Iohannis se milogește jenant după ce a fost ignorat la împărțirea funcțiilor în NATO și UE: „Trebuie ținut cont de toate pretențiile naționale și politice! Nu e posibil ca vreun stat membru să fie ignorat!”

2
741
După ce și-a trădat alegătorii ca ultimul om, aducând PSD-ul la putere contra promisiunii că va fi susținut să apuce o funcție la Bruxelles, Iohannis le povestește acum liderilor europeni ce importante sunt principiile

Klaus Iohannis a împins disperarea după o funcție în cadrul UE atât de departe, încât declarațiile sale – semănând tot mai mult a milogeală – ajung să pună într-o postură realmente stânjenitoare România ca țară. După reunirea informală a liderilor țărilor din UE, președintele a făcut miercuri o serie de declarații dospind de principii, în spatele cărora se ghicește cu ușurință frustrarea și, pentru cine știe ce-a făcut Iohannis în România, o doză uriașă de demagogie și ipocrizie.

Klaus Iohannis – care tocmai a împlinit 65 de ani, vâstă de pensionare – a invocat drepturile cetățenilor europeni, a chemat la o împărțire justă și echitabilă a funcțiilor în cadrul UE, vrea ca instituțiile europene să fie conduse de persoane „alese corect“, alese de toate statele, și că trebuie să se țină cont de toate pretențiile naționale și politice.

În spatele acestor declarații pompoase, pline de cuvinte mari, se ascund însă cele mai meschine sentimente și calcule politice. Iohannis s-a autopropus secretar general al NATO, dar țările membre l-au preferat pe olandezul Mark Rutte. În fața acestei situații, șeful statului român a început să râcâie la ușa UE, sperând la un post important de comisar la Comisia Europeană ori de șef la Parlamentul European.

Declarațiile lui Iohannis, în care reproșează că se ține prea mult socoteala de familiile politice și de interesele marilor țări, au directă legătură cu cauza pentru care el nu poate prinde un post călduț. Partidul Popular European (PPE), cea mai importantă grupare din Parlamentul European, n-are de gând să-i facă loc în vreun post important. PPE o va susține pe nemțoaica Ursula von der Leyen pentru un nou mandat ca șefă a Comisiei Europene, iar pe malteza Roberta Metsola – ca președintă a Parlamentului European.

Pe de altă parte, belgianul Charles Michel va rămâne, foarte probabil, președintele Consiliului European, iar spaniolul catalan Joseph Borrell, care din 2019 are și cetățenie argentiniană, va păstra poziția de Înalt Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate.

În această cheie trebuie citite declarațiile de miercuri ale lui Klaus Iohannis. Acesta repetă la nivel european strategia cu care a avut succes în România în perioada 2014-2020, când a jucat dublu, practicând un discurs înalt moral, plin de principii și inflexibil, în timp ce în culise bătea palma cu PSD și cu serviciile secrete. După 2021, când n-a mai avut nevoie de voturile poporului, Iohannis a lepădat masca, a adus PSD-ul la putere, a intrat cu buldozerul peste Justiție, patronând o corupție rampantă și devalizarea banilor publici. La sfârșitul celor două mandate ale sale lasă o țară în faliment, cu cel mai mare deficit și cea mai mare inflație din UE, copleșită de datoriile făcute în mandatele sale, o coaliție a corupției și nepotismului și niște servicii secrete atotputernice, care controlează efectiv toată România.

Klaus Iohannis: „UE este o uniune de state, nu de partide, și atunci trebuie negociat în așa fel încât toate statele să se simtă implicate, responsabilizate și servite în funcție de interesul național”

„Luni seara a avut loc o întâlnire informală a șefilor de stat și de guverne din Consiliul European și am discutat posibile soluții pentru funcțiile de conducere din UE. A fost o discuție informală și nu voi da detalii, dar îmi permit câteva considerații despre ce ar trebui să fie rezultatul, după părerea mea.

Avem un proiect de mare viitor dacă gestionăm acest viitor corect, în linie cu așteptările cetățenilor europeni și în așa fel încât să contăm în ecuația globală.

Fiind negocieri politice, ele sunt complicate fiindcă arhitectura UE este complexă.

UE este o uniune de state, nu de partide și atunci ceea ce trebuie negociat trebuie negociat în așa fel încât toate statele să se simtă implicate, responsabilizate și servite în funcție de interesul național. Nu e posibil ca vreun stat membru să fie ignorat, marginalizat sau neimplicat în aceste negocieri și, dacă așa s-ar fi întâmplat, ar trebui corectat.

Avem în UE și familii politice. E util în special pentru a gestiona mai bine viața parlamentară europeană. Chiar dacă aceste familii politice au și trebuie să aibă o greutate în negocierea funcțiilor, acestea nu pot suprima dreptul statelor de a negocia și de a decide.

Familiile politice europene nu au exact același rol pe care îl au partidele în viața politică a statelor naționale.

Și dacă aceste familii politice ar exagera în influența lor, acest lucru ar trebui corectat. Deci, trebuie să avem un echilibru fin și negociat.

Dar haideți să nu uităm pe cetățeanul european. Europenii au așteptări de la instituțiile europene și acestea nu au fost întotdeauna satisfăcute. Există o distanță prea mare între alegător și Bruxelles, cum se spune generic. Ar fi de dorit și e important ca acestea două să se reapropie.

De exemplu, am avut și cred că o să mai avem proteste extinse ale fermierilor pentru că s-au reglementat anumite zone și se simt amenințați în chiar existența lor. Aceste proteste au avut loc în 2024, chit că reglementările sunt din 2020. Am întrebat public și n-am primit răspuns: cum s-a putut să se reglementeze în 2020 ceva ce privește fermierii fără să se discute cu ei până când au ieșit în stradă în 2024.

Instituțiile europene trebuie conduse de persoane alese corect, cu participarea tuturor familiilor politice, a tuturor statelor mambere, dar care sunt foarte respectate, asupra cărora nu poate plana nicio suspiciune sau, cum se spune la noi, să fie curați ca lacrima.

Deci pachetul de nominalizări de personalități trebuie să fie un pachet impecabil, puternic, de încredere maximală, negociat la sânge, dar ținut cont de toate pretențiile naționale și politice și până acolo mai e cale lungă.

România e tratată corect, m-am asigurat de acest lucru.“

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Slava România! Debut istoric la Euro 2024: 3-0 cu Ucraina! Cea mai clară victorie în 13 turnee finale, întinse pe 94 de ani!

* Epidemia de voturi nule indică o fraudă masivă la europarlamentare! Creștere galopantă a numărului de voturi anulate: de la 2,93% în 2019 la 5,19% în 2024

* Premeditare în fraudarea alegerilor: Ciolacu a scos REPER – prin OUG – din secțiile de votare, iar acum oamenii descoperă că partidul lor are zero la secțiile unde l-au votat!

* Dovada lui Clotilde: SRI-istul Tuță dă indicații pentru „modificarea proceselor-verbale fără renumărarea voturilor”!

* EDITORIAL CARTIANU: Întăriți USR, nu-l demolați!

* Cazul Cioloș: fostul premier a dinamitat forțele de dreapta a treia oară în 8 ani. REPER a ratat Parlamentul European, iar șeful său constată uimit că s-ar fi putut lua 30% dacă n-ar fi spart polul pro-european

ANALIZĂ. 10 cauze ale dezastrului înregistrat de USR la alegerile europarlamentare și locale în 2024

* VIDEO. Delir xenofob al lui Rareș Bogdan. Jigniri primitive aduse Franței, în încercarea de a lovi în Clotilde Armand. Cuvinte rudimentare: „colonie”, „Bantustan”, „bande”, „România nu e Mali”. Ambasada Franței e acuzată că o ajută pe Clotilde să fure voturi, iar firmele franceze – că ne fură banii!

* Rușine, diaspora occidentală! AUR – cele mai multe voturi în SUA, Canada, Franţa și Spania, iar Șoșoacă – în Italia, Germania şi Marea Britanie!

2 COMENTARII

  1. I-or fi băgat în cap ăia de la GRIVCO că ar fi deștept, harnic și priceput … 😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂

  2. „NOUA” „justitie” ESTE IARASI CE A FOST SI MAI MULT DE ATAT !

    „Mario Iorgulescu scapă de condamnarea la 13 ani și 8 luni de închisoare pentru că a ucis un tânăr când conducea drogat și beat”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.