Podul de flori

1
341
Alecu Reniță

Podul de flori a pulverizat Cortina de fier de pe Prut în ziua de 6 mai 1990, arătând lumii întregi că de o parte şi de alta a râului locuieşte unul şi acelaşi popor – Poporul Român.

În acea zi sfântă am văzut cum un râu de lacrimi s-a transformat într-un râu de flori, iar românimea, despărţită timp de o jumătate de secol, curgea ca un fluviu imens. Bucuria întâlnirii părea fără margini şi pentru totdeauna.

În acele clipe înălţătoare, trăiam istoria la superlativ şi acopeream nedreptăţile îndelungate cu florile aruncate în apa Prutului, admiram chipul frumos al unui popor, care se descătuşa şi îşi dorea sincer să se reîntregească. Nu ne cunoşteam, dar mulţimile fremătau şi peste tot auzeam dulcea şi materna limbă română, ceea ce pentru basarabeni părea neverosimil – să fii în mijlocul a zeci şi sute de mii de oameni şi toţi să vorbească în limba ta.

În acele câteva ore de libertate ne îmbrăţişam fraţii şi rosteam: „Basarabia a înviat!”. Şi auzeam, printre florile şi lacrimile de bucurie: „Adevărat a înviat!”.

Podul de flori a avut încărcătura unei explozii de dor între românii izolaţi timp de jumătate de veac de frontiera artificială trasă de Moscova imperială prin inima aceluiaşi neam. Multora, întâlnirea din 6 mai le părea un semn divin – după o jumătate de secol de umilinţă, robie, înstrăinare şi batjocură, Podul de flori aducea o zi de lumină şi de imensă bucurie unui popor sfârtecat banditeşte în două.

Sârma ghimpată întinsă de-a lungul Prutului era crucea pe care fusese răstignită Basarabia românească.

Să se ţină minte că acest eveniment cu mare încărcătură simbolică se producea pe frontiera sovieto-română, când Uniunea Sovietică mai ţinea sub talpa ei şi ţările din lagărul socialist, iar serviciile secrete imperiale puteau înscena orice provocare mârşavă.

Important e că peste un milion de români au avut înţelepciunea să arunce în gura nesătulă a Moscovei un râu de flori şi să demonstreze tuturor că basarabenii sunt parte integrantă a poporului român.

Au trecut peste trei decenii de când Prutul, timp de o zi, s-a reîntors la normalitate şi devenise ceea ce fusese de veacuri – un râu intern al Moldovei istorice şi al României reîntregite. Stăpânii de la Moscova şi slugoii lor de la Chişinău aşteptau la începutul anului 1990 momentul potrivit ca să bage Basarabia reînviată într-o baie de sânge. „Experţii rusofili” şi „ţaţele Vanga”, care formează astăzi naţiunea civică şi comentează prostește evenimentele trecute, ar fi bine să ridice presa unională (Pravda, Izvestia, Trud) de pe la începutul primăverii din 1990 şi să citească avertismentele dure ale generalilor din trupele de grăniceri şi ale KGB-ului la adresa „naţionaliştilor şi Frontului Popular din Moldova, care pun la cale schimbarea frontierei sovietice de pe Prut pe Nistru, cu implicarea populaţiei”.

Podul de flori a fost replica genială a românimii de pe ambele maluri ale Prutului, dată serviciilor secrete ruseşti, care căutau pretexte să înăbuşe în sânge Mişcarea de Eliberare Naţională din Basarabia.

Să le reamintim mancurţilor transformaţi în experţi că, pe 17 aprilie 1990, la Chişinău îşi începuse activitatea Primul Parlament – expresie instituţională şi legală a mişcării de renaştere şi a poporului deşteptat. În primele zile, acel Parlament adoptase Tricolorul românesc drept drapelul de stat al RSSM şi schimbase fusul orar de la ora Moscovei la ora Bucureştiului. Spaima hoţilor de la Kremlin era uriaşă, fiindcă simţeau că le scăpă din gheare teritoriul furat de la România în 28 iunie 1940.

După 34 de ani de la acea primăvară îndumnezeită, în care florile acopereau 700 de kilometri de Prut, iar moldovenii reînviaţi îşi vedeau pe moment Ţara reîntregită, cel mai greu lucru e să priveşti drumul pe care a fost mânată Republica Moldova din 1994 încoace. Şi s-a lăsat mânată!

Ar fi atâtea de spus, mai ales că mulţi au contribuit la marginalizarea şi înlăturarea oamenilor de valoare şi înlocuirea lor cu agenți ruși, cu mutanţi, profitori, tâlhari şi nulităţi gen dodon, șor sau greceanîi. Fauna de profitori și paraziţi, ieşită din incubatoarele lui Lucinschi, Diacov şi Voronin, a schimbat macazul şi a împins Republicii Moldova în prăpastia prostiei, a sărăciei, dezbinării şi vrajbei. Ei au aruncat în aer podurile de flori şi au reîntors populaţia în robia stăpânilor de la Kremlin.

Ca să şteargă din memoria colectivă Mişcarea de Eliberare Naţională, ei au scârnăvit aspiraţiile milioanelor de moldoveni, care începeau să-şi descopere identitatea românească; ei au susținut agresiunea Rusiei împotriva noastră în 1992; ei au dat foc Declaraţiei de Independenţă, care deschidea drumul spre reîntoarcerea basarabenilor Acasă; ei au întreținut non-stop propaganda rusă în R. Moldova, așteaptându-l și astăzi pe odiosul criminal de război putler…

Ce aţi făcut, fraţilor? Aţi dat cu piciorul în oamenii care vă apărau şi vă iubeau cu adevărat? Aţi crezut că trădătorii o să vă facă dreptate şi poduri de piatră? Nu v-aţi întrebat niciodată de ce lepădăturile de ieri şi de azi urăsc furibund Podul de flori? Nu cumva era singurul drum pe care Mişcarea de Eliberare Naţională vi l-a arătat în acea zi de 6 mai 1990 şi urma să vă ţineţi de el ca de paşii lui Dumnezeu?

La ce aţi ajuns, la ce v-au adus idolii voştri de lut? Să vă batjocorească într-un hal fără de hal – să nu vă dea voie să vă primiţi fraţii în Casa Mare, ci în drum sau sub pod. Aceasta e soarta moldovenilor sovietici – să stea cu vor-șor-dodoniştii în braţe şi să cerşească ajutoare de la lumea civilizată, să refuze să fie stăpâni în casa lor şi să aştepte salvarea de la călăii care le-au ucis bunicii şi i-au transformat în robi. Drumul pe care l-au parcurs moldovenii vor-șor-dodonişti timp de peste 30 ani s-a văzut foarte clar, când au venit ajutoarele din România în timpul pandemiei – de la Podul de flori la „Sub pod”.

La 6 mai 1990 aveam o elită de patrioţi, care îşi iubeau Neamul şi Ţara, îndrumând basarabenii să ajungă Acasă, în România. La 6 mai 1990 aveam un popor aproape liber, care îşi privea viitorul de pe Podul de flori.

Cine, tovarăși Iliescu și Lucinschi, a pus pe linie moartă Mișcarea de Renaștere Românească din Basarabia? Doar Rusia imperială?

Peste trei milioane de români din stânga Prutului, purtați de călăuze false, rătăcesc prin pustiu de 34 de ani și își caută Țara. Cât va mai dura agonia? Chiar nu auziți șuieratul rachetelor rusești și țipetele de groază ale mamelor și pruncilor de alături? Ucraina nu are unde să se ducă, dar voi ce mai așteptați – „russkii mir”, Bucea, Irpin sau Bahmut? Mâine s-ar putea să fie târziu, iar malurile Prutului să se piardă pe meridiane diferite.

România, NATO și Uniunea Europeană reprezintă „Podul de flori” din anul 2024 pentru toți cetățenii responsabili din stânga Prutului! E singura salvare reală!

Revista națională NATURA, nr. 339 / Foto: Mihai Potârniche – Podul de flori, 6 mai 1990

DE ACELAȘI AUTOR:

Minunea a pornit din Basarabia

Feriți-vă de minciunile rusești, nu de adevăr!

Ce-a mai rămas din cei aproape 300 de milioane de homo sovieticus?!

Atunci am păcălit cenzura sovietică! Lupta noastră pentru alfabetul latin, în imperiul limbii ruse

Cu durere, despre Afganistan și victimele războiului nedrept

Remember: 28 iunie, ziua sfâșierii României noastre

Golgota Basarabiei: 5-6 iulie 1949. Cel mai mare val al deportărilor organizate de Rusia în teritoriile românești ocupate

10 noiembrie 1989: măcelul eșuat

1 COMENTARIU

  1. Sa ajute Dumnezeu Moldova sa se elibereze de perfizii si lacomii cotropitori si de urmele pe care le-au lasat peste tot pe unde au stapanit, care nu s-au vindecat complet nici in Romania.
    Sa speram ca binele va invinge si Maia Sandu va castiga alegerile!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.