USR și PNL își aruncă în continuare acuzații privind alegerea lui Florin Iordache (PSD) și a lui George Dircă (USR) la șefia Consiliul Legislativ. PMP este partidul care nu a vrut să participe la votul pentru alegerea cuplului Iordache-Dircă.
Într-un interviu pentru Ziaristii.com și Lumealibera.ro, Eugen Tomac, liderul PMP – partid care a reușit să treacă pragul de 5% și la alegerile locale, alături de PSD, PNL, USR-PLUS și UDMR -, a explicat ce s-a întâmplat de fapt la vot și cum vede ieșirea din criză, în perspectiva în care Dreapta ar putea forma o viitoare guvernare în formula PNL – USR-PLUS – PMP.
VIDEO: Interviul integral cu Eugen Tomac
„Mi-am dat seama că ceva e în neregulă”
Reporter: Ce s-a întâmplat, domnule Tomac, la votul din Parlament în care ne-am ales cu o grozăvie? Oamenii PSD și USR vor conduce împreună Consiliul Legislativ…
Eugen Tomac: Eu vă spun ce-am făcut noi, la PMP. Pe mine m-a contactat Marius Pașcan, colegul meu, șeful deputaților PMP, și mi-a prezentat următoarea situație: se discută în Parlament pe repede-înainte numirea șefilor Consiliului Legislativ. Am întrebat cine sunt candidații. În clipa în care mi-a spus că PSD merge cu Florin Iordache la șefia Consiliului legislativ, mi-am dat seama că ceva nu este în regulă.
Având în în vedere că nici USR, nici PSD nu ne-au solicitat ca parlamentarii noștri, în număr de 22, să vină să pună votul în coșul unui candidat, mi-am dat seama că situația este și mai complicată. Motiv pentru care i-am rugat pe Marius Pașcan și pe toți colegii mei din PMP să părăsească sala.
La sfârșitul zilei, când am văzut rezultatul, mi s-a părut de necrezut. Înțelegeri politice se mai fac în Parlament, dar când îl ai pe Iordache pus în una din cele mai importante funcții din România – deoarece Consiliul Legislativ este un filtru pentru orice legislație din țară -, mi s-a părut prea mult. Și atunci n-am vrut să ne băgăm în asta.
Reporter: Cum vi s-a părut acest compromis, pe care unii l-au numit blat?
Eugen Tomac: Ceea ce n-am înțeles nici până azi e cine le-a întunecat mințile celor din USR încât să accepte un asemenea compromis, de a intra într-un joc prin care, în mod simbolic, arunci la coș poza cu Piața Victoriei din 31 ianuarie 2017, când zeci de mii de români au ieșit din case pentru a spune „STOP Iordache! STOP Dragnea!”.
A fost prea mult! Orice încercare de a da altă turnură deciziei de luni din Parlament, când atât domnul Iordache, cât și domnul Dircă au fost aleși ca președinte și șef de Comisie în Consiliul Legislativ, nu ține! Cel mai onest gest era ca toate partidele din opoziția la PSD să părăsească sala. Nu puteam intra în asemenea jocuri. Există compromisuri care se fac și care nici măcar nu se discută.
Eu am 7 ani de activitate în Parlament. PSD nu face niciodată gratuități și nu oferă cadouri nimănui. Pentru că n-am făcut niciodată niciun compromis cu PSD în Parlament, PMP n-a primit niciodată nicio funcție – nici la CNA, nici la Radio România, nici la Curtea de Conturi… Aici a fost o decizie politică.
„Faptul că omul USR a fost votat în bloc de PSD și alții arată clar că acolo a existat o târguială politică”
Reporter: Cei de la USR se jură că n-au făcut nicio înțelegere cu PSD.
Eugen Tomac: Au mai existat și în trecut astfel de lucruri de neînțeles. De exemplu, când s-a făcut în Parlament numirea lui Bădălău la Curtea de Conturi. Singurii care am votat împotrivă am fost noi, cei de la PMP.
De asta, povestea că „noi n-am știut”, lansată de liderii USR, nu ține. S-a știut foarte bine. În loc să cerem ca Iordache să fie aruncat la lada de gunoi a istoriei, au făcut cvorum, l-au votat, unii greșit, alții negreșit, unii intenționat, alții neintenționat. Orice scuză nu ține. USR a greșit flagrant.
Și realitatea e că, după acest vot, îi avem pe Iordache președinte și pe senatorul USR Dircă vicepreședinte la Consiliul Legislativ. Asta avem ca rezultat al votului, asta vede poporul. În rest, cine a votat, cum a votat, că s-au mințit între ei, nu mai contează.
Reporter: Ce-ați face dacă ați fi acum lider USR, ca să reparați daunele de imagine?
Eugen Tomac: Nu vreau să spun că liberalii sunt Albă-ca-Zăpada. Dar nu Ludovic Orban l-a propus pe Dircă de la USR ca adjunct al lui Iordache. De asta spun că, din punct de vedere politic, au avut o belea mare, pe care nu o pot explica, oricât ai încerca să dai vina pe alții. Că a fost de vină X, că a fost Y… Faptul că omul USR a fost votat în bloc de PSD și alții arată clar că acolo a existat o târguială politică.
Da, faptul că doar USR și-a pus omul să lucreze cu „Ciordache”, autorul OUG 13 care a scos lumea în stradă, inclusiv pe USR-iști, e blasfemie curată.
Nu, aici trebuie să pune punctul pe i. USR a confiscat mișcarea de protest din Piața Victoriei, deși acolo au fost reprezentanți și simpatizanți ai tuturor partidelor, inclusiv – puțini, e drept – ai PSD! Problema e că, atunci când simbolic îți asumi un asemenea demers, nu ai voie să greșești, să te asociezi în vreun fel cu Iordache. Ei s-au branduit politic pe acest mesaj, că vor „fără penali în funcții publice”.
Păi, stâlpul demolării justiției din epoca Dragnea a fost Iordache! Din start trebuia respinsă orice asociere cu acest personaj. Este problema lor, trebuie s-o rezolve. Aici e un întreg lanț de vinovății, pentru că nici în ceasul al 12-lea nu au înțeles cât de grav e ce au făcut. Aici este problema: că atunci când vrei să te urci pe acest soclu al moralității politice, nu ai voie să greșești.
„Au măduva aia de la Partidul Comunist”
Reporter: Poate această nouă ruptură dintre USR și partenerii săi să pună în pericol o viitoare coaliție de guvernare?
Eugen Tomac: Nu, nu cred. Sigur că la ora actuală temperatura politică e ridicată. Abia s-a încheiat etapa de desemnare a candidaților. În fiecare partid au existat destule frământări și probleme serioase, pentru că e firesc ca lumea să-și dorească poziții eligibile. Am fost în București aproape de un eșec (alungarea PMP de către USR din alianța pro-Nicușor Dan – n. red.).
Uitați-vă că PSD a ieșit primul partid pe București. Are cei mai mulți consilieri generali și locali. Dacă nu învățăm nimic din aceste lecții, s-ar putea să avem un mare șoc, pentru că la ora actuală cei mai mulți primari și consilieri tot PSD îi are. Iar atunci când se mobilizează, ei știu să-și apere foarte bine interesele, pentru că au măduva aia de la Partidul Comunist. Ei se descurcă foarte bine în situații de criză.
De aceea, e foarte important ca după alegeri să ne așezăm la masă pentru a da României o guvernare stabilă pentru următoarea perioadă, care va fi extrem de dură. Ce se întâmplă acum la nivel global ne va afecta. Trebuie să ne gândim la cei care sunt puternic afectați, la industria Ho-Re-Ca, la industria grea… Bătălia noastră e să salvăm locurile de muncă.
Reporter: Cine garantează că acest război al USR cu PNL și cu PMP nu va continua?
Eugen Tomac: Dacă vom rămâne în bătălii sterile – cine cu cine s-a întâlnit pe hol, cine cu cine s-a întâlnit într-un lift -, nu vom putea evolua. Vom rămâne într-o zonă mediocră. De asta cred că România are nevoie în următorii ani de o guvernare stabilă de dreapta, care să vină cu soluții realiste. Avem această oportunitate, fondurile oferite de UE pentru combaterea efectelor coronavirus, plus fondurile pentru dezvoltare.
Eu cred că pe acest program de guvernare trebuie să ne așezăm: locuri de muncă bine plătite, salvarea unor sectoare din industrie și dezvoltarea țării. Astea sunt prioritățile noastre. Avem mult prea multe lucruri de recuperat, pentru că PSD nu a făcut nimic. A distrus ramuri întregi din industrie, a alungat investitori, au mai plecat un milion și jumătate de români din țară. În total sunt 4 milioane de români care s-ar întoarce oricând, dacă ar avea locuri de muncă bine plătite acasă.
Reporter: Dacă unii liderii USR nu-și moderează tonul pentru a stabili punți cu partenerii de dreapta, chiar excludeți lăsarea USR în afara viitoarei guvernări?
Eugen Tomac: Nu exclud nimic. Dar eu sper că lideri mai experimentați, cum sunt Dacian Cioloș și alți lideri din USR, vor trage frâna la timp. Eu sunt autorul proiectului de lege prin care am propus reducerea numărului de parlamentari, pot oricând să reproşez USR-ului că nu au venit lângă noi să facem front comun pentru a reduce numărul de parlamentari. După 10 ani, votăm tot aproape 500 de parlamentari şi nu 300, cât au decis românii.
„E obligatorie alegerea primarilor în două tururi”
Reporter: Aţi mai făcut ceva. Sunteţi primul partid care l-a propus pe Nicuşor Dan candidat comun la Primăria Capitalei.
Eugen Tomac: Aşa este. Şi proiectul propus de PMP cu privire la alegerea primarilor în două tururi – a fost votat de Senat, este pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor de un an şi jumătate. Din orgoliu, celelalte partide nu au vrut să vină să punem presiune pe Parlament atunci când am dat jos Guvernul Dăncilă, să trecem şi la alegerea primarului în două tururi. Pentru că astea sunt obiective vitale pentru viitorul ţării. Fără alegerea primarului în două tururi, fără transparenţă totală în administraţie, nu vom schimba fundamental nici satul românesc, nici oraşele, nici comunele, nici municipiile. Pentru că, din păcate, comunităţile locale sunt prizoniere într-un cerc extrem de periculos.
Reporter: Ce veți face, concret, când veți ajunge la guvernare?
Eugen Tomac: Vă spun ceva în premieră: PMP va veni cu un proiect extrem de îndrăzneţ în această campanie electorală. Avem nevoie de modificarea legii privind referendumul astfel încât orice comunitate locală, municipiu, oraş sau comună, atunci când doreşte să se împrumute cu o sumă mai mare de 5% din bugetul comunităţii, să invite lumea la referendum să se pronunţe dacă sunt de acord ca Primăriile să se împrumute cu o sumă mare de bani. Pentru că foarte mulţi primari sunt aleşi, ajung în poziţia de a decide, dar nu au resurse. Motivul: banii comunităţii respective sunt împrumutaţi pentru următorii 10-15-20 de ani. Primarii au atât de multe dificultăţi, încât vor să schimbe ceva şi nu au cu ce, pentru că ajung administratorii unor datorii.
Reporter: În ce constă propunerea dvs.?
Eugen Tomac: PMP va propune în această campanie să dezbatem extrem de serios cum se împrumută comunităţile locale şi pe ce cheltuie banii. Deci, pe lângă transparenţa totală, prin care noi cerem ca toate facturile şi toate contractele să fie publicate exact în ziua în care sunt semnate sau achitate, să mai avem referendumuri locale pentru împrumuturi.
Este inadmisibil să avem primării unde 90% din fondul bugetului comunităţii se duce pe salarii, iar comunităţile respective să se împrumute cu sume uriaşe pentru a dezvolta proiecte, fără a da măcar o explicaţie. Fac aranjamente în Consiliile Locale şi se împrumută cu nemiluita. Ceea ce va găsi și Nicuşor Dan în Bucureşti.
„Avocatul Poporului să fie ales ca președintele, de cetățeni”
Reporter: Sunt multe de făcut, d-le Tomac. Ţara este la pământ, parte din ea e în ruină. N-avem drumuri, n-avem centură în Bucureşti. Suntem ruşinea Europei.
Eugen Tomac: Când vă gândiţi la PSD, tot timpul să vă aduceţi aminte că nu avem centură în jurul Bucureştiului. Asta arată nivelul lor de performanţă.
Reporter: Cum rămâne cu 300 de parlamentari?
Eugen Tomac: Da, dar 300 de parlamentari se modifică prin lege. Noi am creionat harta cu 300 de parlamentari, 100 de senatori şi 200 de deputaţi, deci se poate face mâine. Legea este adoptată în Senat, mai are nevoie de un singur vot pentru a fi aplicată, dar nu a existat. De doi ani de zile este Legea pe ordinea de zi.
Reporter: Dar mai sunt atâtea restanțe…
Eugen Tomac: Sigur că sunt multe restanţe. Ne-aţi amintit de modificare Constituţiei. Ce credem noi că trebuie modificat în Constituţie este, de exemplu, articolul prin care este ales Avocatul Poporului. Noi vrem ca articolul cu privire la instituţia Avocatul Poporului să sufere modificări în Constituţie, astfel încât Avocatul Poporului să fie ales exact cum este ales Preşedintele – de către cetăţeni.
Reporter: D-le Tomac, desfiinţaţi-le! Renunţaţi la ele definitiv! Marea Britanie n-are Avocat al Poporului. La noi, e o instituție care îşi bate joc de oameni. Trimite români la moarte prin Covid, prin ce face d-na Renate Weber, la fel Curtea Constituţională. Desfiinţaţi-o şi pe aia și mutați controlul constituțional la Înalta Curte de Casație și Justiție!
Eugen Tomac: Tocmai de asta e nevoie ca Avocatul Poporului să aibă independenţă reală față de politică. Avocatul Poporului, împreună cu un adjunct al Avocatului Poporului – care să se ocupe de chestiuni ce ţin de trafic de copii, de situaţia minorilor ş.a.m.d., de chestiuni ce ţin de educaţie -, trebuie să devină o instituţie funcţională.
Or, la ora actuală, instituţia Avocatul Poporului este cuplată la Putere şi nu mai există un filtru real între Guvern şi Parlament pe care trebuie să-l exercite această instituţie.
De asta credem că trebuie să ne batem în Parlament şi, bineînţeles, să discutăm despre amendarea Constituţiei acolo unde este nevoie să umblăm. Una dintre teme ţine de rolul Avocatului Poporului într-o societate, nemaivorbind de celelalte instituţii care, odată ce sunt dominate doar de influenţa unui partid, nu mai au nimic în comun cu menirea pentru care au fost create.
Blat, blat, blat….
S-a analizat serios procedura de vot? Sunteti siguri ca PSD nu a fraudat votul? Au facut-o tot timpul din 1948 incoace. Altfel nu ar fi detinut puterea atat timp.
De ce presa pleaca pe fenta? Alt subiect interesant. Ca si in cazul Rafila.
In cartea alba a securitatii apare de multe ori numele lui Rafila. Ce face presa? Incepe sa debiteze platitudini morale si sa difuzeze declaratiile juniorului.
Asa si acum. Se invenineaza relatiile PNL-USR, dar nu se analizeaza posibilitatea de frauda la vot! Primul lucru care trebuia verificat. Vorbim de PSD, totusi.
E drept că la psd nu poți fi sigur de nimic căci sunt ași la furat și la mințit, dar și usr face un joc foarte murdar în ultima vreme de parcă ei ar avea 30% și pnl-ul.
Bate câmpii Tomac…
Mai bine si-ar vedea de EBA lor!
Tomac are dreptate în privința usr, dacă ar scăpa de băse ar fi chiar un partid frcventabil, nu se poate ca barna să impună cine e șef la pnl, și dacă ne uităm bine are mult mai multe bube decât Orban.
O analiza a votuĺui pentru ciordachel a facut Adevarul in ziua votului,FOARTE CLARA !12 parlamentari useristi si-au anulat voturile pentru ciordache,dar la sfarsit ,cand s-a facut socoteala,pe langa voturile pesdeului,alde ,proponta si udmr,au fost in plus 7 voturi si ,pentru ca Zegrean a avut 41 voturi in total pentru-sigur de la liberali,ca atatia au fost prezenti si se bazau pe intelegerea avuta cu useristii-cele 7 voturi in plus la ciordache au fost ale useristilor,ca sa fie siguri ca Dirca al lor va fi si el votat!Liberalii au promis ca vor vota toti pe Dirca-useristul si s-au tinut de cuvant,toti 41 au votat pentru.In plus,Cazanciuc inainte de vot i-a felicitat(?!?) pe useristi pentru …alegerea candidatului Dirca!!!!Asta ce inseamna,stimati useristi,nu troc ordinar??
Hai, USR!!!
Votul a fost secret.
Restul e vrajeala…
De ce au lipsit parlamentarii PNL in masa, desi Florin „Iordache” Roman asigurase USR ca vor fi prezenti 100%??? (asta dupa ce USR ceruse sincronizarea celor 2 partide pentru a NU se intruni cvorumul).
Ai gresit adresa,barnistule,du-te si comenteaza pe pagina lui tomac sau pe Adevarul!
Si mai e ceva ce da apa la moara celor ce spun ca cei 7 useristi l-au votat pe ciordache:CERTURILE CU BARNEY PE LISTELE DE CANDIDATI LA PARLAMENT!Cei 7 probabil nu mai sunt pe liste pentru un nou mandat si s-au razbunat pe conducere!Barney e pe duca in partid daca scorul la parlamentare va fi tot de 10-11% ca la locale ,si cred ca pe acolo va fi,pentru ca e un partid de nisa!Votul la parlament este unul pe tara,la fel ca cel pentru locale!Asa ca Orban si liberalii au dreotate,barney inventeaza conflicte si,ce este mai ciudat ,toate cu pnl…oare de ce nu cu pesedeul?Dobitokul ori e pus sa distruga partidul,ori e tampit si-l distruge fara voie!
PNL, cu traseiştii 113 parlamentari. Candidatul PNL Zegrean, 41 voturi.
Cretin ca mai intotdeauna….eu zic sa te rezumi la „maximele” tale de filozof neinteles ,caci politica iti incalzeste mai rau creierul sub cusma aia,nu de alta dar vine iarna si ramai fara cusma!!😵😲😤
@Camelian Propinatiu
Buna observatia!
@Lia
Mai usor cu pianul pe scari, fato…
Inteleg, ai interese pecuniare din partea PNL, ii iubesti, dar mai usor…
Singurul partid care a procedat corect a fost PMP. Tomac si restul membrilor PMP sa insiste cu acest lucru in campanie. Liberalii si useristii nu ar fi trebuit sa fie in sala la fel ca PMP pentru a nu asigura cvorum. Au fost si prin urmare in situatia cu votul pentru CL, PNL=USR= aceeasi mare mizerie. Liberalii au si ei multi infractori mai ales in teritoriu care au profitat de legile lui ciordache, ca sa nu mai amintim ca il au pe florin roman un ciordache liberal, iar useristii avizi dupa ciolane si functii in institutiile statului au facut pactul cu PSD pentru a-si impune omul in CL. Pe de alte parte seful CL nu are imunitate desi functia este pe viata. Daca justitia si-ar face datoria numai in cazul Caracal , ciordache protectorul clanurilor de interlopi din sudul judetului Olt ar intra la inchisoare pe viata!
PMP e de cacao.
Au colaborat cu PSD -ul pe rupte, acolo unde au putut, in ultimii… 5 ani (mai ales in consiliile locale).
EBA e farul lor calauzitor, acum.
Multe „succesuri”, PMP!