Acasă Fără categorie Corporatismul de tip fascist susținut de PSD: firmele, obligate să aloce angajaților...

Corporatismul de tip fascist susținut de PSD: firmele, obligate să aloce angajaților între 7,5% și 25% din profitul net

În plină campanie electorală, un proiect de lege de inspirație fascistă este supus dezbaterii în Parlamentul României. Deputatul independent Adrian Dohotaru, cu susținerea a patru deputați PSD – Alfred Simonis (liderul grupului PSD din Camera Deputaților), Adrian Solomon (președintele Comisiei de Muncă din Camera Deputaților), Roxana Mânzatu (ex-vicepreședinte PSD și ex-ministru al Fondurilor Europene) și Florin Manole –, a inițiat un proiect de lege prin care firmele private cu peste 10 angajați vor fi obligate să dea anual angajaților între minimum 7,5% și maximum 25% din profitul net.

Legislația actuală oferă posibilitatea de a repartiza o parte din profit către angajați doar pentru societățile la care statul este acționar unic sau în care deține controlul. Cota maximă este în limita a 10% din profitul net, dar nu mai mult de nivelul unui salariu de bază mediu lunar realizat de compania respectivă.

În expunerea de motive care însoțește proiectul de lege se precizează: „Prezenta lege instituie obligația de participare la profit pentru toate companiile. Chiar dacă nu în toate statele membre ale Uniunii Europene există legi care să instituie această obligație, participarea la profit fiind stabilită prin acordul partenerilor sociali, considerăm că în condițiile unui dialog social extrem de redus și fragil, ca cel din România, o asemenea obligativitate se impune. (…) Participarea la profit reprezintă un instrument care stimulează fidelitatea angajaților, îmbunătățind astfel productivitatea și performanța companiilor”.

În sinteză, proiectul de lege de inspirație fascistă, susținut de PSD, propune următoarele măsuri care vor fi aplicate mediului de afaceri privat din România:

  1. Angajatorul are obligația de a distribui salariaților o parte din profitul net realizat anual, ca participare la profit, suplimentar salariului și celorlalte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractele individuale de muncă aplicabile.
  2. Participarea la profit este accesibilă salariaților care au vechime de minimum 12 luni în relația de muncă cu angajatorul.
  3. Partea din profitul net realizat care se alocă participării la profit a salariaților este de minimum 7,5%, dar poate crește până la 25% dacă se dispune astfel prin contractele colective de muncă.

Conform declarațiilor lui Adrian Solomon (PSD), președintele Comisiei de Muncă din Camera Deputaților, proiectul de lege nu a fost discutat cu reprezentanții mediului de afaceri.

Participarea salariaților la profitul firmei în corporatismul fascist. Scurtă istorie

Inițiativa aberantă susținută de PSD în Parlamentul României se subscrie doctrinei corporativismului sau distributivismului, formulată într-o formă incipientă de Adam Müller (1779-1829), un filosof german de la curtea prințului și diplomatului austriac Klemens von Metternich.

În lucrarea sa Elemente der Staatskunst”, Adam Müller combate atât egalitarismul francez de inspirație socialistă, cât și teoria capitalistă a lui Adam Smith, care promova libera inițiativă și economia de piață. Filosoful german consideră că este nevoie de un Ständestaat („stat corporativ”), care să organizeze și să reglementeze, în temeiul „dreptului divin” și al suveranității, economia și distribuirea bunurilor și serviciilor produse de aceasta. Acest stat corporativ urma să fie organizat în „Stände” („moșii”), un fel de bresle și mici corporații care aveau sarcina de a controla diferitele funcții ale vieții economice și sociale.

Ideile lui Adam Müller au inspirat atât mișcarea socialistă („socialismul breslei”), cât și sindicalismul creștin-democrat de la sfârșitul secolului al XIX-lea (vezi economistul austriac Othmar Spann sau creștin-democratul Giuseppe Toniolo).

Ideile de stat corporativ și de organizare corporativă a activității economice au fost adoptate de fasciștii conduși de Benito Mussolini (inițial de orientare socialistă), în dorința de a oferi italienilor o soluție atractivă de ieșire din criza economică în care se afla Italia. Statul corporativ fascist impunea proprietarilor deținători de capital să-și asocieze la organizarea activității companiilor și la împărțirea profitului atât pe salariați, cât și statul. Mussolini a încercat să consolideze naționalismul de tip fascist, atât prin oferirea unor beneficii financiare muncitorilor (în speranța că aceștia vor fi scoși de sub influența mișcării comuniste), cât și prin intervenția masivă a statului în economie (statul fascist fiind reprezentat în consiliile de administrație ale companiilor private de un delegat al ministerului de resort).

Modelarea societății italiene pe baze corporative începe imediat după așa-zisul „Marș asupra Romei” („Marcia su Roma”), din octombrie 1922, când Partidul Național Fascist controlat de Mussolini a luat puterea în Italia. În perioada imediat următoare, regimul fascist le-a impus industriașilor italieni să se organizeze într-o singură confederație de corporații, controlată de stat. În fiecare domeniu important al economiei au fost înființate câte două corporații-confederații (una de tip patronal, în care erau obligate să se înscrie companiile private, și una de tip sindical, care asimila fostele organizații sindicale din domeniu). Aceste confederații negociau, sub supravegherea statului, conținutul contractelor colective de muncă, obligatorii pentru salariații și angajatorii din domeniul economic respectiv.

Statul corporativ fascist a fost proclamat prin Constituția promulgată la 3 aprilie 1926. Totuși, aplicarea măsurilor corporative a început abia în 1934, când au fost create 22 de corporații (câte una pentru fiecare domeniu economic), cu rolul de a negocia contractele colective de muncă și de a promova interesele economice specifice. O corporație era controlată de un consiliu de administrație format din delegați, în număr egal, ai angajatorilor și salariaților, la care se adăuga un delegat al Guvernului fascist. Activitatea corporațiilor era controlată de statul fascist prin Consiliul național al corporațiilor.

Salariații aveau atât dreptul de a participa la câștig (la profitul net), primind o cotă parte din acesta, cât și dreptul de a se implica în deciziile manageriale. În schimbul acestor drepturi, salariații renunțau la dreptul la grevă (grevele au fost interzise de Guvernul lui Mussolini) și la dreptul de organizare independentă în sindicate sau partide muncitorești. Delegatul Guvernului avea însă un drept de veto asupra chestiunilor care influențau major interesele statului fascist.

Corporatismul fascist – ca formă de intervenție directă a statului asupra economiei și societății – impunea organizarea tuturor sectoarelor de activitate din societate (industrie, agricultură, cercetare științifică, educație, artă, cultură etc.) sub forma corporațiilor patronale și confederațiilor sindicale unice. Reprezentanții acestor două mari entități se întruneau într-un fel de „Parlament corporativist”, care înlocuia Parlamentul de tip burghez.

Corporatismul fascist a încercat să se prezinte ca o „a treia cale”, între capitalism și comunism. Pe de o parte, a exercitat presiuni puternice asupra proprietarilor de capital, încercând să-i supună controlului statului (prin limitarea exercitării dreptului la proprietate, prin diminuarea părții de profit, prin supra-taxare etc.), din dorința de a diminua influența mecanismelor capitaliste ale economiei de piață asupra societății. Pe de altă parte, a căutat să-și atragă salariații, în special muncitorimea, prin transformarea acestora în „acționari” ai companiilor private, oferindu-le beneficiul încasării unei cote din profit și dreptul de a participa la deciziile manageriale ale patronului.

În realitate, corporatismul fascist a urmărit subordonarea forțată a capitaliștilor (proprietarii de afaceri private) politicilor naționaliste și militariste ale statului fascist condus de Benito Mussolini (care visa la refacerea Imperiului Roman sub conducerea sa) și distrugerea sindicatelor independente și a organizațiilor marxiste ale muncitorimii.

Corporatismul economic fascist se înscrie în rândul instrumentelor politice folosite de dictatura lui Benito Mussolini pentru distrugerea democrației, lichidarea Rezistenței și controlul absolut asupra societății italiene.

Aberațiile legii fasciste susținută de parlamentari ai PSD

Prima aberație a inițiativei legislative a PSD, de evidentă inspirație fascistă, este că deputații care au propus proiectul de lege nu l-au discutat cu cei direct afectați: patronatele din economia românească. Din perspectiva acestui refuz asumat de a se consulta cu patronatele (pe care-l recunoaște chiar Adrian Solomon, președintele Comisiei de Muncă din Camera Deputaților), inițiatorii legii se dovedesc a fi un fel de neomarxiști mânați în luptă de ura de clasă împotriva – nu-i așa? – exploatatorilor capitaliști.

O a doua aberație a acestei legi de inspirație mussoliniană este aceea că nu respectă dreptul la proprietate. Profitul net este parte din proprietatea deținătorului de capital asupra firmei și a ceea ce firma generează. Profitul net sunt banii care rămân proprietarului, după ce și-a achitat toate îndatoririle financiare și fiscale față de stat și salariați. Acest profit este proprietatea deținătorului de capital, patronului firmei. Este evident că această lege încalcă dreptul la proprietate, garantat și ocrotit de Constituție.

O a treia aberație a legii fasciste pe care o susțin parlamentari ai PSD este aceea că dreptul salariaților de a primi cotă parte din profitul realizat de firmă nu este însoțit de obligația de a suporta, în aceeași cotă parte, pierderile financiare pe care le poate înregistra firma. Altfel spus, „la plăcinte, înainte, la război, înapoi!”. Rezultă că salariatul se transformă într-un asociat cu drepturi preferențiale al asociaților din firmă: nu contribuie cu capital, nu își asumă vreuna dintre dificultățile cu care se confruntă un patron de firmă în România (taxe și impozite de plătit la stat, birocrația și corupția din administrația publică, legislația stufoasă, concurența neloială a firmelor de partid etc.), ci doar încasează cotă parte din profit, ca un drept suplimentar salariului pe care deja îl primește, în temeiul contractului de muncă.

În concluzie, acest proiect de lege este o aberație care pute a fascism, inițiată de mințile încețoșate de ignoranță din capetele pătrate ale unor deputați care nu fac onoare Parlamentului României.

Cine sunt tovarășii „fasciști” inițiatori ai aberației. Bugetari abonați la salariile de la stat

Adrian Dohotaru, inițiatorul legii, a intrat în Camera Deputaților pe lista USR. Din noiembrie 2017 este deputat neafiliat. Pe site-ul Camerei nu am găsit CV-ul tovarășului Dohotaru, iar din postările lui pe contul de Facebook se poate deduce o oarecare apetență pentru acțiuni specifice civismului de inspirație stângisto-socialistă: ecologie militantă, taxarea capitalului și a proprietății, majorarea drepturilor sociale (indemnizația de șomaj, ajutorul social etc.), măsuri în favoarea salariaților, dar nocive pentru mecanismele economiei de piață (gen corelarea salariului minim cu coșul de consum lunar etc.).

Deputatul Adrian Dohotaru (ex-USR)

Din ultima declarație de avere depusă de tovarășul Dohotaru, aflăm că singurul venit încasat este salariul de deputat. Tovarășul Dohotaru este și președintele Asociației SOS (Societatea Organizată Sustenabil!).

Tovarășul Adrian Dohotaru este cunoscut mai ales pentru proiectul legislativ de modificare a Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, depus în iulie 2020, prin care se prevede creșterea cu 140% (!) a indicatorului în funcție de care sunt calculate ajutorul de șomaj și alte prestații sociale. Proiectul a trecut de Senat și urmează să primească raportul final al comisiei parlamentare de specialitate și apoi votul din Camera Deputaților (camera decizională). Printre inițiatorii proiectului întâlnim câțiva semnatari ai aberației cu iz fascist în discuție: deputații Petre-Florin Manole, Alfred-Robert Simonis și Adrian Solomon, toți de la PSD.

Dacă va fi adoptată, această lege va avea un impact de aproximativ 10,4 miliarde de lei (200 de milioane de euro) / an asupra bugetului statului, adică aproape 1% din PIB. Proiectul inițiat de tovarășul Dohotaru nu indică sursa banilor necesari pentru creșterea ajutoarelor sociale, așa cum prevede Constituția. Deh, să muncească domnii capitaliști, să plătească și mai multe taxe și impozite, să producă bani pentru majorări aberante de salarii la stat și prestații sociale, că d’aia fac afaceri!

Deputatul Alfred-Robert Simonis este liderul grupului PSD din Camera Deputaților. Din CV-ul tovarășului Simonis aflăm că a lucrat, în perioada 2006–2012, ca director al SC Baykoz Com&Dist SRL (o firmă care se ocupă cu comerțul cu amănuntul al îmbrăcămintei, în magazine specializate). A fost singurul contact al tovarășului Simonis cu realitățile economiei de piață.

Deputatul Alfred-Robert Simonis (PSD)

Între anii 2012 și 2015, pe timpul Guvernului Ponta, tovarășul Simonis a fost director executiv la SC Aeroportul Internațional Timișoara „Traian Vuia” SA (din structura Ministerului Transporturilor), la Servicii aeroportuare și deservire aeronave la sol. Apoi, vreme de un an, între 2015 și 2016, tovarășul a fost director la Sucursala Timișoara a SC SMART SA (înființată în 2001, în baza H.G. 710/2001, prin reorganizarea unor activităţi din cadrul Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica” S.A.). Din iunie până în decembrie 2016, tovarășul a fost consilier în Consiliul Local Timișoara, apoi s-a ales deputat pe lista PSD.

Tovarășul Adrian Solomon (președintele Comisiei de Muncă din Camera Deputaților) a fost profesor de istorie la Colegiul Naţional „Gheorghe R.Codreanu” din Bârlad, în perioada 2001-2004 (conform CV-ului de pe site-ul Camerei Deputaților).

Deputatul Adrian Solomon (PSD)

Din 2004, tovarășul Solomon este foarte ocupat cu politica (viceprimar al Bârladului și apoi deputat PSD). Totuși, în ianuarie 2015 a decis ca, în paralel cu activitatea la partid, să se întoarcă în câmpul muncii, ca muzeograf la Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” din Vaslui. Observăm că tovarășul Solomon are experiență ZERO în cele ale economiei de piață capitaliste.

Tovarășa deputat Roxana Mînzatu a lucrat la Ministerul Integrării Europene, în funcția de consilier de integrare (2004-2006). S-a inițiat și dedulcit în cele ale fondurilor europene, ca manager de proiect la Project Europa Regional București (2006-2008), a fost Director la Standard Management Brașuv (tot o chestie pe consultanță accesare fonduri UE) și a prestat ca lector fonduri nerambursabile (2008-2009) la Patronatul Serviciilor Publice din România (o entitate care reunește, în principal, primării și societăți comerciale înființate de administrația publică locală și care se autodefinește ca „ansamblul persoanelor cu responsabilități manageriale în domeniul serviciilor comunitare de utilități publice, de amenajare a teritoriului și habitat, administraţii publice locale și servicii publice din cadrul acestora, asociaţii de dezvoltare intercomunitară, alte servicii publice de interes general etc.”). Tovarășa Mînzatu a fost și subprefect al județului Brașov (2010), dar și expert proiect (tot în 2010) plătit de Primăria Prejmer-Brașov pentru „Elaborarea planului de Dezvoltare Locală pentru GAL Curbura Carpaților cu finanțare FEADR/PNDR Axa Leader”.

Deputat Roxana Mînzatu (PSD)

În 2009-2011, tovarășa a prestat ca director/formator pentru Eurokorona, în consultanță și formare pentru accesarea fondurilor nerambursabile UE, iar în 2013 a fost expert tehnic proiect la Agenția Metropolitană Brașov (entitate formată din primării din jurul orașului Brașov). Tot în 2013, tovarășa Mînzatu a fost și mentor proiect „Regions for Jobs” la Camera de Comerț și Industrie Brașov.

În perioada 2011-2014, tovarășa a prestat ca director executiv la Fundația Școala Română de Afaceri a Camerelor de Comerț și Industrie Brașov, în domeniul „Inițiere antrepremopriat, management de proiect, implementare FSE/POSDRU”, iar între decembrie 2014 și martie 2015 a fost consultant programe formare la Technical Training.

În 2015, pentru câteva luni, tovarășa Mînzatu este promovată de Partid ca secretar de stat la Ministerul Fondurilor Europene, iar din septembrie 2015 până în ianuarie 2016, tot Partidul o promovează în funcția de președinte al Agenției Naționale pentru Achiziții Publice. Din 2016, tovarășa Mînzatu reprezintă PSD în Parlamentul României.

În iunie 2019, tovarășa a fost numită ministru al Fondurilor Europene, evident, la propunerea și cu susținerea Partidului.

Observăm că tovarășa Roxana Mînzatu este un adevărat geniu al fondurilor europene, dacă ne gândim că, de multe ori, a prestat în paralel câte două-trei joburi în diverse proiecte europene. Se pare că această bogată experiență în cheltuirea banilor europeni, în proiecte mai mult sau mai puțin relevante pentru economia de piață reală, a determinat-o pe tovarășa Mînzatu să ajungă la concluzia că merită să susțină un proiect de lege de inspirație fascistă și care să pună călușul în gură nenorociților de capitaliști exploatatori.

„Last but not least” în grupul de inițiatori ai legii corporatisto-fasciste este tovarășul deputat PSD Petre-Florin Manole. Din CV-ul postat pe site-ul Camerei Deputaților, aflăm că tovarășul Manole a fost coordonator de proiect la Agenția de Dezvoltare Comunitară „Împreună” București (2006-2008). Între anii 2007 și 2011, tovarășul a lucrat ca referent A (Relații Publice) la Institutul „Elie Wiesel”. În prima jumătate a anului 2011, tovarășul Manole a fost expert pe termen scurt (tot în Relații Publice) la Roma Education Fund Romania. Aceeași funcție a ocupat-o tot la Roma Education Fund Romania în perioada martie – iunie 2012, după care a fost ales consilier în Consiliul Local al Primăriei Sectorului 5 București.

Deputatul Petre-Florin Manole (PSD)

În perioada iulie 2012 – ianuarie 2013, este promovat de Partid în funcția de consilier personal al ministrului delegat pentur Dialog Social, funcție în care este reconfirmat pentru perioada aprilie 2014 – mai 2015. Din mai 2015 până în decembrie 2016, tovarășul Manole lucrează ca membru în Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD). Din 2016 este deputat PSD.

Observăm că și în cazul tovarășului Petre-Florin Manole, experiența în cele ale economiei de piață este ZERO.

În loc de concluzii

Prin Parlamentul României bântuie nu doar corupția și trădarea intereselor naționale, ci și o nepăsare ticăloasă față de mecanismele economiei de piață și, implicit, față de democrația europeană de tip capitalist, care a adus prosperitate în majoritatea țărilor membre ale Uniunii Europene (inclusiv cele foste socialiste).

Inițiative legislative toxice, precum acest proiect de lege de inspirație corporatisto-fascistă, au lovit puternic atât în democrație, cât și în sistemul economic din România.

Insistența cu care parlamentari dubioși din PSD, dar și din alte partide parlamentare, încearcă să distrugă mecanismele democrației și ale economiei de piață ne avertizează că, în următorii ani, ne vom confrunta tot mai puternic cu pericolul unei ofensive iliberale care, dacă ne va învinge, va aduce la conducerea țării un regim autoritarist de tipul celui condus de Vladimir Putin în Rusia.

Atunci când încerci, prin legi adoptate în Parlament, să controlezi discreționar Justiția, economia de piață, mecanismele democratice, nu slujești interesul național și nici al vreunei clase sociale oropsite. Dimpotrivă, ești un pericol major pentru prosperitatea României și mai ales, pentru drepturile și libertățile cetățenilor români.

Să sperăm că, spre binele țării, aberația corporatisto-fascistă inițiată de tovarășul Dohotaru nu va deveni lege.

CITIȚI ȘI:

VIDEO. Delir conspiraționist la Antena 3. “Virusul este un plan. E o ordine bine stabilită a butoanelor. Copiii sunt ținta!“

loading...

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Modifică Setările