marți, aprilie 16, 2024
AcasăNewsÎncă un proces pierdut de oamenii lui Tudorache, în numele Sectorului 1,...

Încă un proces pierdut de oamenii lui Tudorache, în numele Sectorului 1, cu Romprest: „A fost pierdut intenționat“

-

Primăria Sectorului 1 a pierdut încă un proces din cele deschise pe vremea fostului primar Daniel Tudorache cu compania de salubitate Romprest. Tribunalul București a respins o cerere a primăriei de a recupera peste 80 de milioane de lei de la Romprest. Interesele locuitorilor ar fi trebuit apărate de avocații angajați de fostul primar, dar surse din primărie spun că procesul „a fost pierdut intenționat“.

Din fericire, în acest proces încă s-ar mai putea face câte ceva, pentru că hotărârea tribunalului e doar în primă instanță. Nu la fel au stat lucrurile cu un alt proces, pierdut definitiv de aceiași avocați ai lui Tudorache, tot cu Romprest, pentru suma de 118 milioane de lei.

„Proces deschis de fostul primar Daniel Tudorache în 2019 și pierdut intenționat de avocații acestuia“

Lucrurile sunt relativ simple – așa cum au fost și în celălalt proces, dealtfel. Consiliul Local al Sectorului 1 a decis, în 2016, să reducă tarifele pentru salubrizare plătite companiei Romprest. Firma, „blindată“ cu contractul semnat în 2008 de fostul primar Chiliman, a refuzat să ia act de decizia Consiliului Local și a continuat să se raporteze la aceleași tarife care, în unele cazuri, sunt de 12 ori decât cele percepute de alte firme în orașe cu populație similară celei din Sectorul 1.

Venită în control, Curtea de Conturi a cerut recuperarea banilor. Fostul edil Daniel Tudorache n-a avut încotro și a deschis un proces, dar lucrurile au mers la fel ca și la cealaltă acțiune în instanță. Pe 14 iulie 2021, Tribunalul București a respins cererea Primăriei.

- Advertisement -

Surse oficiale din Primăria Sectorului 1 au declarat pentru G4Media: „Este un proces deschis de fostul primar al Sectorului 1, Daniel Tudorache, în 2019 și pierdut intenționat de avocații angajați de acesta. Așteptăm motivarea și vom face recurs. Actuala administrație a deschis mai multe procese companiei Romprest, din decembrie 2020 până în prezent, așteptăm și respectăm deciziile instanțelor”.

Despre procesul pierdut de Primărie pe 14 iulie cu Romprest a scris și actualul primar, Clotilde Armand

Pentru o corectă informare a cetățenilor și pentru că mai multe informații false circulă la o parte din mass-media cum că eu aș fi pierdut nu știu ce proces cu compania Romprest – mă simt nevoită să fac câteva precizări despre procesul pierdut recent de Primăria Sectorului 1 vs Romprest.

Un proces deschis de fostul primar al Sectorului 1, Daniel Tudorache, în 2019, forțat de rapoartele Curții de Conturi, și în care s-a făcut non – combat până în decembrie 2020, la sfatul avocaților angajați de acesta. De altfel, dosarul a fost deschis prost din start în anul 2019, la Curtea de Apel București, și a fost declinat la TMB, s-a tergiversat cât s-a putut. Așteptăm motivarea și vom face recurs.

- Advertisement -

Actuala administrație a deschis mai multe procese împotriva companiei, din decembrie 2020 până în prezent, așteptăm deciziile instanțelor. În ceea ce privește cei vinovați de procesele deschise de formă la diferite instanțe, și în care nu a fost respectat interesul locuitorilor Sectorul 1, ne vom îndrepta împotriva lor pentru recuperarea prejudiciului.“

Caz similar la prejudiciul de 118 milioane lei. Sectorul 1 a pierdut banii pentru că avocata lui Liviu Dragnea a redactat greșit plângerea

Un caz similar, având ca subiect recuperarea unui prejudiciu de 118 milioane de lei (circa 26 milioane de euro) de la Romprest, s-a petrecut cu aceiași actori în rolurile principale, procesul fiind pierdut de Tudorache și oamenii săi în urma unor erori elementare și inexplicabile – e, practic, imposibil să nu te gândești la rea-credință.

Curtea de Conturi a stabilit, în octombrie 2016, că Primăria Sectorului 1 plătit ilegal de la buget, în perioada 2013-2015, peste 94 de milioane de lei, reprezentând „tarife indexate în baza unui indice de consum stabilit nelegal“, dar și „penalități în sumă totală de 23.747.644 de lei“. Prin urmare, s-a dispus recuperarea sumei de 118 milioane lei (la acea vreme, echivalentul a 26 milioane euro).

Strâns cu ușa de instanță, Daniel Tudorache a pus-o pe avocata lui Liviu Dragnea, Flavia Teodosiu, să deschidă acțiune în instanță. Însă avocata a făcut plângerea în numele primarului, care n-avea calitate procesuală, și nu în numele Consiliului Local, cel care reprezenta păgubașul. În mod evident, Romprest a făcut întâmpinare, arătând faptul că primarul nu putea face plângere, așa că toate acțiunile – la Tribunalul București, la Curtea de Apel și contestația în anulare – au fost respinse de instanțe.

Sentința a rămas definitivă, iar Sectorul 1 a rămas păgubit cu 118 milioane lei.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* CCR dă o lovitură cumplită justiției. Decizia de azi, fidelă dorinței lui Dragnea, va crea o mare criză de procurori în DNA și DIICOT

* Victimizare nerușinată la Antena 1: „Aştept să mă omoare cineva pe stradă… să-mi dea c-un bolovan sau c-un cuţit la gât… să ne omoare copiii”

* Noul CNA, amendă-record pentru Antena 1! Sorin Ovidiu Bălan trata abject o amenințare cu moartea: „Așa se iubesc ei”. După 4 luni, bărbatul și-a omorât soția și pe fiul ei de 14 ani în curtea bisericii

* EDITORIAL GRIGORE CARTIANU. Tavarăș Cozmin, am găsit noile construcții ilegale de pe plaja din Mamaia! E și mai grav: sunt castele, nu hoteluri!

* Robert Negoiță reîncepe „Borduriada” în Sectorul 3! El schimbă bordurile pe care le mai înlocuise în 2014 și 2018

* Adrian Ursu, mârlănie în direct: „Este o putoare la Sectorul 1!”

* Omagiu penibil adus de un deputat USR „propagandiștilor roșii” Gâdea – Ciutacu – Bahmuțeanu – Dana Budeanu, care o linșează pe Clotilde Armand

* Maia Sandu începe revoluția în Moldova: imunitatea parlamentară va fi desființată, averile hoților vor fi confiscate. Reforma instituțiilor se va face cu experți străini

* Revoltă anticomunistă în Cuba. Președintele țării asmute populația împotriva protestatarilor: „Toți comuniștii să iasă pe străzi! Să înfrunte provocările într-un mod hotărât, ferm și curajos! Ordinul de luptă a fost dat: în stradă, revoluționari!”

* VIDEO. CFR Cluj s-a chinuit îngrozitor să elimine campioana Bosniei. A fost salvată de noua regulă a UEFA și de golul minunat al lui Chipciu, în minutul 118. Urmează stânca Gibraltarului!

- Advertisement -

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -