duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăNewsGeoană și candidatura la Președinție: „Sunt în situația în care să aleg...

Geoană și candidatura la Președinție: „Sunt în situația în care să aleg ce fel de viitor îmi propun după ce termin la NATO“

-

Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, a dat miercuri apă la moară zvonurilor despre intenția de a candida din nou la președinția României, dând un răspuns ambiguu la întrebarea dacă va face sau nu acest pas. Geoană a spus că discuția ar fi “prematură”, dar că „viitorul ne aparține nouă, tuturor”, iar el este „în situația în care să am luxul să aleg ce fel de viitor îmi propun după ce termin la NATO”. Informațiile sunt că Mihaela Geoană, soția fostului diplomat și președinte PSD, insistă foarte tare pentru ca acesta să candideze și că ar fi înjghebat chiar un comitet de sprijin.

Aflat într-o vizită de informare la Batalionul 51 Operații Speciale „Vulturii”, din Târgu Mureș, Mircea Geoană (64 de ani) a declarat miercuri: „Sunt implicat, așa cum este firesc, moral și etic, în funcția de înaltă răspundere pe care o am la vârful NATO. Sunt dedicat 100% acestui moment al carierei mele și cred că cel mai important lucru este să ne facem datoria fiecare, astăzi și mâine. Sunt multe zvonuri… Eu cred că este totalmente prematur pentru astfel de discuții. Sunt multe alte probleme care frământă și românii, și țările aliate, avem un război la graniță, avem o perioadă complicată. De aceea nu mă las să fiu perturbat de niciun alt gând și de nicio altă formă de insinuare cu privire la viitor. Viitorul ne aparține nouă, tuturor, și sunt în situația în care să am luxul să aleg ce fel de viitor îmi propun după ce termin la NATO, când voi termina la NATO, și acest lucru încă este un subiect deschis“.

Mircea Geoană a mai candidat o dată la Președinția României, în 2009, din postura de președine al PSD, dar a fost înfrânt la o diferență minusculă de Traian Băsescu. Evenimentul a fost unul de pomină: seara, convins că a câștigat, pentru că rezultatele din țară arătau un avantaj în favoarea sa, Geoană a dansat pe scenă și s-a îmbrățișat cu soția, căreia i-a făcut declarații de dragoste în direct. Liderii PSD și PNL, uniți atunci – ca și acum – într-o mare coaliție, au sărbătorit fericiți. Numai că românii din Diaspora votaseră în proporție zdrobitoare cu Traian Băsescu – fusese mai degrabă un vot anti-PSD. Iar rezultatele votului din străinătate, centralizate peste noapte, au răsturnat situația generală, și Băsescu a câștigat al doilea mandat.

Nici de această dată nu e însă foarte clar, deocamdată, dacă Geoană ar avea sprijinul și priza populară necesare pentru a câștiga alegerile. Surse politice indică faptul că președintele Klaus Iohannis ar fi interesat, dacă nu reușește să pună mâna pe o funcție înaltă la Bruxelles, în structurile euro-atlantice, să devină premier începând din 2024. Acest lucru s-ar putea face împingându-l pe actualul premier Nicolae Ciucă, omul de paie al președintelui, în cursa prezidențială.

- Advertisement -

În acest moment, nu este clar nici dacă PSD îl va sprijii sau nu pe Geoană. Deși împins puternic în față de sondajele de casă ale trustului lui Dan Voiculescu și ale PSD-ului, Mircea Geoană rămâne un personaj periferic în politica internă, un personaj de care românii au uitat în bună măsură și care nu se bucură de o mare simpatie electorală.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Ministrul Finanțelor, Câciu de la PSD, a falsificat deficitul real al României, acuză Ghinea (USR)! A fost ascuns costul plafonării prețului la energie

* USR și Forța Dreptei (Ludovic Orban), singurele partide care au sancționat dur discursul scelerat al premierului maghiar Viktor Orban la Tușnad. Președintele Iohannis, liderii PSD, PNL și UDMR tac

* Angajații unei agenții „patronate” de Gabriela Firea – trimiși „la specializare” la Mamaia, Brașov și Băile Felix, în hoteluri de 4 stele, pe bani publici

* DOSAR. Liviu Dragnea a plecat spre Maldive cu un avion privat, pe banii românilor, alături de concubina sa și de o colegă a acesteia din școala generală!

* ANALIZĂ. De ce este Rusia neputincioasă în fața loviturilor HIMARS. Ucrainenii au distrus aproape toate depozitele de carburanți și muniție ale armatei ruse în teritoriile ocupate

* Rusia pune în pericol alegerile din Italia. Moscova s-ar implica în campanie, „bombardând” cu fake-news-uri pentru a favoriza partidele pro-Kremlin

* Ucrainenii au aruncat în aer tribunalul din Lisiciansk, unde invadatorii ruși se aflau în ședință. Bilanțul: minus 50 de „orci”!

* „Putin are zeci de tone de valută și tone de lingouri de aur. Banii – 250 de miliarde de dolari – sunt depozitați în țări unde extrădarea este imposibilă”

* VIDEO. Propaganda lui Putin le prezintă rușilor, la TV, avantajul de a le muri copiii în războiul din Ucraina: își pot cumpăra o Lada nouă!

* Rusia vrea să anexeze și 3 regiuni din nordul Kazahstanului! Când a aflat planul diabolic al lui Putin, președintele kazah s-a rupt de acesta

2 COMENTARII

  1. Pai poate-si propune sa ne lase-n pace cu Mihaela lui cu tot. Sa iasa la pensie si sa-si vada de averea agonisita prin furtisagurile de care s-a ocupat toata viata lui de „idiot” politic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -