Acasă News Personajele feminine, eliminate de autoritățile islamice de pe coperta manualului școlar. Ministrul...

Personajele feminine, eliminate de autoritățile islamice de pe coperta manualului școlar. Ministrul a explicat că imaginea era “prea încărcată”

Părinții copiilor de clasa a III-a din Iran au descoperit că, de pe coperta manualului de matematică, anul acesta “cineva” a șters personajele feminine, relatează RFI.ro, care citează France 24. În manualele de anul trecut, pe copertă apăreau trei băieței, o fetiță și o bunică. În 2020, fetița și bunica au dispărut, în imagine fiind menținuți doar băieții.

Ministrul Educației, confruntat cu protestele unora dintre părinți și chiar al graficienei iraniene care a făcut coperta originală, s-a justificat explicând că “experții în estetică și psihologie” au stabilit că imaginea era “prea încărcată”. S-a decis reducerea numărului de personaje, iar la “montaj” au picat tocmai cele de sex feminin.

Explicația n-a fost acceptată de o parte a publicului, care consideră că este doar un alt atac lansat de autoritățile religioase împotriva femeilor, care – conform legilor islamice – nu pot fi egale cu bărbații și nici să se bucure de aceleași drepturi.

Paradoxul face însă ca, în Iran, tocmai femeile să reprezinte circa 60% dintre elevi și studenți. Publicația franceză citată de RFI remarcă faptul că singura laureată de sex feminin a premiului Fields, echivalentul Premiului Nobel în matematică, este tocmai din Iran: Maryam Mirzakhani.

În urmă cu doar câteva săptămâni, un compozitor și cântăreț din Iran a fost trimis în fața tribunalului religios, sub acuzația că a introdus personaje feminine într-un videoclip de-al său, care a fost, dealtfel, și interzis. Conform legilor islamice, în muzica de larg consum este interzis să apară voci sau imagini cu femei. Cântecele în care sunt incluse și personaje de sex feminin sunt destinate exclusiv femeilor.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

VIDEO. Delir conspiraționist la Antena 3. “Virusul este un plan. E o ordine bine stabilită a butoanelor. Copiii sunt ținta!“

loading...

1 COMENTARIU

  1. Feministele nu au de spus nimic despre situatia femeii in tarile musulmane?

    Fabrici de poponari. Asta sunt tarile musulmane. Daca un barbat ia 4 neveste ramin 75% din barbati fara femei. Multi dintre ei devin poponari desi oficial e interzisa homosexualitatea. Atit de mult poponarism e in capul lor incit isi imagineaza ca specia umana se poate reproduce fara femei. Iar daca tot nu au nevoie de femei le scot de peste tot.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Cookie Settings