai bine și oricine în spațiul public spune altceva este în eroare. Repet, nu vor exista tăieri de salarii. Nu există un astfel de concept la nivelul meu, nici la nivelul Coaliției și vreau să fie foarte bine înțelese aceste lucruri, mai ales acum, în prag de sărbători. Ultimul lucru pe care mi-l doresc acum, în prag de sărbătoare, să-și facă românii griji că li se taie salariile sau vor fi dați afară. Nu vor fi dați afară și nu se taie salariile. Oricine afirmă altceva, greșește!
Dacă nu vor exista aceste tăieri de salarii, Administrația Prezidențială ce măsuri va lua pentru a reduce toate cheltuielile?
Administrația Prezidențială se va încadra în prevederile bugetare care au fost aprobate prin legea bugetului. Sunt complet împotriva unor tăieri alandala. Eu, personal, sunt de mult în administrație, în politică, am văzut tot felul de măsuri alandala, cu tăieri de salarii, cu tăieri pe cheltuieli curente, toate prost gândite. Eu îmi doresc și asta le-am transmis celor din Coaliție, îmi doresc un plan judicios, făcut cu cap. Adică tăiem de acolo unde se poate tăia fără a pune ceva în dificultate. Deci să nu vă așteptați să agreez sau să salut tăieri care se fac așa din pix, din biroul unui ministru. Nu așa trebuie să se lucreze și nu suntem în situația să facem niște tăieri senzaționale și în niciun caz nu suntem în situația să facem tăieri din banii românilor.
S-au votat mai multe beneficii pentru unii bugetari în ultima vreme. Un exemplu concret: salarii mai mari pentru primari, un proiect care acum așteaptă o decizie privind promulgarea, la dumneavostră practic. În același timp, Coaliția, Guvernul, de fapt, cere reducerea cheltuielilor. Putem să spunem că în acest context că vorbim despre o țopăială fiscală așa cum chiar dumneavostră ați atras atenția în cazul unor guvernări anterioare?
Dacă mai continuă discuțiile cu tăieri de salarii și alte lucruri, da, putem să vorbim și de o țopăială, dar o să am grijă să nu ajungem într-o țopăială bugetară. Este una ce s-a votat în Parlament și, apropo, am promulgat acea lege și este altceva ce trebuie făcut pentru a ajusta cheltuielile bugetare. Una este una, alta este alta. Una este o corectură care s-a făcut în Parlament, alta este o corectură care trebuie făcută de acolo de unde s-a greșit din capul locului, de la Finanțe. Dacă au supraevaluat bugetul, acum n-au decât să găsească metode smart pentru a readuce bugetul în limite realizabile.
De ce nu sunt publice cheltuielile Administrației prezidențiale?
Fiindcă așa e legea.
MARIONETA PARTIDULUI SI SECURITATII ZICE CA NU E NICI-O GAURA, NU SE TAIE SALARIILE bugetarilor.
DE PRIVILEGII NICI NU POATE FI VORBA !
SALARIILE, SPOURILE SI MAI ALES PRIVILEGIILE CASTELOR VENALE ALE NOMENKLATURI VOR CRESTE NECONTENIT.
SI ATUNCI CE L-O FI APUCAT PE micul mason DE buzau ? A VRUT SA FIE MANGAIAT PE CAP SI SA I SE SPUNA: „IMPURMUTA CAT VREI mason mic, LA ORICE PRET”
ZICE: „AUSTERITATEA NU E O SOLUTIE” ADICA: CONTINUATI DEZMATUL, CONTNUATI SA JEFUITI BUGETUL PENTRU PRIVILEGII, SINECURI, HOTII.
AVETI ACUM O „justitie” INDEPENDENTA, INSANATOSITA. NIMIMENI NU VA MAI STA IN CALE.
Partidul ne imprumuta la un cost de 4 USD la 1 USD credit. Cat e comisionul maica ?
SINGURUL PROIECT PENTRU romania EXECUTAT CU MAXIMA DETERMINARE, PRECIZIE SI UNIUNE ESTE „SCAPAM TOTI, RAMANEM CU TOT CE AM FURAT, NE DAM LEGI SA NU MAI PUTEM FI PEDEPSITI SI NE LUAM ‘justitia’, ADICA TOATA PUTEREA.
TOVARASUL LOR badalau A ARATAT CE INSEAMNA ASA ZISA „curte de conturi a romaniei”: o increngatura de badalai.
ACUM AU MAI ANGAJAT CATEVA ZECI – O SUTA DE bdalai. S-AU BAGAT PENSII SPECIALE.
CONTINUA TOVARASIILE VOASTRE ESTE MESAJUL.
SAU….
BRUXELE, N-AVEM BANI AVEM O GAURA (micul mason de buzau) DAR N-O AVEM (werner). DA-NE BANII UE DAR SA STI CA NU PUTEM DA AFARA bugetari. MAI BINE TE SINUCIZI (consigliera lui ciuca).
Către postaci: vorbiți clar și pe înțeles cind vreți sa comentați, eu n-am înțeles nimic din postările voastre. Sint doar „mizgaleli” ale tastaturii. Și pierdere de timp pentru mine sa încerc sa descifrez.
Gata, ați furat tot ?
Ia mai lăsați-i pe USR-iști vreo 5 luni, ca să mai facă rost de niște bani de la UE, Tovarase Iohannis 😂😂😂😂😂😂😂😂😂