joi, noiembrie 21, 2024
AcasăNewsOrban: "Potențialii parteneri de guvernare ai PNL sunt PMP, UDMR și USR-PLUS....

Orban: „Potențialii parteneri de guvernare ai PNL sunt PMP, UDMR și USR-PLUS. Singura certitudine e că nu vom face majoritate cu PSD”

-

Premierul Ludovic Orban a indicat marți posibilii parteneri de guvernare ai PNL după alegerile parlamentare: PMP, UDMR (partidele care, ca și PNL, fac parte din Partidul Popular European) și USR-PLUS. Este exclusă o colaborare în acest sens cu PSD!

Șeful Guvernului a pus marți pe picior de egalitate UDMR, PMP și USR-PLUS, ca posibili parteneri de coaliție. El a menționat că PNL va merge singur la alegerile parlamentare din 6 decembrie, fără vreo alianță electorală.

Ulterior, însă, alianța de guvernare poate avea diverse formule în patrulaterul PNL – USR-PLUS – UDMR – PMP (în ordinea ponderii electorale din acest moment).

În construirea alianței de guvernare de după alegeri, nu poate fi ignorată dorința electoratul anti-PSD: o alianță care, bazată pe pilonii principali PNL și USR-PLUS și susținută de UDMR (când are interesul) și/sau PMP (cu condiția să intre în Parlament), ar putea scoate definitiv în decor cleptocrația „stângii de caviar”, reprezentată de PSD și Pro România (ALDE e deja pe cale de dispariție).

- Advertisement -

“Potențialii parteneri de guvernare sunt partidele din Partidul Popular European (n.r. – UDMR și PMP) și USR-PLUS”, a spus Orban, care a adăugat că “singura certitudine e că nu vom face cu PSD o majoritate guvernamentală”.

În ultimele săptămâni, asperitățile dintre PNL și Alianța USR-PLUS au ieșit tot mai mult în evidență, dar acestea pot fi puse pe competiția electorală. Candidații celor două formațiuni se confruntă (pe alocuri cu duritate) în majoritatea județelor și localităților, căci în puține locuri s-a ajuns la candidați comuni.

Membri ai USR-PLUS – atât din conducerea centrală, cât și din teritoriu – s-au lansat în atacuri tot mai virulente la adresa PNL. Dintre reproșuri, cele mai vehemente sunt legate de felul în care sunt “aspirați” în partidul liberal zeci de primari și alți aleși locali (consilieri locali sau județeni) de la PSD, dar și absența unei minime încercări de reparare a legilor Justiției distruse de PSD în perioada 2017-2019.

- Advertisement -

La rândul lor, liberalii au început să caute traseiști în USR-PLUS, găsind câteva cazuri caraghioase, unele chiar scandaloase.

În acest context, sprijinul USR-PLUS pentru Nicușor Dan în lupta pentru Primăria Bucureștiului pare mai degrabă modest, deși Nicușor Dan este fondatorul USR.

Jurnalistul Dan Tăpălagă a menționat luni, într-un editorial publicat în G4Media.ro, că Ludovic Orban și ceilalți lideri liberali ar fi mulțumiți să coopteze UDMR și PMP în coaliția de guvernare după alegeri, lăsând pe dinafară incomoda Alianță USR-PLUS.

E o variantă posibilă mai degrabă teoretic. Practic, PNL și USR-PLUS se vor concura în alegeri, dar vor fi condamnate să guverneze împreună. Cooptarea PMP și/sau a UDMR ar întări coaliția de guvernare, dar polul USR-PLUS nu poate fi ignorat. Ponderea sa parlamentară, ca și convergența viziunii sale politice cu cea a PNL în majoritatea temelor esențiale, îl transformă în principal posibil partener de guvernare al PNL. Mai ales că PNL nu are nevoie de o majoritare parlamentară fragilă, ci de una consistentă (ideal, de 67%), care să poate poată face și o reformă constituțională.

Pentru liberali, PMP și UDMR reprezintă o alternativă în negocierile cu USR-PLUS, pentru a tempera pretențiile acestora.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

VIDEO. Delir conspiraționist la Antena 3. “Virusul este un plan. E o ordine bine stabilită a butoanelor. Copiii sunt ținta!“

2 COMENTARII

  1. Total gresit.
    Urmatoarea majoritate va fi PSD-USR+-UDMR.
    USR+ de la marea speranta au ajuns marea dezamagire.
    Doctrina nu, proiecte nu, numai pretentii. Usor, usor s-au transformat intr-un PSD. Interese pe persoana fizica, interese de grup.
    Am inteles ca nu-i intereseaza decat Min.Dezvoltarii. Cascavalul taticule.
    Numai daca te uiti ce se intampla la Constanta si la Iasi iti dai seama ca fac jocul PSD.
    O sa vedeti voi ce jale o sa fie, ca astia sant mai scoliti si mai inteligenti decat pesedistii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -