După ani de letargie, în care spionii ruși cu pașaport românesc și-au făcut de cap prin studiourile TV și prin diverse instituții ale statului, a fost prins – în sfârșit! – un trădător de țară. În ultimii doi ani, de când a izbucnit războiul din Ucraina, acesta spiona pentru Rusia, livrând informații rețelei conduse de Valeri Kuzmin, cel care a fost ambasadorul Moscovei până de curând.
Se numește Alexandru Dorin Piscan, e prahovean și prin martie se lăuda că va candida la Primăria Ploieștiului. N-a reușit să-și vadă numele pe lista de candidați, dar și-l vede azi pe un mandat de arestare.
Potrivit portalului instanțelor, care a dispus arestarea preventivă a lui Alexandru Dorin Piscan la solicitare DIICOT, acesta este „cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trădare, în formă continuată, prevăzută de art. 394 lit. b) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal”.
Arestul preventiv a fost decis, procedural, „pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 23.05.2024, până la data de 21.06.2024, inclusiv”.
Mai exact, Piscan a fost pus sub acuzare pentru trădare în favoarea Rusiei. El ar fi filmat un convoi militar și ar fi transmis imaginile către Ambasada Federației Ruse la București.
N-a avut noroc în viață
În urmă cu două luni, Alexandru Dorin Piscan anunța pe pagina sa de Facebook că dorește să candideze la alegerile locale din Ploiești, în calitate de independent, dorind să devină primar. El își motiva decizia astfel:
„În cel mai greu și dificil context în care ne regăsim ca oraș atât administrativ cât și politic, am decis sa îmi anunț intenția de a candida la Primăria Ploiești.
Constat cu ingrijorare că interesul față de cetățean și oraș a fost înlocuit cu lupta pentru voturi, pentru funcții, privilegii și vendete politice iar decidentii politicii s-au rupt total de realitate si cetățeni.
Este o situație regretabilă să vânăm doar funcții.
Am cântărit și analizat această decizie foarte dificilă și doar un om care nu este ancorat in realitate își poate dorii cu ardoare funcția de primar în acest moment doar pentru plăcerea personală de a deține această poziție. Cine va prelua noul mandat va fi omul de sacrificiu pentru următorii patru ani.
Orașul și administrația sunt măcinate de instabilitate, dezechilibru și lupte personale care nu sunt în avantajul nimănui și nici al cetățenilor.
Economia și infrastructura sunt două puncte importante ce trebuiesc să fie prioritare.
Echilibrul și stabilitatea trebuie sa revină în administrația locală, in oras și la nivel politic local.
Cu această ocazie vreau sa trag și un semnal de alarmă colegilor din politică să înțeleagă gravitatea situației și momentul dificil în care se regăsește orașul Ploiești și să lase luptele personale și atacurile la nivel local, acestea neoferind o rezolvare a problemelor, starea conflictuală aducând repercursiuni la nivel local din mai multe perspective.
Orașul Ploiești are nevoie de un primar, de o echipă administrativă și un Consiliu Local care să lucreze împreună pentru Ploiești și pentru cetățeni”.
https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=pfbid037sYHrqMGhUX1xYoyY2r67mSjN3aiUH9pK83FScsJuRnW4yERfECwZyhUU682Z2BPl&id=61557087381723
Așadar, Piscan era îngrijorat de soarta orașului și, prin extensie, a țării. Iar ca să lupte cu o situație atât de vitregă, s-a apucat să spioneze pentru ruși!
N-a avut însă succces cu candidatura, pentru că nu apare printre cei 9 pretendenți acceptați pe buletinul de vot.
Nici cu spionajul n-a avut un succes nesfârșit, pentru că tocmai a fost prins și băgat la zdup.
DIICOT a anunțat, vineri, printr-un comunicat, că a dispus reținerea „unui inculpat (cetățean român), cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trădare”.
Din comunicat află cam cu ce se ocupa Piscan de la Ploiești: „Începând cu anul 2022, acesta a procedat la supravegherea unor obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea, colectând informații cu caracter militar și efectuând fotografii privind tehnica militară de luptă și deplasarea personalului în zona de graniță cu Ucraina, pe care le-a transmis către diplomați din cadrul Ambasadei Federației Ruse la București”.
Așadar – din 2022, anul invaziei ruse din Ucraina.
Iar spionajul viza zona orașului Tulcea, aproape de granița româno-ucraineană, pe care Moscova ar vrea-o româno-rusă.
Comunicatul DIICOT
„La data de 23.05.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea unui inculpat (cetățean român), cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trădare.
Din probatoriul administrat în cauză a reieșit că începând cu anul 2022 acesta a procedat la supravegherea unor obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea, colectând informații cu caracter militar și efectuând fotografii privind tehnica militară de luptă și deplasarea personalului în zona de graniță cu Ucraina, pe care le-a transmis către diplomați din cadrul Ambasadei Federației Ruse la București.
În urma perchezițiilor domiciliare efectuate au fost identificate și ridicate mai multe mijloace de probă.
A fost sesizată Curtea de Apel București care a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul DIICOT – Structura Centrală și ai Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și structurilor subordonate.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul Serviciului Român de Informații, Direcției Generale de Informații a Apărării din cadrul Ministerului Apărării Naționale și jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei «Vlad Țepeș».
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Serviciul Tehnic și de Criminalistică al DIICOT și Direcția Operațiuni Speciale din cadrul IGPR.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.”
ILL DAU CU ALIFII DE LA cecere SI SCAPA ?
Sunt mult mai mult și sunt de mai multe generații în România