joi, noiembrie 21, 2024
AcasăPoliticăGuvernul Orban 2 a fost învestit cu doar două zile mai târziu...

Guvernul Orban 2 a fost învestit cu doar două zile mai târziu decât ar fi fost Guvernul Cîțu. Vot masiv: 286-23

-

Convocați în condiții excepționale, într-o zi de sâmbătă și cu măști medicale pe față, parlamentarii au votat în mare viteză Guvernul Orban 2, care e identic cu Guvernul Orban 1, pe care tot ei l-au demis pe 5 februarie 2020.

Guvernul Orban 2 a obținut un număr uriaș de voturi: 286 „pentru”, față de numai 23 „împotrivă” și o abținere. Pentru învestire era nevoie de 233 de voturi „pentru”, deci Executivul a avut 53 de voturi în plus.

Pentru învestirea Guvernului Orban 2 au votat parlamentarii PNL, USR, PSD, PMP, UDMR și deputații din grupul minorităților naționale.

Cele mai multe voturi au venit de la PSD, dat fiind că partidul condus de Marcel Ciolacu are cei mai mulți parlamentari, iar de la PNL au fost mulți absenți, din cauza izolării la domiciliu (criza coronavirusului).

- Advertisement -

Împotriva Guvernului Orban 2 au votat două trupe de strânsură: traseiștii de la Pro România și ultimele rămășițe de la ALDE (acum neafiliați, pentru că au rămas prea puțini pentru a mai avea grup parlamentar). Caraghioșii zilei, ca de multe alte ori: Victor Viorel Ponta și C. A. C. P. Tăriceanu.

Învestirea Guvernului Orban 2 are loc la 38 de zile de la demiterea Guvernului Orban 1, în exact aceeași componență!

Depunere de jurământ cu masca pe față

Urmează ca premierul Ludovic Orban și miniștrii Cabinetului său să depună jurământul la Palatul Cotroceni, tot în cursul zilei de astăzi, de la ora 18.00, și tot în condiții speciale.

- Advertisement -

Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență a decis sâmbătă că membrii Guvernului și oficiali de rang înalt din instituțiile aparținând sistemului național de securitate și apărare pot ieși din izolare, cu păstrarea distanței de minimum 5 m față de alte persoane care nu se află în izolare și cu obligativitatea portului măștii medicale de protecție, exclusiv pentru exercitarea obligațiilor prevăzute expres de Constituție și strict pe durata exercitării acestor obligații.

Astfel, ceremonia de depunere a jurământului va putea avea loc, cu respectarea acestor condiții.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

„Milițianul” mincinos l-a infectat și pe directorul Spitalului Gerota, un cardiolog renumit! Nelu Lupu are pe conștiință 20% dintre infectații României

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -