Un sondaj realizat de Cult Market Research, la comanda Fundației Konrad Adenauer, confirmă avansul lui Nicușor Dan în fața Gabrielei Firea: 50% – 42%. Cu câteva zile în urmă, INSCOP dădea o diferență similară: 46% – 38%.
Conform Cult Market Research, 50% dintre bucureștenii care merg la vot spun că ar pune ștampila pe Nicușor Dan, 42% pe Gabriela Firea, 5% pe Traian Băsescu și 1% pe Vlad Voiculescu. Opțiunile Traian Băsescu și Vlad Voiculescu au fost menționate spontan de către respondenți, nefiind citite de către operator.
30% dintre bucureșteni spun că sunt nehotărâți (18%) sau că nu vor merge la vot (12%).
Dacă se ia în calcul doar subeșantionul format din votanții primilor doi candidaț (practic, singurii cu șanse reale)i, atunci voturile s-ar împărți astfel: Nicușor Dan 54%, Gabriela Firea 46%. Aceeași diferență de 8 procente!
Motivele care îi îndeamnă pe bucureșteni să voteze cu unul dintre acești candidați sunt de naturi diferite, relevă cercetarea sociologică. Astfel, votanții lui Nicușor Dan susțin acest candidat deoarece așteaptă rezultate precum diminuarea/eliminarea anumitor probleme (ex. infrastructura deficitară, traficul, poluarea). Votanții Gabrielei Firea o susțin din simpatie sau pentru că evaluează performanțele acesteia ca fiind bune.
De asemenea, potrivit sondajului, peste jumătate dintre bucureștenii cu drept de vot consideră că lucrurile în Capitală merg într-o direcție greșită. Pentru 4 din 5 votanți, mobilitatea este cea mai importantă problemă a orașului, fie că este vorba de infrastructură, de trafic sau de serviciile de transport în comun. Alte problemae stringente ale Capitalei poluarea excesivă și salubritatea precară.
Profilul votanților lui Nicușor Dan
- Procent mai mare de bărbați (54% bărbați, 46% femei).
- Distribuție pe toate grupele de vârstă, în principal tineri cu vârste între 18 și 39 de ani (44%).
- Preponderent cu studii universitare (42%) și postuniversitare (25%).
- Salariați în sectorul privat: 52%.
- Venituri mai mari în comparație cu votanții candidatului Gabriela Firea.
Profilul votanților Gabrielei Firea
- Procent mai mare de femei (44% bărbați, 56% femei).
- Mai degrabă cu vârste de peste 60 de ani (43%).
- Studii liceale și postliceale (44%) și generale.
- Pensionari (39%) și salariați în sectorul public.
- Venituri mai mici în comparație cu votanții lui Nicușor Dan.
Profilul votanților nehotărâți
- Procent mai mare de femei (43% bărbați, 57% femei).
- Mai degrabă tineri și adulți, cu vârsta cuprinsă între 18 și 39 de ani (46%).
- Studii liceale (42%), universitare (26%) și postuniversitare (20%).
- Salariat în sectorul privat – 46%.
- Venit sub 3.500 lei – 53%.
Sondajul a fost realizat în perioada 23 iulie – 7 august de către Cult Market Research la comanda Fundației Konrad Adenauer. Studiul a fost unul cantitativ, pe bază de chestionar aplicat telefonic prin metoda RDD (Random Digit Dialing), au fost procesate 1.064 de chestionare, marja de eroare fiind de ±3%.