Începe prigoana împotriva magistraților. Urmează epurările, ca în Turcia lui Erdogan?

3
1920
Tribunalul Constanța și bravul lui conducător

Există tot mai multe informații că judecătorii și procurorii care-și apără profesia, demnitatea și independența, protestând împotriva Ordonanței 7, sunt amenințați cu represalii pe linie administrativă.

Însuși ministrul Tudorel Toader a dat semnalul prigoanei, iar propaganda PSD-ALDE a preluat mesajul, ca să-i intimideze pe magistrații rebeli.

Au fost mediatizate deja câteva cazuri punctuale de amenințări cu aplicarea legii în cazurile protestelor din parchete și judecătorii. Pe listă se înscrie și președintele Tribunalului Constanța, Teodor Viorel Gheorghe.

O adresă semnată de acesta a ajuns la Judecătoria Constanța, cu mențiunea că mesajul este destinat „fiecărui judecător, personal și nemijlocit”. Șeful Tribunalului le cere magistraților mai tineri să ia act că suspendarea activității „încalcă prevederile legale” și că fiecare dintre ei va răspunde pentru modul în care dispune asupra desfășurării ședințelor, scrie info-sud-est.ro .

„Președintele Tribunalului Constanța solicită fiecărui judecător al Judecătoriei Constanța, personal și nemijlocit, în exercitarea atribuțiilor de complet de judecată, să ia act că hotărârea de suspendare a activității de judecată dată de adunarea generală a judecătorilor nu are temei în lege și încalcă prevederile legale și regulamentare (…) Fiecare judecător, individual, este răspunzător pentru modul în care dispune asupra desfășurării ședințelor de judecată”, se arată în adresa semnată de judecătorul Teodor Viorel Gheorghe, președintele Tribunalului Constanța.

Pe magistrați ca Teodor Viorel Gheorghe, Lia Savonea (șefa CSM), Gheorghe Stan și Adina Stan (jupânii Secției speciale de intimidare a magistraților) se bazează sistemele represive. Mereu s-au găsit „cozi de topor” care să-și trădeze breasla și profesia, punându-se în slujba puternicilor zilei.

Amenințările de genul celei de la Constanța au ca scop intimidarea și descurajarea magistraților, spre a-i determina să renunțe la proteste. Arma cu care acționează „tudoreii” din sistem este FRICA. Obiectivul lor este instaurarea fricii.

Așa a început nenorocirea și în Turcia lui Erdogan: mai întâi amenințări, apoi presiuni și la final epurări. faza epurărilor pare iminentă și în România, dacă societatea noastră nu va reuși o schimbare spectaculoasă.

CITIȚI ȘI:

Laptele otrăvit al lui Dragnea e apa otrăvită a lui Brateș din ’89. Scopul: speriați copiii și părinții! Noii „teroriști” vin din Occident

3 COMENTARII

  1. Când procurorul general aL SUA i-ar fi spus fostului președinte Richard Nixon ca pe americani ii interesează mai puțin cine este președintele lor dar sa aibă o atitudine in respectul Constituției pe care Nixon nu a respectat-o. Procurorul i-ar fi spus ca el apăra valorile democratice înscrise in Constituția redactata de faimoșii politicienii acelor vremuri și de care nu se abate nimeni! De aceea SUA apăra valorile democratice la ei in țara in respectul pentru toți cetățenii americani!
    La noi cel care da tonul ilegalităților este culmea jurist de talia lui TUDOREL Toader ( are la baza școala de procurori apoi a îmbrăcat haina de judecător , profesor și tot felul de demnități de ma Mir cum de le face față!
    Nu vor ajunge sa îngenuncheze justiția și vor fi pana la urma înlăturați de romani care i-au trimis acolo sa le reprezinte interesele nu sa-și bată joc de justiție. Vremea lui Liviu Dragnea este la final și va pleca cel n-ai târziu după prezidențialele din toamna ca ne-a făcut de ras pe la toate forurile din Bruxelles. Acest individ care a transformat PSD intr-o feuda tipica acestui infractor , sunt surprins cum nimeni din acest partid nu ia taurul de coarne! Înseamnă ca se complac dar sa aibă in vedere ca partidul bu este al lor nu au niciun drept sa-l substituie acestui individ, mediocru, incapabil sa conducă PSD la un scor care sa-i dea legitimitatea de a-l duce mai departe! Are doua alternative ori pleacă singur ori ii se face vânt după europarlamentarele din 26 mai 2019.
    Ce face acest individ încă lider PSD frizează absurdul !!!!

    • Domnule, da’ optimist mai sunteti…Eu nu-i vad pe bolsevici cedand. Daca populatia doarme in case, ei vor face exact ce vor…Mi-am pierdut speranta, vazand CAT DE PUTINI OAMENI AU MAI IESIT IN STRADA, cand se joaca viitorul democratiei tarii!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here