Încercând să stopeze contraofensiva ucraineană în direcția orașului-fantomă Bahmut, armata rusă aruncă în luptă cea mai nouă tehnologie de echipamente militare pe care o are la dispoziție. Stocurile sale sunt însă limitate, iar rușii suferă pierderi grele, susține un oficial militar ucrainean.
Declarația oficială a fost făcută de
Aleksandr Borodin, ofițerul de presă al Brigăzii a 3-a separată de asalt a Forțelor Armate Ucrainene, a făcut dezvăluiri despre situația militară din Bahmut. El a vorbit într-o emisiune televizată, fiind preluată de site-ul Obozrevatel.com din Kiev.
Pe măsură ce „denazificatorii” ruși trimit în zonă blindate de diferite tipuri, acestea sunt distruse sistematic de trupele lui Zelenski.
Obozrevatel.com: „Armata rusă de ocupație încearcă să stopeze contraofensiva trupelor ucrainene în direcția Bahmut. Inamicul aruncă în luptă cea mai nouă tehnologie, dar nu atinge rezultatul dorit și suferă pierderi. Rușii nu-și pot completa stocurile cu noi tipuri de echipamente, deoarece resursele lor sunt limitate”.
Kremlinul nu acceptă să sucombe în Bahmut, așa că expediază acolo tancuri T-90M, vehicule de luptă de infanterie modificate pentru „operațiunea militară specială” din Ucraina, precum și vehicule de război electronic.
În rest, rușii au în depozite tehnică veche din perioada sovietică: zeci de mii de BMP-1 (vehicul amfibie) sau T-54 (tanc produs în martie 1945).
Aleksandr Borodin: „În general, situația noastră nu este rea, ci de succes, pentru că, într-un timp scurt, am distrus o cantitate foarte mare de forțe și echipamente inamice. Când începem să avansăm, ei folosesc o cantitate mare de echipamente. Nu așa cum au făcut-o în timpul ofensivei lor, când în tabăra noastră nu s-au înregistrat atât de multe daune la echipamente. Trebuie remarcat că ei folosesc cele mai noi modele de echipamente pentru a respinge contraatacurile și acțiunile noastre ofensive. Acestea sunt cele mai noi modele, dintre care, cu siguranță, au puține. În mod convențional, există T-90M, diverse vehicule de luptă electronică și de infanterie cu ultimele modificări. Probabil că au zeci de mii de BMP-1 sau T-54 în depozite, dar puterea lor de foc este mult mai mică”.