joi, martie 28, 2024
AcasăRăzboi în Ucraina„Azi am pierdut 103 oameni ca să înaintăm 160 de metri. Rusia...

„Azi am pierdut 103 oameni ca să înaintăm 160 de metri. Rusia este în pragul catastrofei!“ Apel disperat al lui Prigojin, care simte iminenta ofensivă a Ucrainei

-

Pe măsură ce momentul contraofensivei ucrainene se apropie, sporește și neliniștea din rândurile comandanților ruși aflați în contact cu realitățile de pe front. Oligarhul Evgheni Prigojin, patronul mercenarilor Wagner care luptă în Bahmut, și-a intensificat mesajele publice de alarmă, avertizând că situația devine extrem de periculoasă.

În cel mai recent mesaj audio postat de pe front, din Bahmut, Prigojin a spus marți: „Azi, 2 mai, unitățile Wagner au avansat în Bahmut până la 160 de metri în diverse direcții. Inamicul are sub control 2,7 kilometri pătrați. Noi am capturat 53.000 de metri pătrați. Pierderile noastre au fost de 103 oameni. Ar fi trebuit să fie de câteva ori mai mici decât atât, dacă n-ar fi existat criza de proiectile. În continuare, noi nu primim muniția în cantitățile cerute“.

Surse din serviciile de informații occidentale spun că Rusia pur și simplu „nu mai are muniția necesară pentru a câștiga în Ucraina“.

- Advertisement -

Cu doar câteva zile în urmă, același Prigojin avertiza: „Rusia se află în pragul unei catastrofe”. El îi dădea lui Șoigu, ministrul Apărării, un utimatum să livreze muniția necesară și-l amenința pe Putin cu o revoltă militară: „Mă adresez lui Șoigu cu rugămintea de a livra imediat muniție. În caz de refuz, consider că este necesar să-l informez pe comandantul suprem (Putin – n. red.) despre problema existentă, pentru a lua o decizie, și despre oportunitatea prezenței în continuare a PMC Wagner în Bahmut, în condițiile lipsei de muniție. (…) Rezervele de muniție nu se mai măsoară în săptămâni, ci în zile. Dacă lipsa nu se oprește, (…) o parte din unități vor fi nevoite să se retragă din acest teritoriu, iar apoi totul se va prăbuși”.

Potrivit previziunilor lui Prigojin, ofensiva Ucrainei va începe cel târziu la 15 mai: „Trebuie să încetăm să mai înșelăm populația și să le spunem că totul este în regulă cu noi. (…) Trebuie să spun cu sinceritate: Rusia este în pragul unei catastrofe”.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Prietenul lui Ponta e anchetat pentru că le-a dat rușilor (prin fugarul Șor) Aeroportul Chișinău. Iurie Leancă a fost prim-ministru, i-a făcut galerie lui Ponta la prezidențiale  și a luat șpagă de la Șor

* Deputata Marina Tauber, protejata Rusiei și a lui Ciutacu, a fost arestată de procurori pe aeroportul din Chișinău. Încerca să fugă în Israel, unde se ascunde și patronul ei politic, infractorul Șor

* România TV a primit 12 milioane de lei, în ultimii 5 ani, doar de la Loterie! Așa finanțează clasa politică îndobitocirea poporului, pe banii lui

* Deși țara fierbe, PSD și PNL încearcă să introducă noi pensii speciale!

* Se alege praful de PNRR! Banca Mondială anunță că România pierde banii pentru construirea a 27 de spitale noi, metroul din Cluj și campania națională de reîmpăduriri

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -